Spectacolul nu se desfășoară pe o scenă politică, ci mai degrabă pe un soi de estradă încropită. Estrada este șubrezită, dar spectatorii nu văd asta, căci pe deasupra e pus un covor roșu. 

Unii dintre spectatori vociferează. Au fost aduși acolo cu de-a sila și sînt revoltați de calitatea slabă a spectacolului la care sînt obligați să asiste. Alții, cei care au plătit bilet, le spun revoltaților: „Ciocul mic. Noi am plătit, acum vrem să vedem de toți banii.”

Personajele principale ale spectacolului sînt Tătucul și Țoapa Politică, acompaniați de o suită de personaje secundare: Trepădușii.

Tătucul e un personaj carismatic, un soi de magician care hipnotizează sala. Vorbește cu aplomb, degajă încredere, făcîndu-și adepți spectatorii care recunosc în el un salvator. Discursurile Tătucului sînt presărate, pentru asta, cu replici pe care publicul vrea să le audă.

De altfel, toate discursurile personajelor au fost preluate din vechi alocuțiuni comuniste, pline de naționalism și promisiuni, pe care autorul le-a împănat, ici și colo, cu replici pios religioase, astfel încît spectatorii care au plătit bilet să nu aibă nici un dubiu asupra bunelor intenții ale personajelor.

Țoapa Politică este un personaj extrem de colorat. Este jucat atît de femei, cît și de bărbați. Se agită, perorează, se înfoaie, este cînd patetic, cînd bătăios. Pare arogant, dar este, de fapt, fudul – acea fudulie a omului fără multe calități, dar care își permite orice, de vreme ce are haita de susținători în spate.

Și este susținut pentru că este o unealtă.

În timpul spectacolului, spectatorii încep să se certe între ei. Actorii intervin și îi înjură pe recalcitranți. Ca să-și continue spectacolul, sînt chemați Trepădușii: „Să fie dați afară cei care nu stau liniștiți!” Atîta doar că Trepădușii nu-i pot da afară, căci spectacolul se joacă în aer liber. Se recurge la intimidări: vă dăm în judecată, vă luăm mașinile, vă defăimăm cu minciuni. Actorii sînt aplaudați pentru fermitate și susținuți de cei obișnuiți cu spectacolele de proastă calitate. Sînt obișnuiți cu ele de pe vremea „răposatului”. Unii chiar spun că își dau seama că pe scenă se spun minciuni, dar asta e, s-au obișnuit. Alții însă chiar cred, cu înflăcărare, în noblețea unor replici răsuflate.

Pe măsură ce trece timpul, spectacolul devine din ce în ce mai grotesc. Tătucul și Țoapa Politică au o misiune clară: vor să măcelărească mecanismele democrației, dar să primească simpatia și aprobarea publicului. Este o chestiune de marketing: o poveste care e despre bine plictisește. În showbiz răul e mai captivant, prinde mai abitir la publicul de masă.

Cu toate astea, spectatorii aduși acolo cu forța vociferează din ce în ce mai tare, astfel încît Trepădușii îi închid într-un țarc. Tătucul și Țoapa Politică împart dopuri de urechi publicului ascultător și continuă spectacolul. Nici nu le mai pasă că unii nu-i aud, și că alții îi înjură. Oricum, spectacolul se joacă doar între ei, pe estrada șubrezită. Cei asurziți vor aplauda oricum, la final, în picioare, chiar dacă n-au înțeles ce s-a petrecut pe scenă.