Cîteva frînturi...

Sergiu Cristian RANTA
16 decembrie 2014
Cîteva frînturi    jpeg
  •  22 decembrie, dimineaţa: Eu, trezindu-mă din somn şi contemplînd uşor dezamăgit calmul aparent care învăluia oraşul;  22 decembrie, în jurul amiezii: Împreună cu fratele meu mai mare, bîntuind prin cartier (zona 13 Septembrie – Panduri -Academia Militară) într-o stare de excitare şi beatitudine. Un militar de vîrstă mijlocie, descheiat la butoni şi cu chipiul în dezordine, îmbrăţişînd o bătrînică. Amîndoi păreau că rîd şi plîng în acelaşi timp; 23 decembrie, dimineaţa: Tata şi cu mine, revenind spre casă dinspre aprozarul cartierului, din faţă căruia cumpăraserăm un brad. Eram bucuros, chiar extatic. Soarele strălucea orbitor, străzile erau uscate și păreau neobişnuit de curate şi îngrijite, aerul era rece şi pur. Dinspre Leu şi Antiaeriană se auzeau continue schimburi de focuri, dar nu reţin să mă fi simţit speriat sau măcar inconfortabil. Cred că îmi părea ceva normal, avînd în vedere grandoarea evenimentelor pe care le trăiam; 23-26 decembrie: Mama și cu tata, chinuiți de absența fratelui meu și de lipsa oricărei veşti de la el, după decizia lui de a se alătura unor colegi de facultate pentru a apăra Politehnica de terorişti; eu, din motive inexplicabile, nu eram îngrijorat deloc: eram convins că nu are cum să i se întîmple ceva rău; 24 (sau 25?) decembrie: eu, sunînd la secretariatul liceului ”Gheorghe Lazar” (după o discuţie aprinsă cu un coleg), pentru a întreba dacă liceul are nevoie de noi pentru a fi apărat. Vocea unui bărbat (la momentul respectiv am crezut că e portarul, celebrul ”Nea Caisă”; poate că a fost chiar el) spunîndu-mi să stăm potoliţi acasă, şi întrebîndu-mă dacă părinţii ştiu ce vrem noi să facem; 25 decembrie: eu, bucurîndu-mă (şi încercînd un sentiment de răzbunare şi justiţie) la vestea executării Ceaușeștilor. Părinţii mei, bucuroşi şi ei, însă mai reţinuţi şi oarecum perplecşi. Un vag sentiment de jenă şi de milă la scena legării mîinilor. Convingerea noastră comună că, de-acum, nebunia trasoarelor şi focurilor de armă va înceta. Totul însă învăluit în îngrijorarea grea a lipsei de veşti de la fratele meu; 26 (27?) decembrie: noi toţi, copleşiţi de bucuria reîntoarcerii acasă a fratelui meu, după o ultima porţie zdravănă de adrenalină: sunase dis-de-dimineaţă de la un telefon public că porneşte (pe jos) spre casă, dar a ajuns abia după vreo 8 ore. Asta în condiţiile în care se trăgea de peste tot, devenise un fel de zgomot de fond, iar drumul spre casă traversa zona fierbinte Leu/Răzoare. Explicaţia oferită părinţilor pe un ton nonşalant: se oprise la o amică să bea un ceai fierbinte şi să se mai pună reciproc la curent cu ultimele noutăţi. Îmi reamintesc, din relatările lui de atunci, şi diverse alte bizarerii: tuturor studenților care veniseră în apărarea IPB (şi declaraseră pe propria răspundere că făcuseră armata) li se distribuiseră pistoale mitralieră Kalaşnikov şi fuseseră dispuşi pe acoperişurile diverselor clădiri ale campusului. Apoi, s-a născut zvonul apei curente otrăvite de terorişti şi au urmat cîteva zeci de ore de sete cruntă; la un moment dat, un ”apărător” a cedat, spunînd că preferă să moară otrăvit decît deshidratat. Gestul lui de bravură disperată a însemnat şi curmarea zvonului, dar oricum nimeni nu mai ştia cum apăruse. Sau o altă ”întîmplare”: într-una dintre nopţile de veghe, într-o formaţie de 3 sau 4, studenţii ”apărători” au fost puşi să se mute de pe o clădire pe alta. În timp ce se deplasau spre noul ”obiectiv” pe una dintre aleile campusului într-o beznă totală, din neant a apărut o Dacie 1300 cu farurile stinse. S-a tras înspre ei din mers. Au sărit disperaţi în tufişurile care mărgineau aleea. Din fericire, nimeni nu a fost atins (şi nici nu au mai apucat