Arabescuri creolo-transilvano-moldave. La New Orleans

7 decembrie 2010
Arabescuri creolo transilvano moldave  La New Orleans jpeg

(Apărut în Dilemateca, nr. 54, noiembrie 2010)

În mai 2009, cînd am ajuns la New Orleans pentru întîia dată, cu prilejul lecturii din Submarinul iertat (Forgiven Submarine, cartea de poezie scrisă împreună cu Andrei Codrescu şi tradusă în engleză de copilotul meu), am ingurgitat oraşul ca pe un spaţiu prin excelenţă epic, ca pe un omfalos narativ. Poveştile erau pe stradă şi la colţul străzilor, în New Orleans, nu doar în cărţi. Şi erau berechet, un corn al abundenţei. Drept care mi-a venit ideea de a lansa un microcarnaval româno-american pentru anul 2010. Un carnaval la New Orleans ar fi banal, fiindcă Mardi Gras este deja instituţionalizat aici, mi-a spus Andrei Codrescu, gîndeşte-te la altceva. Drept care m-am gîndit şi am propus imediat altceva. Cheia celei de-a doua propuneri ale mele se afla în altă parte. Din februarie 2008 pînă în iulie 2009 izbutisem, împreună cu 15 studenţi (majoritatea de la secţia de Literatură Comparată, în cadrul Literelor clujene) să concretizez un atelier de scriere creatoare concentrat pe 1001 de nopţi şi pe arta naraţiunii. Experimentul durase un an şi jumătate şi coagulase într-un manuscris gras de vreo 400 de pagini, în care fuseseră scrise aproape şaptezeci de povestiri, din care am păstrat pentru eventuala publicare doar cincizeci. Nu Şeherezada era matricea povestitoare în noua serie de povestiri arăbeşti-clujevite, ci sora sa Duniazada (nu voi deconspira aici tot sensul inedit al atelierului, el va deveni complet vizibil doar odată cu publicarea cărţii, peste doi-trei ani). Andrei Codrescu ştia de existenţa acestui atelier clujean şi mă încurajase (amuzat de experimentul meu) ca durata lui să fie de exact 1001 de zile şi nopţi. Nu a fost să fie aşa: atelierul a durat 550 de zile. Acest atelier a fost, deci, cheia şi originea celei de-a doua propuneri pe care i-am făcut-o lui Andrei Codrescu, aceea a unui microfestival de povestiri şi povestitori, pornind de la sintagma „Şeherezada în mileniul trei la New Orleans”. Ca omfalos narativ, New Orleans putea fi un centru epic, adaptat la împrejurări şi punînd în chestiune tocmai arta naraţiunii aşa cum este ea văzută astăzi. Aşa s-au născut „Arabescurile creolo-transilvano-moldave”, fiindcă atunci cînd i-am vorbit despre eventuala Şeherezadă din 2010 la New Orleans, Andrei Codrescu a răspuns pe loc: ăsta-i proiectul fezabil! Propune-l şi să vedem ce iese. Iar eu l-am propus şi a ieşit: susţinătoarea entuziastă a fost Corina Şuteu, directoarea Institutului Cultural Român din New York, care a propus mai departe resurecţia Şeherezadei în mileniul trei la New Orleans către Institutul Cultural Român din Bucureşti. Celălalt susţinător de marcă a fost poetul postsuprarealist Dave Brinks, patronul spaţiului boem Gold Mine Saloon (din Cartierul francez al New Orleans-ului), cel care fusese, de altfel, gazda din 2009 pentru lectura din Forgiven Submarine, în faţa publicului autohton. Al treilea partener a fost Bill Lavender de la Universitatea neworlineză, gazdă pentru discuţia despre Imaginar care urma să facă liantul cu Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului, din Cluj. Aşa au putut fi începute şi duse pînă la capăt „Arabescurile creolo-transilvano-moldave” (din 21 pînă în 25 septembrie 2010), avîndu-i în echipă pe clujenii Corin Braga, pe studenţii mei Marius Conkan şi Bogdan Odăgescu, precum şi pe subsignata, plus cei doi povestaşi iaşioţi, în mod aparte selectaţi de mine tocmai pentru arta naraţiunii pe care o controlau cu talent: Florin Lăzărescu şi Lucian Dan Teodorovici.

Maison Dupuy, Cartierul francez & cel dintîi gust de Mississippi (cu Jazz Funeral)
 

Sîntem cazaţi în aristocratul hotel Maison Dupuy, după ce şoferul care ne aduce de la aeroport ne face elogiul cimitirelor neworlineze, pe sub care mlaştinile Mississippi-ului băltesc, astfel încît morţii sînt plasaţi de fapt foarte aproape de suprafaţă. La Maison Dupuy, paturile sînt foarte înalte şi garnisite cu multe perne de aruncat pe pereţi sau în aer, ca pe vremea bunicilor. Dimineaţa, Andrei apare cu flori de bumbac şi o floarea-soarelui (căreia el îi spune soarea-floarelui) în braţe, rostind giumbuşlucuri. La ora opt dimineaţa, deja fac un mic tur de recunoaştere cu Bogdan, amuşinînd străzile spălate cu detergent, homleşii din faţa catedralei, umezeala săţioasă şi fierbinte, ghicitorii în Tarot cu cercei în nas şi buze. Centrul oraşului este încă alcoolizat de noaptea trecută, iar Mississippi-ul pare să fie mai scăzut decît de obicei, mirosind a mîl şi a petrol. Jazzul scînceşte încetişor pe la colţuri. Ca stalker, Andrei ne poartă (deocamdată sîntem doar clujeviţii cu el) prin cotloanele Cartierului francez, scotocind pentru şi alături de noi: ajungem la locul unde Faulkner şi-a scris prima carte (astăzi acolo este o librărie). Ne băgăm nasul prin tot felul lucruşoare. Pe malul Mississippi-ului ne scriem numele în nisip şi culegem scoici, întrucît se găsesc puhoi. La statuia Ioanei d’Arc, Andrei ne povesteşte mustăcind despre graniţa dintre Cartierul francez şi zona americană a oraşului, către care sînt îndreptate tunurile fecioarei Jeanne. Ne amuzăm cu toţii cînd ne explică logica unui periplu de tip Jazz Funeral, specific pentru New Orleans: e vorba de cortegiul cîntăreţilor de jazz pe la toate barurile şi pub-urile, atunci cînd moare un confrate, un soi de mic carnaval improvizat pe histrionismul muzicianului proaspăt decedat. Ca să ne venim din cînd în cînd în simţiri (din pricina năucelii produse de fusul orar), bem cafea irlandeză, gustăm salate cu fructe de mare la restaurantul rafinat din centru; sus, la etaj, sînt reproduse odăile roşii ale unui bordel de lux, just for the curiosity of the spicy tourists! Andrei ne poartă în garsoniera lui ornată cu obiecte totemice folosite în romanele Mesi@ şi Wakefield (aici le-a şi scris pe amîndouă), povestim despre demoni (cei mai recenţi sînt demonii lumilor de dincolo, paralele, care se opun demonilor din lumea de aici!), ascultăm cîntece lăutăreşti româneşti şi jazz de pretutindeni, gustăm bere neworlineză (Turbo Dog se numeşte şi e puţin dulce, adică anti-Tuborg!), bem cognac franţuzesc şi cădem în torpoare de naratori. Seara, la Gold Mine Saloon, e prima rundă de lecturi. Îi înmînez lui Dave Brinks tabloul cu clovn adus din Cluj, care e imediat agăţat pe perete între un pirat şi un trompetist. Andrei, Dave şi cu mine facem oficiile casei şi deschidem turnirul. Cei doi stăpîni americani ai competiţiei sînt gazde generoase, calde şi tandre. Lucian îi amuză şi intrigă pe ascultători cu ironia lui şi cu invocarea lui Leonard Cohen din text; Florin este un povestaş cu ritualuri narative în circuit deschis care farmecă; Marius are succes cu parabola sa delicată despre linişte; Bogdan captivează cu povestirea sa hîtră despre nebunie şi înţelepciune la un loc. Mai departe citesc Bill Lavender, DeWitt Brinson, R. Moose Jackson, spirite orale, causeuri, enterteineri rostind povestiri mişcate, marcate de teatralitate. Moose Jackson îşi cîntă textul în ritmuri irlandeze. La final, puţină poezie nu strică: Andrei şi cu mine citim o partitură din Submarinul iertat, apoi Marius îşi citeşte poemul adus special pentru New Orleans, un Howl danubian, cum l-a definit Andrei, dîndu-i girul. Prima rundă de lecturi se încheie la barul Molly’s, după care obosiţii clujeviţi şi iaşioţi ne intersectăm cu picanta şi stridenta Bourbon Street, unde muzica rock, jazz, pop şi country e regină dementă.

Piaţa de păpuşi Voodoo, cascheta lui Dave Brinks şi prepararea absintului
 

A doua zi, la sugestia povestaşilor iaşioţi, străbatem Canal Street, bulevardul elegant, stil Miami, al oraşului. Dar locul unde ne oprim şi scotocim este Piaţa de păpuşi Voodoo şi măşti din pene colorate, toate făcute de chinezi, chiar dacă după tipar neworlinez, ceea ce ne face să rîdem copios. Aleg şi eu, fac cumpărături pişichere, vai de cei care zic pe acasă că sînt vrăjitoare (sau că nu sînt), sic!. Toată lumea improvizează jazz în stradă şi toată lumea vrea carnaval aici, orice obiect devine pretext pentru veselie: mături, pălării, mărgele din plastic se prefac în obiecte cu suflu şi viaţă. Ne hrănim cu mîncare creolă (creveţi ori pui gătit cu mirodeniile aferente). Seara, la Gold Mine Saloon, e runda a doua de poveşti: Corin citeşte din cel de-al treilea roman al său, încă nepublicat, Luiza Textoris, şi stîrneşte comentarii despre mixtura halucinantă a textului. Eu citesc Povestea tristei Yazra care s-a preschimbat în măscărici, comisă la atelierul de scriere creatoare din Cluj (traducătorul tuturor poveştilor este Alistair Ian Blyth). Apariţia serii este Dave Brinks cu caschetă de măscărici postmodern iluminat, care recită un poem lung, răsucit de pe un sul sau tocător. Andrei citeşte histrionic din cartea sa despre Şeherezada (care va apărea în primăvara lui 2011). Actorul Spitzfaden şi soţia sa, poeta Jessica Faust-Spitzfaden, interpretează asemeni unui ventriloc, cu ajutorul unei păpuşi uriaşe care înfăţişează un bătrîn locuitor al New Orleans-ului, rostind istoria concentrată a locului. Jessica rosteşte un bocet eseistic despre uraganul Katrina. Turnirul este încheiat de James Nolan, vechi beatnik. La final, Dave Brinks ne premiază pe Corin şi pe mine cu nişte piroane aurite de cale ferată, ultimele piroane bătute în şinele căii ferate construite la New Orleans în secolul al XIX-lea. Piroanele cîntăresc fiecare mai mult de jumătate de kilogram şi sînt spectaculoase. Îl rog pe Dave să îmi recomande cele mai gustate cocteiluri în America, întrucît pregătesc o surpriză pentru workshop-ul pe poezie, iar Mr. Brinks îmi selectează pe lista sa următoarele băuturi: 1. Flaming Doctor Pepper Shot, 2. Car Bomb Shot, 3. Long Island Tea Drink, 4. Cuba Libre şi 5. Buttery Nipple Shot! Seara, într-un local plasat pieziş, asistăm la prepararea meticuloasă şi poetică a absintului. O barmaniţă machiată carnavalesc şi vag satanist ne vrăjeşte cu reţeta ei de păcălit, iar Andrei ne explică trucul narativo-alcoolizant...

Crocodilul alb, antichităţile Voodoo, pajiştile cu egrete albe & Bourbon Street
 

Dimineaţa mergem la Acquarium, doritori fiind de rechini, pisici de mare ori căluţi care dansează amoros. Dar senzaţia este crocodilul alb. A fost odată un crocodil alb care stătea nemişcat în Acquarium, la New Orleans. La început am crezut că era de plastic, întrucît nu îmi închipuisem că există crocodili albi. Dar el a clipit din ochii bulbucaţi (aşa cum au toţi crocodilii), ca să pricep că era viu. Viu şi plictisit, viu şi somnolent, viu şi obişnuit cu statutul lui de VIP în Acquarium. Stătea ca un ardelean (din nou sic!), doar stătea/şedea pe prispa din acvariul său uriaş. L-am fotografiat cu destule temeri să nu îi fac vreun rău. Dar lui nu i-a păsat defel. Fiindcă era un crocodil alb. Scotocim apoi prin magazinul de antichităţi Voodoo: deşi vechi, păpuşile de aici sînt tot kitsch, sincretismul religios se dovedeşte riscant estetic în zonă, doar măştile din lemn şi mărgele par mai şlefuite, în rest ne săturăm de platforme cu cioburi de oglindă şi sticlă colorată, pipe de prosperitate, Iisuşi anamorfotici, capete şi gheare miniaturale de aligatori, cranii metamorfice, brăţări-amuletă! După-amiaza la Universitatea din New Orleans are loc o masă rotundă despre imaginar, arhetip şi... anarhetip – aceasta a fost coloratura pe care a luat-o discuţia, fără ca vreunul din noi, clujeviţii, să o fi canalizat în acest sens ori să fi ştiut dinainte. Discutăm şi polemizăm cordial vreo oră şi jumătate. Drumul dus-întors este special: străbatem mai întîi districtul cu clădiri rezidenţiale din lemn, cu verandă, apoi plonjăm făţiş în atmosfera de deltă a Mississippi-ului, cu pajişti pline de egrete albe. Coborîm din maşină pe Canal Street şi căutăm pe Saint Charles o librărie pe care nu o mai găsim niciodată. Voiam ediţiile princeps din Love Poems şi Live or Die de Anne Sexton. În zona Decatur intrăm într-un magazin retro de muzică unde tronează Ummagumma pinkfloydiană şi un disc de Led Zeppelin. Îmi cumpăr originalul Grace al lui Jeff Buckley, deşi îl am acasă copiat clandestin de un prieten. Ne odihnim puţin la Maison Dupuy, fiindcă seara poftim un concert integral într-un pub. Înainte să ieşim, avem parte de o nuntă, flancată de un cor tip negro spiritual, în curtea hotelului. O parte din clujeviţi intrăm apoi în pub-urile de pe Bourbon Street, acolo unde se cîntă rock în draci şi lumea dansează. Ne oprim la blues-urile rock din anii şaptezeci. Panorama de pe stradă e stridentă, o umanitate purulentă, dar excitată la culme sau măcar dornică de excitaţie. Admir frumuseţea pietroasă şi atletică a negreselor şi mulatrelor. Scanez cochetăria lascivă a fetelor albe, animatoare cu vino-ncoace, şi mărgelele lor aruncate cu duiumul de pe balcoane şi verande. Urină, vomă, duhoare, transpiraţie, caii poliţiei, îmbietorii şi îmbietoarele – New Orleans e şi un mare oraş al cărnii, al trupului în etalare programatică.

Mississippi blues

Toată trupa clujevito-iaşiotă de povestaşi (şase la număr) facem călătoria cu vaporul pe Mississippi. Maşinăria de deplasare se numeşte Natchez şi e singurul vapor uriaş cu zbaturi care mai există pe Mississippi. Apa e maronie şi compactă, iar malurile aduc aminte foarte rar de atmosfera marktwainiană pe care cu toţii rîvneam să o regăsim: doar pe ici, pe colo nişte docuri din bîrne şi verdeaţă de deltă, în rest şlepuri, nave de război şi peisaj industrial. La restaurant, o mică orchestră de jazz, pentru prînzul cu pui creol – ne aflăm de fapt pe un vapor tipic pentru turismul colectiv. Am ales această croazieră în locul călătoriei prin mlaştini şi Bayou, ori pe plantaţii. Atmosfera nu e neapărat mississippiană, dar ne simţim bine. La întoarcere, ne ajunge ploaia îndesată, cu straturi. Mai cumpărăm măşti şi alte trucuri de păcălit pe cei de acasă. Seara, la Gold Mine Saloon, Andrei lansează şi citeşte din The Poetry Lesson, proaspăta lui carte de proză. Citesc şi eu ceva scris în dimineaţa anterioară, anume pentru ceea ce s-a întîmplat şi isprăvit la New Orleans. Facem poze cu toţii lîngă butoaiele din Gold Mine Saloon şi apoi rătăcim în căutarea unui pub cu jazz autentic. Rătăcim, însă, atît de mult (acolo unde e muzică bună nu e şi mîncare, acolo unde e mîncare nu e şi muzică bună) încît ancorăm, storşi, la barul Pravda cu rusisme voit kitsch şi cu portretul ochios al lui Rasputin deasupra noastră, pe muzică înregistrată de Gogol Bordello. Stăm cît stăm, apoi ne despărţim, nu înainte de a trage ultima raită în căutarea rockului retro pe Bourbon Street. Dimineaţa, înainte de plecare, mai apuc să fug cu Florin (pe post de ghid ad-hoc) în cimitirul din Cartierul francez, ca să-mi arate mormîntul faimoasei regine Voodoo – Marie Laveau –, unde vizitatorii lasă ofrande kitsch (Bogdan a lăsat un pix inscripţionat cu numele lui Băsescu, eu am lăsat scoici mississippiene culese dintre alte morminte).

În rest, vorba unui proaspăt bard neworlinez:

There is here a vertigo of the things we love and hate as a sex full of opiates & shadows
There is here a special blood of the afternoon with fatal embraces
There is here a cosmic curse for being too alive and shining monstrously
There is here a dazzled murder of ourselves in a state of invention
A counter-revolutionary corpse with a scent of inhuman genious...

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.