| Ştiri care merită citite

28 Ianuarie 2016

Alain Finkielkraut primit în Academia Franceză

La Paris, are loc joi 28 ianuarie ceremonia de primire în Academia Franceză a filozofului Alain Finkielkraut, intelectual deseori contestat dar care se remarcă în ultimul timp printr-o virulentă campanie împotriva "gîndirii politice corecte". In mai multe dintre cărţile sale, precum "Identitatea nefericită", filozoful francez denunţă pericolul islamismului şi inconştienţa cu care Europa, şi Franţa în primul rînd, au cedat teren în faţa islamului radical.

Pentru o parte a stîngii Alain Finkielkraut este un veritabil "neo-reacţionar", iar unii nu ezită să-l trateze chiar de "fascist". Finky, cum îi spun însă cei apropiaţi lui, nu se lasă foarte uşor destabilizat şi continuă să critice cu argumente numeroasele eşecuri ale republicii franceze, în special cele din domeniul învăţămîntului şi în ce priveşte integrarea imigranţilor.

S-ar părea că Alain Finkielkraut este contestat chiar în interiorul Academiei, adică printre "nemuritorii" care devin acum familia sa. Cel puţin opt academicieni s-au opus cu fervoare alegerii sale.

Cotidianul Le Monde ştie deja ce frază a fost aleasă de noul academician pentru a fi gravată pe sabia sa (accesoriu tradiţional al uniformei de "nemuritor"). S-ar părea că Alain Finkielkraut a optat pentru un citat din poetul şi scriitorul Charles Péguy: "Republica, una şi indivizibilă, este regatul nostru al Franţei".

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro


0 comentarii 619 vizualizări

PUBLICITATE

 

Ana Maria SANDU

Vedere de la Praga

Vedere de la Praga

M-am reîntors săptămîna trecută pentru Tîrgul de carte, aflat la a 22-a ediție. Am găsit un oraș înțesat de turiști, unde berea curge în continuare în valuri, unde poți să stai pînă tîrziu la mese și auzi foarte rar vorbindu-se cehește. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Întreb și eu, ca să mă aflu-n treabă: cum poate cineva (un nene cam bătrîior și destul de șters altminteri) să poarte pe cap o șapcă verde pe care scrie „Superfund“? (D. S.)

● Dintr-o reclamă am aflat că am puterea „sa emojionez“. Habar n-am ce înseamnă, dacă e de bine sau de rău, dar m-am bucurat precum Monsieur Jourdain care a tras concluzia că face proză de cînd se știe. (S. G.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI