"It's music, and I like it!" - Miles Davis

Alexandru FUNIERU
Publicat în Dilema Veche nr. 317 din 11-17 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu pot să scriu despre Miles Davis decît confesiv, visceral, din postura nocturnă a insomniacului care-şi cultivă, cu narcisim moderat, sper, biografia.

Recunosc, sînt un senzorial: cubismului cerebral şi geometric îi prefer linia fluidă, voluta, la fel cum epopeea cerebrală a lui Valéry se aşază mai jos decît febrilul plonjon al lui Rimbaud în vidul Necunoscutului. Cît despre poveste, frumuseţea ei stă în urma, în parfumul pe care-l lasă după ce memoria şterge conturul personajelor şi al eroismului sau laşităţii lor – lucrul ăsta nu e un capriciu de estet, nici stilistică goală, ci urmarea unei memorii precare.

Aşadar, în locul poveştii... o fotografie. Fotografii marilor muzicieni, urmînd imperative comerciale, stăruie în stereotipul cadrelor tip muzician + profil + instrument + clarobscur + palmă dreaptă, stîngă susţinînd tîmplă dreaptă, stîngă. Sau genul incognito – muzician transpirat, aplecat asupra instrumentului său, sugerînd simbioza totală (sigur, nimeni nu neagă că ea există) – imagine pregătită, evident, cu minuţiozitate, într-un studio.

Miles Davis nu a scăpat nici el de graba tipografilor de a vinde calendare şi postere. Există, totuşi, o fotografie în care ochiul fotografului este tandru, cald, uman, lipsit cu totul de răceală profesională şi de indiferenţă suverană: Miles e aşezat pe un scaun simplu, cu spătar alb sau crem (imaginea e alb-negru, iar tonurile intermediare pot înşela foarte uşor), îmbrăcat lejer – mînecile suflecate ale cămăşii, pantalonii călcaţi neglijent – greutatea corpului lăsată în braţul drept. În mîna stîngă, aşezată liniştit pe genunchi, o ţigară aprinsă. Chipul e luminat de un zîmbet larg, copilăresc, pe care ridurile din fotografiile mai tîrzii s-au străduit în zadar să-l sluţească. Nimic din artistul rece, superior, însingurat, cu care s-a obişnuit un public pentru care arta „e treaba artiştilor“, niciodată şi a lor, şi pentru care bîrfa biografică este singura formă de participare emoţională. Îmi place imaginea asta şi pentru că pot „citi“ în ea – dacă fotografia este, etimologic, „scriere cu lumină“, de ce nu ar putea fi citită? – ceea ce nu m-aş încumeta să exprim în cuvintele salubre, igienice ale muzicologilor (nici nu aş şti cum, de altfel), ci în ritmul imperfect, nestatornic, al emoţiei. Căci omul întreg stă în zîmbetul acela larg: neastîmpăr creator, vibrant, versatil. Între muzicienii de jazz, Miles Davis întruchipează o formă singulară de eroism natural, fără ostentaţie şi fără încrîncenări orgolioase. S-a întîmplat (i s-a întîmplat) ca fiecare înregistrare să împingă limitele jazz-ului, să-i pună în discuţie limbajul şi soluţiile. Nu a stăruit într-o formulă mai mult decît pentru a-i explora resursele expresive, nicidecum tehnice, pentru că sensibilitatea i-a orientat mai bine imaginaţia, decît studiul acerb. Scopul lui este expresia, nu forma.

Aşa se explică faptul că albumul său Kind of Blue (Columbia, 1959) reprezintă media perfectă între tempo-ul agresiv, năucitor al bebop-ului şi contrapunctul isteric al free jazz-ului. Ambele extreme, una dominată de rigori formale, cealaltă – de imperative inovatoare, sînt în egală măsură artificiale, „datate“, iar cronologia muzicală a secolului al XX-lea le-a lăsat în dicţionare sau în arhivele personale ale împătimiţilor. Kind of Blue este adevărata definiţie a virtuozităţii născute, paradoxal, din simplitate, şi nu din trudă atletică. Golită de expresie, ea nu e decît o maşinărie sofisticată, un produs splendid şi lipsit de sens pentru ceilalţi, reduşi la muţenie admirativă, mai puţin la înţelegere şi participare. Kind of Blue temperează orgoliul şi frustrarea copilului bastard al muzicii – jazz-ul afro-american – de a se măsura cu muzica europeană, înaltă, academică. Căci jazz-ul este, în cel mai înalt grad, contagios: odată instalat, se răspîndeşte cu repeziciune în aerul pe care-l respiri, în culorile pe care le vezi, în ochii femeii pe care o iubeşti, infectează ţesuturile sufletului (cred că şi sufletul are straturi, sertare, vase comunicante, nu e un sac gol în care depui regulat patetisme).

Citind felurite cronici, mai mult sau mai puţin reuşite, ale albumelor din perioada ’58-’70 (pentru sesiunile Beaches Brew n-am încă organ), m-a amuzat de fiecare dată limbajul îmbîcsit de superlative, majoritatea din categoria enormului, supraumanului, cosmicului etc. Toate acestea dădeau un aer patetic textelor, dacă nu chiar funebru, ca şi cum muzica începe şi se sfîrşeşte ba cu Milestones, ba cu Sketches of Spain sau Quiet Nights.

Se poate vorbi cu seriozitate despre această fiinţă plăpîndă, firavă – fără a zvîrli complet în ridicol obiectul admiraţiei – în categoriile fabulosului, ale basmelor urbane cu zmei şi eroi îndrăgostiţi planînd printre zgîrie-nori? Se poate vorbi savant despre muzică în termenii unei poveşti cu incipit, punct culminant şi final? Răspunsul, simplu, definitiv, rămîne cel pe care Miles Davis l-a dat jurnaliştilor munciţi de întrebarea dacă Sketches of Spain este sau nu este jazz: „Well, it’s music, and I like it!“.

Alexandru FUNIERU

al_funieru@yahoo.com

Viața la 70+ jpeg
Viața la 70+
Ei bine, la noi, la români, bătrînețea e și mai grea și mai urîtă decît la alții.
Discul de muzică clasică al anului 2015 în România jpeg
Discul de muzică clasică al anului 2015 în România
Discul care a strâns cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice exprimate de public în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2015” derulată pe site-ul Radio România Muzical este semnat de pianista română Raluca Ştirbăţ și cuprinde integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu.
Turneu de inbox jpeg
Turneu de inbox
Vă scriu pe calea aceasta pentru că ştiu că sînteţi toţi trei contribuitori sau cel puţin cititori ai Dilemei vechi. Am primit cartea dumneavoastră de Crăciun, de la părinţii mei, cu menţiunea: „Să mai vezi şi tu părerile noastre“.
Ultima săptămînă de înscrieri Bursele Superscrieri/Avon jpeg
Ultima săptămînă de înscrieri Bursele Superscrieri/Avon
Pînă pe 9 mai, orice autor din România - indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvînt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital - este invitat să aplice la programul Bursele Superscrieri/Avon.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Articolul lui Aron Biro „Clovnerism militant de operă“
Stimate domnule Biro, am citit cu neplăcută surprindere articolul dvs. publicat în numărul 333 al revistei Dilema veche, intitulat „Clovnerism militant de operă“, în care, la un moment dat, spuneţi: „La noi la Cluj, Filarmonica s-a salvat de la faliment prin iniţierea unei suite de concerte de soundtrack-uri Star Wars şi James Bond. Mai bagă la derută (s. m.) cîte un Dvořák (aceasta este grafia corectă a numelui, n. m.), să vadă dacă se prinde lumea.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Reîntoarcerea la mare
Mai e foarte puţin şi voi fi din nou acasă, la Constanţa. Cine e născut la un mal de mare şi e ispitit apoi de gîndul ucigaş al înstrăinării e condamnat pentru tot restul vieţii la dor profund de marea lui. Va fi tot numai o rană. Şi să mai fii şi rac, să depinzi de plaja încinsă, de soare, de apă şi de luna ce se reflectă în ea...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre fotbal
Dacă stai să te gîndeşti, fotbalul, care este unul dintre cele mai practicate sporturi din lume, este şi cel mai mediatizat. Cred că este şi unul dintre cele mai uşoare sporturi din lume, în comparaţie cu altele. Se ştie sigur că încă din epoca „peşterilor“ oamenii ştiau să dea cu piciorul în minge, trimiţînd-o într-o oarecare direcţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre bunătatea cărţilor
De cînd hîrtia a pierdut monopolul informaţiei şi al divertismentului, nu mai avem linişte. Undele radio, imaginea au detronat Cartea. Sîntem mai sprinţari, eterici şi volatili. Fără siguranţa literei tipărite, fără minunatul popas dintre rînduri, ne
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Tineri întru nimic admirabili..."
Sînt de acord cu dvs. că, de dragul unui anticomunism de paradă, numeroşi oameni de cultură români trec cu prea mare uşurinţă peste antifascismul necesar ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mircea Veroiu, acest "Visconti român"
Din motive reale şi inutil de explicat, abia ieri-seară am reuşit să citesc articolul scris de Radu Cosaşu în revista Dilema veche, „Notă de cinefil către Serviciile Multilateral Specializate“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Fronda şi antipatia acerbă
De fapt, blogul şi forumul sînt mijloace de socializare sau, în cel mai bun caz, unelte de comunicare pasivă. Unii le folosesc ca instrumente pentru dezvoltarea sau exersarea notorietăţii, alţii pentru informare, iar cei mai mulţi pentru luptă. Desigur, unele bloguri sau forumuri serioase, dincolo de gîlceava sau cearta de vorbe pe care o găzduiesc uneori, au o importantă funcţie informativă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Ne place să insultăm"
