● Brâncuși împotriva Statelor Unite e un spectacol de teatru documentar, dacă pot folosi un asemenea termen. Scris și regizat de Eric Vigner, în traducere românească de George Banu, spectacolul reface procesul intentat de sculptor Statelor Unite în urmă cu 90 de ani. Un proces în care Brâncuși contesta decizia autorităților vamale americane de a cere o taxă pe intrarea în țară a unei sculpturi abstracte create de el. Nici procesul din 1927 și nici spectacolul care-l pune astăzi în scenă nu au de fapt miza simplei taxe bănești. E vorba, de fapt, despre statutul și recunoașterea artei abstracte din punct de vedere birocratic, juridic și nu în ultimul rînd estetic. (Andrei Manolescu)

Trio-ul belgian de eclectic-jazz Dans Dans va concerta pe 13 martie în Club Control într-un concert din seria numită „Jazz Nouveau“, concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propun să promoveze artiști locali și internaționali aflați la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale. Urmăriţi pagina de Facebook „Jazz Nouveau“ pentru că toate concertele viitoare merită! (Marius Chivu)

Am început să recitesc Camus. Nuvelele din Exilul și împărăția nu s-au fanat absolut deloc. Jonas sau artistul la lucru e de-o actualitate incredibilă. Între aceste cuvinte – solitar sau solidar – se joacă totul. (Ana Maria Sandu) 

Duminică, 26 februarie, la ora 16, pe Mezzo HD, Valery Gergiev dirijează orchestra Mariinski într-un program integral Șoștakovici: simfoniile a 8-a și a 12-a. O înregistrare din 2014, ca un fel de avanpremieră a Festivalului „George Enescu“ din septembrie, în care îl vom vedea la București pe marele dirijor rus conducînd Filarmonica din Munchen, într-un program Enescu, Saint-Saëns, Rimski-Korsakov. Notez că avanpremiera este deplină, nu doar pentru că vine Gergiev la București, ci și pentru că programul de anul acesta al Festivalului Enescu este plin de Șostakovici. (Sever Voinescu)

Nu ratați, duminică noaptea, Gala Premiilor Oscar, a 89-a ediție. Va fi, mai mult ca sigur, show: în era Trump, pînă și o ceremonie de premiere devine politică. Așa că eu, unul, aștept cu mare interes confruntarea dintre Hollywoodul cosmopolit și Casa (nemaipomenit de) Albă. De urmărit, live, la Digi24. (Matei Martin)

„Săptămîna Brâncuși“, în derulare la Muzeul Național de Artă al României, include nocturna muzeală de sîmbătă, 25 februarie, cu acces pînă la orele 22. Este o șansă în plus pentru cei care n-au ajuns încă să viziteze expoziția deschisă în Sălile Kretzulescu. Un set de documente, donate în 2006 de Centrul Pompidou, imprimate după clișeele originale, îl introduc pe vizitator în atelierul parizian al sculptorului. Iar fotografiile după clișee realizate de Ștefan Georgescu-Gorjan, inginerul care a coordonat lucrările la ansamblul monumental din Tîrgu-Jiu, surprind, în etape, exact procesul înălțării Coloanei Infinitului.

Și o sugestie… „Ziua Brâncuși“, ser­bată în fiecare an, la nivel na­țio­nal, pe 19 februarie, care a prefațat practic evenimentul de la MNAR, să fie inclusă în calendarul patrimonial UNESCO. (Ruxandra Mihăilă)