Poate Facebook să ne definească relaţia?

5 mai 2016
Ipostaze feminine jpeg

Eternele probleme feminine – cele amoroase. Într-o seară, discutam cu o prietenă care-mi spunea, dezamăgită, că iese cu un băiat de cam o lună. „Ne întîlnim de vreo două-trei ori pe săptămînă, mai un film, mai o plimbare, o masă în oraş, uneori rămîn seara la el sau el la mine. Mă simt bine cu el, mi se pare că şi el se bucură cînd se vede cu mine. Doar că pe net e cam absent, uneori e implicat în conversaţie, dar alteori mă evită, îmi răspunde greu la mesaje şi monosilabic, şi mă enervează îngrozitor cînd face asta. Şi mi-am dat seama că eu nu ştiu dacă sînt împreună cu el, oficial, m-am întrebat chiar dacă nu cumva el se mai vede şi cu altele şi de-aia e aşa. Poate că relaţia asta nu e exclusivă pentru el. De fapt, noi pînă acum nu ne-am definit relaţia...” „Dar are nevoie o relaţie să fie definită?” încerc eu, timid, o deturnare. „E încă devreme, ia-o aşa cum e şi bucură-te de momentele frumoase.” Prietena insistă însă în continuare că ea are nevoie de o delimitare clară, să ştie ce şi cum e. Este, cumva, situaţia clasică în care fata vrea morţiş stabilitate, de la bun început, iar băiatul vrea s-o ia la fugă. Mi-a trecut atunci prin minte că, de multe ori, lucrurile sînt mai clare din afară.

Şi cine ar putea fi mai imparţial decît Facebook? Pînă acum, Facebook a făcut studii doar pe oamenii care şi-au declarat public relaţia în reţeaua socială – astfel, Facebook ştie cînd şi cum ne îndrăgostim, şi ştie şi cînd şi cum se rupe o relaţie.

Cantitatea de date pe care Facebook le culege despre noi este enormă. Facebook ştie nu doar dacă ai fost tag-uit într-o fotografie împreună cu prietenul X, dacă aţi fost împreună la acelaşi eveniment sau de cîte ori v-aţi dat like reciproc. Ştie inclusiv de cîte ori ai intrat pe profilul lui să vezi ce a mai postat nou, ştie că îţi petreci timpul uitîndu-te pe timeline-ul său, scormonind prin amintiri vechi, ce melodii ai ascultat shareuite de el, de cîte ori ai vizionat clipurile video postate de el, ştie zonele din oraş unde s-au intersectat căile (telefoanele) voastre, cît de des ai vrut să-i scrii, dar n-ai făcut-o. Ştie că ţi-e dor. Ştie că îl stalkuieşti şi îţi face treaba mai uşoară, punîndu-ţi mai în faţă în newsfeed postările lui. Facebook e îngăduitor cu obsesiile noastre.

Facebook ştie că tu şi M. aţi ieşit de câteva ori, dar tu eşti cu gândul la altcineva, ştie că şi M. e de fapt într-o altă relaţie, ştie că prietena ta I. încă suferă după fostul iubit, deşi se vede de mai multe luni cu L., ştie şi că amicul tău S. nu e de fapt interesat de nimeni în mod special, ci vorbeşte cu mai multe fete odată şi, de fapt, nu dă curs nici unei invitaţii. Cu toate acestea, chiar poate Facebook să ne definească relaţia? Dacă vorbeşti mai mult cu el pe Facebook, înseamnă că sigur îl apreciezi, iar dacă îi scrii mai rar, îl placi mai puţin? Dacă postaţi întruna fotografii împreună, vă iubiţi mai mult?

Teoretic, da, Facebook ar avea toate datele prin care să ne definească relaţia, chiar şi atunci cînd nu ne-o definim noi. Dar de ce am face-o, până la urmă? Unii susţin că a defini o relaţie e o asumare, un semn de maturitate, întîlnit tot mai rar. Această nedefinire poate fi însă şi un soi de prelungire a unei seri frumoase, cu muzică şi vin. Pur şi simplu, nu prea avem chef să vină dimineaţa şi să fim nevoiţi să mergem la muncă.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.