Dezbaterile sînt binevenite întotdeauna. Istoria o confirmă! Dacă ne referim cu precădere la poporul grec şi la cel roman, vom vedea că întrebările abundau, iar rezolvarea lor – de multe ori aproximativă – nu întîrzia să apară. Omul antic era ceea ce trebuia să fie: bun cunoscător al propriilor limite. Din acest motiv, Aristotel îi îndemna pe tineri să nu depăşească cu nimic măsura!
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Nevoia de moderaţie
Am citit cu interes articolul fostului meu coleg şi, sper, în continuare prietenului meu George Rîpă, privitor la recentul incident din largul coastelor Fîşiei Gaza, publicat în numărul 330 al Dilemei vechi. Un fidel adept al neo-conservatorilor americani, George le-a copiat toate principalele teze ideologice privitoare la conflictul israeliano-palestinian.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Actualități
Am 26 de ani, sînt din Iaşi, şi am venit în Capitală acum un an şi jumătate pentru „o viaţă mai bună“, pentru „construirea unei cariere“. Lucrez în marketing, în industria bunurilor de larg consum şi activitatea mea are ca rezultat o spălare pe creier a maselor, inducerea unui comportament de consum. Vînd oamenilor lucruri de care nu au nevoie. Ataşez produsul de emoţiile şi dorinţele lor, condiţionîndu-i să-şi procure fericirea din bunuri, astfel încît corporaţia să facă profit.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O statolatrie kafkiană
Cu ceva timp în urmă aţi dedicat un număr întrebărilor „De ce să plecăm din România?“, „De ce să rămînem?“. Pentru cei care s-au hotărît să rămînă, printre ei numărîndu-mă şi eu, ar fi interesant de discutat, de stabilit, de evaluat care sînt relaţiile lor cu România, cu statul român şi instituţiile sale publice, mai exact Stat vs cetăţean, tot se discută azi despre revizuirea Constituţiei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Printre magnolii şi brebenei
Nu aş dori să mai aud că persoane cercetate de DNA ar fi modele pentru societate. S-a spus pe sticlă. S-a tot vorbit despre simţul civic, care se pare că este pe cale de dispariţie în societatea noastră. Tot de la cap ar trebui să se înceapă şi în această privinţă. Adică de la autorităţi.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Concordanţă discordantă
Concordia discors este maxima latinească ce defineşte cel mai bine controversata Lege a educaţiei. O lege care ar trebui să jaloneze viitorul educaţiei al cărei prezent îl ştim şi care din păcate nu e aşa cum ni-l dorim.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un text din 1991
Monumentele lui Brîncuşi sînt încă o dată nedreptăţite, iar reparaţia nu o văd posibilă…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Această obsesie: „Să se dea, domnule, o lege!“
Mi-a plăcut observaţia dlui Sever Voinescu despre relevanţă, observaţie pe care o consider foarte adevărată, deşi nici el nu oferă o soluţie oarecare. Da, tuturor ne-a căzut în cap cărămida relevanţei, toţi căutăm utilitatea, fiecare se simte nici mai mult, nici mai puţin decît dator să strige „La subiect!“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gesturi rare
Domnule, cît de des îi declaraţi soţiei admiraţia? Doamnă, cînd îi arătaţi soţului admiraţia dvs.? Părinţi, de cîte ori le spuneţi copiilor că îi admiraţi?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
EN-ervare
Totul a mers bine în primii treizeci şi ceva de ani ai vieţii mele. Catalogul nu se deschidea prea des la E, numele meu era uşor de pronunţat, de ortografiat, de reţinut. Nevasta s-a bucurat şi ea să-mi preia numele – nu ştia săraca ce dezamăgire o aşteaptă. Nici chiar străinii nu mi-l poceau prea tare.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Acest trebuie să citească
Din capul locului vă spun că sînt profesoară recent pensionată, aşa că veţi deduce că pregătirea mea şcolară (la toate nivelurile) s-a desfăşurat în „regimul de tristă amintire“ (altă exprimare la modă din noul limbaj „de lemn“), cu toate inepţiile sale, însă cu o mult mai structurată organizare a învăţămîntului.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre mitocănia legiferată
Să o recunoaştem cu toţii că, dacă mitocanului i-am spune mereu că-i mitocan, nu s-ar mîndri cu asta, şi am trezi în el, poate, dramul de bun-simţ şi de onoare. Pe prost şi pe mitocan îi deranjează cel mai mult să le arătăm cum îi percepem.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Inamovibilitate (şi) la profesori
De ce nu? Păstrînd proporţiile relativ la inamovibilitatea judecătorească (deh!, nu sîntem o putere în stat), şi profesorii, carevasăzică, ar putea cere acest drept.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.