(Dilemateca, anul VIII, martie 2014)

Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie. Mihu acceptă, dar merge mai întîi pe la biserică, tulburat fiind, şi întîrzie la întîlnire. Eugeni bea vitriol singură, moare şi e găsită în pădure de mama ei, care nu sună la 112, ci o duce pe braţe acasă, ca să o îngroape. Mihu nu îşi găseşte iubita în pădure şi înnebuneşte. Tatăl lui Eugeni înnebuneşte şi el. Ceilalţi trag concluziile. Sper că v-a plăcut, am căutat ca prin rezumatul meu modest să păstrez farmecul acestui roman de iubire, destinat lecturării, adolescenţilor din ziua de azi, scris de o reputată profesoară de limba şi literatura română de la Liceul de chimie din Craiova, cetăţean de onoare al municipiului Băileşti - cum ni se spune pe coperta a patra. Se numeşte Valentina Ristea şi a mai semnat, în afară de aceste Tenebre ale dragostei (Editura Arefeana, Bucureşti, 2010), multe alte cărţi, vădind o atracţie pentru genitive (Contemplaţia fericirii, Lumea albastră a timpului, Bucuriile vieţii, Creştetul mîndriei etc.).

Scepticii se vor grăbi să spună că vitriolul, acid sulfuric concentrat, nu se poate cumpăra de la farmacie în secolul XXI - dar că există numeroase alte soluţii mai la îndemînă şi care nici nu te omoară în chinuri... Dar, poate că eroina noastră nu era elevă bună la chimie? Cînd iubirea face moarte de om, n-o să ne împiedicăm într-o sticluţă de vitriol (o fi fost englezesc?) pentru a contesta valori literare! De altfel, prefaţa şi postfaţa, semnate de doi distinşi membri ai Uniunii Scriitorilor, Victor Stoleru şi Ion C. Ştefan, apreciază tocmai "abordarea inedită a motivului shakesperian, realizată de o autentică scriitoare de romane", "aşa cum îi stă bine s-o dezvolte unei profesoare de limba şi literatura română, cu o îndelungată experienţă la catedră şi cunoscătoare a literaturii de calitate". Utilizatori rafinaţi ai limbii române ei înşişi, aceşti scriitori ne arată cum "trăirile sentimentelor puternice devine [sic!] convingătoare" prin talentul Valentinei Ristea.

...Ceea ce ne aduce la calităţile literare ale Tenebrelor dragostei. Stilul este rafinat şi subtil educativ ("îndrăgostiţii se ascundeau de ochii curioşi ca să-şi exprime sentimentele nealterate de nici o pornire prea năvalnică"), descripţiile au savoarea apei de baltă ("o arşiţă ce o dă doar clima acestui ţinut oltenesc unde căldura verii se întrece cu gradele înalte de temperatură concurînd cu ţările unde nu e nevoie de haină vara doar aşa ca pavăză a timidităţii resimţite"), portretele - profunzimile caracterizării de la partid ("Mihu era un tînăr încîntător în tot ceea ce făcea: avea darul de a atrage colegii în activităţi comune din care se trăgeau foloase în binele celor necăjiţi"). Iar limba română e, la tot pasul, pusă la încercare de dezacorduri grele ("însăşi pămîntul"), expresii stîngace ("confuzie de asemănare", "inspira milă de ajutor", "dornic în a oferi", "avertisment de probă") şi alte delicii stilistice menite să atragă spre lectură, iubire şi vitriol pe elevii de astăzi. Faţă cu atîta voinţă de a scrie "frumos" ("muzica încinsese ritmul dansului ce nu-şi pierdea niciodată farmecul care trezea în suflet bucuria tinereţii"), cele mai reuşite fragmente sînt cele ...involuntare. Adevărate poeme: "El era un tînăr ce nu se lăsa mai prejos de partenera sa. Îşi călcase pantalonii atît de drept că formau linia geometrică a drumului ce şi-l aleseseră"; "entuziasmul acestei adunări se împleti cu gustări din acele prăjituri servite pe farfurioare care îi provoacă la discuţii din cele mai diverse cu întrebări din preocupări". Nichita ar fi exclamat: "preocupa-m-aş!" Şi, da, "covorul era în culoarea ce predomina mobilierul".