Mă pregătesc pentru prima întîlnire cu o fetiță de trei ani și jumătate. M-am gîndit să-i fac cadou o cutiuță muzicală. Mi-o imaginez deja, cum va rîde în timp ce va mișca rotița minusculă a mecanismului și va asculta în buclă o melodie, Sur le Pont d'Avignon, sau altceva. Și buclele ei negre se vor mișca și, poate, ne vom împrieteni, cine știe?

Dacă ar ști să citească, i-aș scrie o scurtă scrisoare, în care sigur i-aș spune că am cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe fete mișto decît băieți. E un adevăr care s-ar putea traduce printr-un  algoritm matematic sau care ține de nu știu ce statistică. E posibil ca lucrurile să stea altfel, cînd ea va fi de vîrsta mea.

Că lumea asta a fetelor e uneori, atît de complicată, și pare că se scufundă cu totul cînd ne îndrăgostim. Oricît de deștepte am fi, va veni cineva care va spulbera într-o secundă toată răceala și stăpînirea de sine de care ne credeam în stare, în urmă cu puțin timp. Dar, să nu se sperie, mereu se va țese un cuib în jurul ei. Și va afla multe despre ea în bătăliile astea sentimentale. Își va regla limitele, va alege să fie calmă și zîmbitoare în mijlocul crivățului sau se va lua la trîntă cu el.

Va plînge pe umerii prietenelor care vor vedea mai bine și vor evalua mai clar situația pentru ea, decît o vor putea face în propriile istorii. Ca într-un joc de oglinzi, vor vorbi la infinit despre ce a spus sau ce n-a spus, „crezi că mă place cu adevărat?”, și „dacă da, de ce se poartă așa?”. Întîi serios, după aceea vor schimba registrul și vor rîde cu lacrimi de toți și de toate și nu-și vor da seama cînd și cum a trecut timpul. Complicitatea în astfel de momente o va învăța singură și, poate, o să-mi povestească cît de cinici sau de sentimentali sînt cei pe care îi cunoaște. 

Uneori, o să simtă înțepături veninoase și va intra, fără să vrea, în tot felul de competiții. Și cu fete, și cu băieți. O s-o facă să sufere, pentru că vor veni cînd n-o să se aștepte, dar, orice ar face, n-o să poată să le întoarcă din drum. O vor copleși la început, apoi se va scutura și va merge mai departe.

Va citi și va descoperi că lumea e scrisă deopotrivă de scriitori femei și bărbați. Dar că asta chiar nu contează, importante sînt cărțile care îi vorbi despre ea, ca și cînd ar cunoaște-o bine.

Își va alege o meserie curajoasă. Care, poate, i se va zice că e grea. Dar nu-i va păsa deloc. Va deveni din ce în ce mai atentă cu oamenii cu care va pleca la drum. Se va îndrăgosti din nou, va fi fericită și își va uita pentru un timp prietenele. Rîsetele lor, paharele, poate și fumul, vor rămîne toate acolo, într-o bucătărie, și-o s-o aștepte să se întoarcă și să povestească ce-a trăit cît timp nu s-au văzut. Se va gîndi, uneori, că numărul oamenilor care ne plac cu adevărat e finit. Și se va simți norocoasă dacă i-a găsit.

Să nu-i fie frică de ce va spune unul sau altul, cel mai important e să meargă drept pe drumul ei. Să fie atentă la ce simte. Și să fie sinceră cu ea și cu cei din jur. Să spună ce-și dorește. Să-și ia toată libertatea, pentru că fetele chiar pot schimba lumea. Și o fac, în fiecare zi, în feluri infinite.