să riposteze);  23-28 decembrie: tata şi cu mine, înarmaţi cu cîte un drug de fier, stînd de planton în holul blocului cu 8 etaje în care locuiam. Administratorul ”Asociației de locatari” (fost colonel de armată, căruia locatarii i se adresau tovărășește cu ”dom colonel”, şi căruia îi admiram vasta bibliotecă şi colecţie de discuri vinil de fiecare dată cînd părinţii mă trimiteau să plătesc întreţinerea) organizase toată stirpea masculină în plantoane nocturne de cîte 2 ore, pentru apărarea blocului de terorişti. Pe toate durată operaţiunii nu s-au înregistrat incidente: teroriştii nu păreau cu adevărat interesaţi de asaltarea blocului nostru. 26 (27?) decembrie: eu, scrijelind cu un creion pe tocul uşii bucătăriei cuvîntul ”CIINE!”, în timp ce la ”Televiziunea Română Liberă” curgeau ştirile despre teroriştii arabi sau despre trupele speciale ale lui Ceaușescu formate din orfani. A rămas acolo pentru mult timp după ce totul se terminase. Apoi, la un moment dat (cred că era deja după mineriade), l-am şters cu o gumă. Încercînd o oarecare senzaţie de ridicol, de jenă; 26 (27?) decembrie, dimineaţa: eu, constatînd că fereastra sufrageriei este perforată, dublul geam brăzdat de crăpături, şi cîţiva gură-cască în faţa blocului arătînd spre fereastra noastră cu degetul. Într-adevăr, un glonţ ne intrase în casă. L-am găsit pe covor, cu vîrful bont. Apoi am identificat şi locul în care lovise biblioteca. L-am păstrat pentru cîţiva ani mai apoi, într-o cutie de lemn. Coborînd în faţa blocului am aflat că, în noaptea precedentă, un activist de partid care-şi pierduse minţile se cocoţase cu o mitralieră pe blocul vecin (unde locuia) şi golise încărcătorul la întîmplare. Nu am aflat niciodată realitatea, însă, în acel moment, istoria asta ni se părea tuturor credibilă;  27 (28?) decembrie, după-amiaza: tata, întorcîndu-se de la serviciu (de formaţie economist, ”produs” al ISE Cluj la finalul anilor 60 -  pur şi simplu considera că e de datoria lui să meargă în continuare zi de zi la serviciu, conform programului normal de lucru) şi povestindu-ne de  de emoţiile încercate cînd Dacia noastră 1310, oprită la un ”filtru” undeva prin centru, i-a pus pe revoluţionarii înarmaţi în stare bruscă de alertă din cauza zgomotelor (clinchetelor) care se auzeau din portbagaj. Somîndu-l pe tata să deschidă, s-au lămurit: erau sticlele goale de 1l și 1/2l, pe care tata le căra preventiv după el prin oraş, pentru a nu rata eventuala ocazie de a cumpăra mult rîvnita ”apă minerală” pentru revelionul care se apropia. Sub imperiul stresului de moment, tata uitase de ele.  29 (30?) decembrie, după amiaza: eu, împreună cu 2 sau 3 colegi de clasă, în Piaţa Palatului, fugind ca nebunii în urma unei Dacii ”Papuc” albe, din care cineva arunca ziarul ”Libertatea”. Deja ninsese, iar macadamul era alb şi alunecos. La un moment dat am căzut, spre amuzamentul colegilor şi al meu. Alergam şi rîdeam, eram de neoprit.  Cîndva prin ianuarie-februarie 1990: în spatele blocului nostru sosise o maşină cu ”carne” (pentru aprovizionarea ”alimentarei” de la parter). Eu eram la liceu, însă cînd m-am întors acasă am aflat grozăvia. D-nul X, de la etajul 1 (tată a 2 fetiţe de şcoală primară) murise strivit între camion şi peretele blocului. Se alcătuise o coadă spontană la carne, el cred că era primul, iar şoferul, încercînd probabil să se apropie cît mai mult de uşa prin care se făcea aprovizionarea (”prin spate”) a alimentarei, a intrat într-un marche-arriere fatal. Pentru mult timp, trecînd pe lîngă uşa apartamentului lor, umbrită de o năframă neagră, am încercat un sentiment difuz de neputinţă, nedreptate, oroare.
  •  În ziua de 22 decembrie 1989 împlineam 17 ani.

Foto: Denoel Paris (wikimedia commons)

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.