Observ, din ce în ce mai mult, că un subiect care apare în spațiul public, indiferent de natura sa, aduce mai degrabă a halcă de carne aruncată în mijlocul unei haite flămînde, decît a subiect de dezbatere.

Nu este vorba despre o implicare reală într-o cauză, ci una de vehemență vizavi de orice. Practicăm, mai ales prin intermediul Facebook-ului, această punere la zid, fără drept de apel, fără a lua în considerare toate aspectele pe care un anumit context le presupune. Nu manifestăm nici un fel de compasiune sau de înțelegere, ci, mai degrabă preferăm să sărim direct la jugulară.

Iar săritul la jugulară omoară orice posibilitate de dezbatere. Modul categoric de a pune problemele pe tapet ne transformă în justițiari, dar justițiari fără patalama, care vor să facă ordine (ordinea lor!) cu orice preț. Nu obișnuim să mergem în substratul problemei, pentru că, pentru a te remarca, excluzi nuanțele. Transformăm un ghem multicolor într-unul alb și negru, conform cu o scară de valori fixă pe care o transformăm, poate fără să ne dăm seama, într-un Pat al lui Procust. Atacăm orice subiect prin această prismă: de la teme electorale la oamenii care se bat pentru promoții la cozonaci.

Pînă la urmă, este uman: auzim la știri că s-a întîmplat „ceva” care ne ridică pulsul, și reacționăm. Ne înfierbîntăm și vociferăm. Dar atunci, n-ar fi mai bine ca, înainte de a ne posta nervii pe Facebook, să ne sunăm amicii și să comentăm între noi, lăsînd o marjă de timp și de gîndire, ca să ne decantăm nervii și să înțelegem mai bine fondul unei probleme mai serioase?

Ne place sau nu, Facebook-ul este un spațiu public. Iar cînd facem aceste comentarii pline de vehemență într-un spațiu public, putem manipula fără să ne dăm seama și, fără intenție, putem provoca cercuri concentrice pe care nu le mai putem controla.

Căci cam așa se pun bazele hate speech-ului.

Cînd postăm o condamnare pe Facebook, începem să construim, de fapt, un eșafod. Opinia noastră poate antrena alte și alte voci, care se simt solidare cu punctele noastre de vedere – iar ce s-a dorit a fi doar un panseu, o defulare de moment, poate inspira un val de resentimente. Iar odată ce construim acest eșafod, trebuie să ne gîndim că el va fi și folosit.