Opinie după interviul dat Emiliei Şercan lui Mircea Vasilescu

Recent, am intrat pe blogul fotografului Alex Gîlmeanu. Am găsit acolo un articol postat de el în anul 2009, arătînd o poză a regretatului Gheorghe Dinică, care a fost preluată de cele mai importante publicații online la vremea respectivă (treizeci de publicații online suprinse de fotograf), fără ca acestea să își pună problemă originii pozei sau a existenței titularului drepturilor de autor afrente fotografiei respective. 

Pînă în anul 2014, oamenii au continuat să scrie pe blogul fotografului despre întîmplări asemănătoare trăite de aceștia, majoritatea fiind dedicați artei în diverse forme, cărora li se furaseră în diferite moduri drepturile asupra creațiilor artistice. Poza-portret a lui Gheorghe Dinică îi aparținea fotografului Alex Gâlmeanu, după cum acesta scria pe blogul său. Nu m-a surprins aspectul sesizat, pentru că în România deținerea în mod legal a drepturilor de autor sau prelucrarea datelor cu caracter personal sînt subiecte izolate în cărțile de drept și în legislația de profil, cunoscută și respectată din păcate de prea puțini dintre cei care ar trebui de fapt să o cunoască, să o respecte. Încălcări ale drepturilor de autor sau ale drepturilor la protecția datelor cu caracter personal sînt noțiuni abstracte, sînt subiecte susceptibile a stîrni rîsul chiar, sînt subiecte de făcut mișto.

Evident ca nici oamenii nu își cunosc drepturile, iar aici mă refer la acei oameni care nu ezită să își scrie CNP-ul pe orice foaie, care nu ezită să îl comunice indiferent cine îl cere. De la foaia electorală pe care semnează pentru susținerea lui Nicușor Dan la nu știu ce, pînă la fata din parcarea de la Mall care cere „o contribuție” pentru o operație a nu știu cui!

Motivul pentru care am început prezenta anecdotă, (să-i spunem) povestind despre refularea fotografului pe blogul său, a fost acela că mi-am amintit de două știri televizate, transmise de două posturi de televiziune locale, respectiv Kanal D și România TV, care în opinia mea încalcă, direct sau indirect (asta să judece cine-o judeca) cîteva drepturi.

Acum nu de mult, postul de televiziune Kanal D  transmitea o știre despre companiile online din România, subiectul știrii fiind modalitatea prin care acestea își înșală clienții care comandă online prin aplicarea unui comision de schimb din lei în euro (sau altă monedă). Companiile respective aveau conturi deschise într-o altă țară din Uniunea Europeană sau din afară Uniunii, fără a-și informa clienții prealabil plasării comenzilor despre faptul că percep o suprataxă, în afară de suma produselor comandate și costul de livrare aferent.

Pînă aici totul este corect în știre, există companii online care procedează astfel. Problema intervine în momentul în care pe fundalul știrii televizate, vocea care explică nedreptatea este însoțită de imagini care prezintă elemente grafice de pe două dintre cele mai accesate website-uri din România. 

În cadrul știrii nu a fost pronunțat numele vreuneia dintre cele două companii, însă de vreme ce aceste website-uri sînt foarte accesate de către publicul larg, este clar că unii dintre oamenii care vizionau știrea au recunoscut sau ar fi putut să recunoască elementele distinctive ale website-ului sau brandului, de la culoarea butoanelor pînă la formatul pozelor și stilul textelor scrise pe paginile respective. Este numai o chestiune de bun simț să ne dăm seama că în mintea unora dintre privitorii știrii se poate coagula ideea că subiectul acesteia tratează o situație incorectă în care se găsesc implicate cele două companii.

Nu mi se pare corect să difuzezi pe TV imagini alese parcă la întîmplare „din arhivă”, pe fondul unei știri negative, fără a-ți pune problema unor urmări, consecințe care pot decurge din modul de construcție și difuzare al știrii. Nu în condițiile în care îți însușești drepturi de autor sau prelucrezi date cu caracter personal, fără permisiunea prealabilă a celor care le dețin conform legii. Sau mai exact, nu mi se pare normal să nu îți pui măcar această problemă. Pentru ce mai conteză, cele două companii online al căror client sînt și ale căror site-uri le-am recunoscut, sînt înregistrate în România, au conturi deschise la bănci din România, colaborează cu procesatori de plăți înregistrați în România și nu percep alte taxe sau comisioane decît cele comunicate în Termenii și Condițiile de pe site sau în procesul de plasare al comenzii.

Cu aproximativ două luni în urmă, postul de televiziune România TV emitea la o oră de maximă audiență, în cadrul grupajului de știri, o știre despre un avion al unei companii aeriene care a fost nevoit să aterizeze forțat din cauza unei defecțiuni produse la unul dintre motoare. 

Pe fundalul știrii, România TV difuza imagini filmate dintr-un aeroport cu avioane ale companiei grecești Olympic Airways și avioane ale companiei Air France, care aterizau. Similar cazului de sus, primul gînd pe care l-am avut a fost acela că știrea sugera că avionul care a fost forțat să aterizeze aparținea fie companiei Olympic Airways, fie companiei Air France. Iar cum subiectul zborului cu avionul este sensibil pentru oameni, din motive bine cunoscute, care au legătură cu singuranța relativă a avionului și cu lipsa de control, și cum oamenii în general nu se complică, trag concluzii repede și simplu cînd vine vorba de singuranța lor sau a apropiaților lor, știrea îi poate determina să aleagă o altă companie pentru zboruri viitoare, evitînd Olympic Airways sau Air France. Și astfel, știrea poate aduce cel puțin prejudicii de imagine indirecte acestor companii. 

Nu vreau să intru în detalii de ordin legislativ în acest articol, scopul meu fiind acela de a atrage atenția asupra unei practici hazardate, care reprezintă manifestarea lipsei de profesionalism a realizatorilor unor astfel de știri televizate, cel puțin în cazul celor două protagoniste despre care am vorbit. Nu mă aștept ca România TV sau Kanal D să dobîndească subit imparțialitatea Euronews sau autoritatea CNN, însă sper cel puțin să înceapă să vadă puțin departe decît imaginea montată peste vorbăria dintr-o știre, respectiv să își pună problema urmărilor muncii lor. Adică, nu asta înseamnă responsabilitate și profesionalism?

Și ca să mă asigur că am fost pe deplin înțeles, apelez la imaginația cititorului. Să ne închipuim, așadar, că arătăm la TV imaginea unei femei oarecare mergînd pe stradă, pe fundalul unei știri al cărui subiect este prostituția. Nădăjduiesc că femeia din imagine este prostituată pentru că asta îmi sugerează știrea respectivă, corect?

Foto: Jon S, Flickr