„Cu cît citești mai mult, cu atît ești mai prost”, așa suna filozofia lui Mao Zedong în timpul Revoluției Culturale din China anilor șaizeci. Simbolul acestui experiment cultural s-a numit Cărticica Roșie și funcționa aidoma unei Biblii, de data asta a regimului, a partidului și a conducătorului; desigur că partidul, conducătorul și statul se topesc într-o singură semantică. Regimurile totalitare manifestă o vădită aversiune față de actul cultural care nu se pune în folosul ideologiei, care are valențe subversive, iar reacția este în consecință: eliminarea lui.

Nu-l suspectez pe domnul ministru capabil de o revoluție culturală, însă mă îngrijorează preocuparea domniei sale pentru singularitatea actului didactic la care se poate ajunge prin eliminarea materialelor auxiliare pe care le folosesc profesorii, redactarea manualului unic și existența unei singure edituri care va tipări Manualul. Se pare că cineva dorește să atingă „Nirvana în educație” și calea este unicitatea. Mă preocupă și pe mine, cadru didactic, să înțeleg de ce trebuie să existe doar o singură cale de urmat. Totul pare și mai de neînțeles cînd vine din partea unui ministru care este profesor de matematică, disciplina care prin excelență ne explică faptul că o problemă are întotdeauna mai multe variante prin care se rezolvă.

Trebuie construit ceva care să conțină întreaga înțelepciune a lumii, care să nu dea voie cuiva să aibă și altă variantă. „Unul și bun, domne!” De ce să-și mai bată copilul capul cu exerciții de matematică din două sau trei culegeri diferite, cînd noi ne chinuim să-i facem pe toți să înțeleagă și să accepte că doi plus doi fac cinci? Mimînd un soi de explicații cu posibile implicații economice ce țin de existența mai multor manuale și edituri, așa își găsește locul inițiativa meschină a domnului ministru.

Constat ceva aproape maniacal în discursul celor care ne guvernează: ideea unui singur om care deține adevărul, care cunoaște proiectul de guvernare din scoarță-n scoarță – doar El și atît. În loc să exploatăm unicitatea în rîndul elevilor și să nu ne mai încăpățînăm să-i uniformizăm, ne preocupă arzător să avem un singur instrument didactic care să fie farul călăuzitor al profesorului și al elevilor. Este ca și cum ai avea o orchestră formată doar din violoniști care cîntă la nesfîrșit aceeași partitură.

S-a nimerit, printr-un nefast accident istoric, să avem și în China lui Mao, dar și în România lui Pop aceeași culoare: roșu. Dacă se va tipări Manualul Unic, el ce culoare va avea?

Roxana Rusin este doctorand la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti.

Foto: adevarul.ro