Pe 22 decembrie 1989, am împlinit 15 ani. A rămas cel mai frumos cadou pe care îl poate primi un om într-o viață. Așa am simțit atunci, așa cred și azi. În 1994 am venit la facultate în București. De atunci am ieșit de nenumărate ori în stradă, pentru tot felul de cauze în care am crezut. Protestul e un drept și o formă de sănătate. Anticorpii își fac treaba și organismul viu, care e societatea, reacționează. Așa s-a întîmplat și zilele astea, cînd mobilizarea mi s-a părut incredibilă. Impresionantă. Forța de reacție a depășit cu mult orice ar fi putut anticipa guvernanții, al cărui imaginar operativ a rămas în altă epocă. Vremurile s-au schimbat, oamenii se informează mult mai ușor, rețelele de socializare funcționează, manipularea e sancționată dur. Felul în care au încercat să ne prostească a adus în București și în țară un număr record de protestatari. Sînt sigură că nu se așteptau. Au crezut că se pot fofila, că oricum, avem lucruri mai importante de făcut cu viețile noastre. Asta e vestea cea mai bună, de fapt. Să te implici înseamnă că îți pasă. Și crezi că lucrurile pot fi schimbate, oricît de mult lumea ar fi luat-o razna. Aici și în alte părți.

În situații de felul acesta, în care valorile tale sînt călcate în picioare, nu mai contează ce meserie ai. Dacă ești artist, jurnalist, IT-ist, inginer sau taximetrist. Chiar deloc. Rămîi un „simplu” cetățean care își dorește altceva și strigă „Noaptea, ca hoții” cînd se simte amenințat și prostit în față.

Am văzut, zilele trecute, un reportaj de la o manifestație de la New York. O protestară, care avea și ea și căciulă și mănuși, care cu siguranță avea și lucruri mai bune de făcut acasă, spunea: "În fiecare zi, deciziile lor ne trag înapoi. De asta sîntem aici". Aș fi putut să spun și eu același lucru la București, din Piața Victoriei.

Presiunea funcționează. E o armă puternică, cu efecte pe termen lung. Nu poți să-ți astupi urechile, n-ai cum.

Am învățat foarte multe zilele astea. Și sînt sigură că așa s-a întîmplat cu toți cei care au ieșit în stradă. Nu trebuie să fii specialist în drept ca să afli cum au acționat și ce și-au propus. Să-i consideri tîmpiți pe cei pe care îi guvernezi costă. Au mai încercat-o și alții.

Dacă n-ar fi fost atît de importante aceste ordonanțe, le-ar fi retras, nu? Sper că o s-o facă. Nu de bunăvoie, ci pentru că s-a umflat prea mult gogoașa. Și le-a explodat în față. Puterea se fragilizează și victoria e că știm acest adevăr și unii și alții. Urmează niște ani interesanți. N-o să ne plictisim. Deși ne-am dori.

Aș vrea și ca toți cei pe care i-am întîlnit în stradă să realizeze că fără presă adevărată și jurnaliști, întrebările nu se aud și totul devine mai nesigur. Și nopțile mai lungi, mai întunecate și mai liniștite. 

Foto: Andrei Ivan