"Aici Mircea Carp". Nabokov, "O vară foarte instabilă"

Publicat în Dilema Veche nr. 507 din 31 octombrie - 6 noiembrie 2013
"Aici Mircea Carp"  Nabokov, "O vară foarte instabilă" jpeg

● Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine! (Editura Polirom, 2013) e titlul cărţii de memorii a celebrului jurnalist de la Vocea Americii şi Europa Liberă (astăzi în vîrstă de 90 de ani). Cel care a impus publicului românesc cunoscuta formulă din titlu e cineva care are cu adevărat ce povesti. Dintr-o veche familie de vază din Moldova, de boieri şi ofiţeri (familie din care a făcut parte şi omul politic P.P. Carp), Mircea Carp îşi povesteşte copilăria idilică din vremurile interbelice, experienţele ca ofiţer în cel de-al Doilea Război Mondial, atît pe frontul de Est, cît şi pe cel de Vest (perioadă în care a fost rănit şi decorat, l-a văzut pe Hitler şi l-a cunoscut pe Antonescu), activităţile anticomuniste şi arestarea sa de după Război, precum şi lunga şedere în exil, în care a continuat să-şi servească ţara pe cale radiofonică. În calitate de corespondent special, l-a însoţit pe Richard Nixon în vizita sa la Bucureşti, a fost la microfonul Europei Libere în momentele de după cutremurul din 1977, cînd acest post de radio rămăsese principala sursă de informare pentru publicul românesc, s-a întîlnit cu regele Mihai la New York... Cartea nu descrie doar o fascinantă istorie personală, ci reuşeşte să zugrăvească istoria unei întregi generaţii, care a trecut prin multe şi grele încercări. (Andrei Manolescu)

● Vineri, 1 noiembrie, la Sala Palatului, Tom Jones live. 73 de ani, două albume noi, 46 de ani de carieră, „Delilah“, „Mama told me not to come“, „What’s New Pussycat“, „It’s Not Unusual“, „Thunderball“, „She’s a lady“, „Burning Hell“, „Tower of Song“ şi multe, multe altele. Ar mai fi ceva de adăugat? S-ar putea să mai găsiţi bilete. (Adina Popescu)

● Cea mai recentă carte a lui Varujan Vosganian – Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri e ca un roman croit cu materiale diferite. O să vă placă! (Matei Martin)

● Domnişoara Christina, în regia lui Alexandru Maftei, cu Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton. Ecranizarea romanului lui Mircea Eliade are premiera joi, 31 octombrie (de Halloween) la Cinema Pro. Alexandru Maftei este şi regizorul comediei Bună, ce faci?, un film altfel – dar în mod plăcut... – decît mainstream-ul. (Iaromira Popovici)

● Un lucru bun al importului de sărbători străine în România: strict legat de Halloween, joi, 31 octombrie, pe TCM – maraton de filme horror. Toate clasice. (Stela Giurgeanu)

● Darul de Vladimir Nabokov (traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu, Editura Polirom), ultima carte scrisă în rusă de acest uriaş scriitor şi a nu ştiu cîta traducere în română din opera lui – eu am un raft întreg, să citesc toată viaţa! (Marius Chivu)

● Vă recomand cu căldură toate secţiile Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, dar mai ales sediul central din Amzei, unde găsiţi aproape orice carte (românească) vă dă prin cap şi unde serviciile sălii de lectură (periodice, scaner, Internet) au ajuns, în cele din urmă, la un nivel central-european. (Simona Sora)

● De pe 1 noiembrie intră pe ecrane filmul O vară foarte instabilă, în regia Ancăi Damian. Scenariul porneşte de la povestirea cu acelaşi titlu a lui Philip Ó Ceallaigh şi e scris împreună cu scriitorul irlandez. În distribuţie sînt actori români şi străini: Ana Ularu, Jamie Sives, Diana Cavaliotti, Kim Bodnia, iar filmul e vorbit aproape integral în limba engleză. Un proiect ambiţios, o poveste contemporană, mize mari. De văzut. (Ana Maria Sandu)

● Joi, 29 octombrie, ora 19, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, sub titlul deja cunoscut Înapoi la argument, Horia Roman Patapievici îl are ca invitat la discuţie pe Vladimir Tismăneanu. Pînă aici, toate bune. Şi mai bune şi mai interesante devin lucrurile însă, în momentul în care aflăm tema discuţiei: Diavolul în istorie. (Dana Călinescu)

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.