Într-o seară în care s-a încheiat (cel puțin pe teren) bătălia de la distanță dintre Rege și Reghe pentru un campionat de fotbal jucat după reguli neclare, Simona a luat prim-planul, triumfînd maiestuos pe zgura de la Madrid la capătul unui meci pe muchie de cuțit.

Nu, n-a fost meciul vieții ei. Marile triumfuri sînt încă în fața Simonei Halep, căci acest început de epocă post-Serena în tenisul feminin este momentul în care ea poate prelua supremația. Nu este nicidecum o certitudine, zarurile nu au fost încă aruncate, dar este o posibilitate. O oportunitate reală pentru Simona, care, fără a fi o jucătoare completă, îmbină agresivitatea cu răbdarea într-o manieră inteligentă. Nu are cum practica un tenis 100% ofensiv, pentru că nu este construită pentru așa ceva. Dar ceea ce chiar Simona a numit inspirat „smart aggres­sive“ este maniera de joc care o poate duce către izbînzi și mai răsunătoare.

Scriam cîndva, după ce a fost la doar un pas de a deveni camioana campioanelor în Singapore, că tenisul Simonei este „o joacă perfectă“. Perfectă, dar joacă… Între timp, vremea de joacă a trecut, iar Simona a reușit, cu formidabila ei tenacitate, să își ducă tenisul la un nivel superior. Un tenis matur, lucid, pragmatic, gîndit strategic și adaptat din mers la jocul adversarei. Nu mai este loc pentru panică, dar nici pentru relaxare la acest nivel de performanță.

Am observat că fata care făcea reclamă la fericire nu mai scrie „HAPPY“ cu litere mari pe obiectivul camerelor de ­luat vederi. Fericirea de a (se) juca este un capitol frumos, romantic, dar deja închis, în cariera Simonei. Capitolul de acum se cheamă profesionism.

Bătălia pierdută cu Johanna Konta la Miami n-a fost doar o fotografie mișcată din filmul unui drum presărat cu succese. A fost un eșec de care Simona avea nevoie pentru a învăța din el, spre a se reîntoarce mai puternică în arenă. Ceea ce a și făcut la Madrid, nu înainte de a răzbuna en passant și en fanfare acea înfrîngere prin victoria netă asupra britanicei pe zgura de la malul Mării Negre. A trecut în Spania printr-un moment asemănător celui de la Miami, cînd Mladenovici i-a smuls dramatic setul al doilea, precum Konta în martie. Dar Simona de (la) Madrid nu s-a mai prăbușit fizic și psihic, ci a revenit pe teren cu acea răceală profesionistă eficientă care a înlocuit bucuria – dar și nebunia! – copilărească a jocului ei din trecut.

Între Miami și Madrid exista deja un ocean. Simona Halep a mai pus între ele încă un ocean: cel dintre joaca perfectă și profesionismul desăvîrșit. Iar pe cînd traversa Atlanticul ei personal, a găsit energia să dea o fugă (dar cînd nu fuge Simona?) pînă acasă, la Marea Neagră, să se asigure că echipa României scoate Albionul de pe harta lumii bune a sportului alb…

Foto: wikimedia commons