Acolo unde nu mai e trotuar, Palatul Noblesse, un șemineu cu pisică

 La finalul anului trecut a apărut pe DVD Aferim!, cel mai bun film românesc din 2015 și unul dintre cele mai bune din ultimii ani. Pe lîngă o broșură care include interviuri, cronici și un dicționar de arhaisme (știți ce înseamnă „ișchiuzarlîc“?), aveți bonus și cele mai noi scurtmetraje ale lui Radu Jude, O umbră de nor și Trece prin perete. Luați DVD-ul, e ca și cum ați avea un Urs de Argint acasă. (Luiza Vasiliu)
 
● Lumea era toată a mea. Amintirile unei prinţese de Ana-Maria Callimachi (traducere de Lidia Grădinaru, Editura Corint). Urmaşă a boierilor Văcăreşti şi Măneşti, Ana-Maria Callimachi a trăit între anii 1892-1970 și a plecat în exil în 1940 în Marea Britanie, unde a şi apărut prima ediţie a acestor memorii despre Bucureştiul şi Parisul începutului de secol XX, perioada războiului şi, în general, despre viaţa şi moravurile aristocraţiei europene: „Interviurile matrimoniale, care implicau rangul, averea şi funcţia, erau chestiuni complicate, elaborate cu grijă pentru a permite gradul maxim de atractivitate şi succes. Dacă aveai cît de cît simţul umorului, se dovedeau deopotrivă distractive şi favorabile melancoliei… Cînd era vorba de franţuzoaice, bărbatul era de obicei fortăreaţa ce trebuia cucerită, domnişoarele fiind mai mult decît împăcate cu rolul lor de ofrande arse pe altarul matrimonial. Asta justifica aforismul lui Alphonse Karr: «Toate femeile ar trebui să se căsătorească, bărbaţii – niciodat㻓. (Marius Chivu)
 
● Palatul Noblesse – centru de arte și evenimente. Monument istoric de curînd restaurat, această clădire dispusă pe patru niveluri, cu un număr de aproximativ 40 de camere, păstrează o bine temperată proporție de volum, culoare și design, toate conturînd o atmosferă calmă, de rafinat și ademenitor bun-gust. Situat într-o zonă a Bucureștiului aflată încă la răscrucea drumurilor încărcate cu amintirile și aromele Orientului, în proximitatea plină de legendă a Bisericii cu Sibile sau cu Sfinți, datînd din secolul al XVII-lea, acest centru cultural se vrea o alternativă la comercialul agresiv și găunos. După o vizită aici, cu siguranță veți scoate din raft Romanul adolescentului miop sau Dubla existență a lui Spiridon V. Vădastra. Parcă acum paginile de tinerețe ale lui Mircea Eliade au altă savoare. (Ruxandra Mihăilă)
 
● Acolo unde nu mai e trotuar de Shel Silverstein, ediție bilingvă (Editura Arthur, 2015). Pentru că mi-a redeschis apetitul pentru poezie într-un mod neașteptat. O poezie amuzantă și plină de fantezie, în care nimic nu este ceea ce pare a fi sau poate că este, dar pe dos. Și pentru că este vorba despre o traducere minunată a lui Florin Bican. De citit oricînd, nu doar în ultima zi a anului, înainte de a-ți pune dorințe pentru anul care vine, pentru că le vei regăsi pe toate în poeziile lui Silverstein! (Adina Popescu)
 
● Un șemineu cu pisică. Am stat, de curînd, lîngă șemineul unor prieteni, în care ei au făcut un foc adevărat: au adus surcele, ba chiar lemne mai mari, pe care le-au spart, bărbătește, cu toporul. Apoi au adăugat bucăți din mobile vechi, picioare de mese sau de scaune, unele cu model. Focul creștea (în cadrul lui reglementar și bine delimitat) și eu mă uitam fascinată. Mai ales că în fața lui adăsta, din cînd în cînd, un perfect motan portocaliu cu alb, aproape rotund. (Iaromira Popovici)
 


0 comentarii 1083 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 620, 7-13 ianuarie 2016

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cristina COMANDAŞU

Extraordinarul Daniel Barenboim

Extraordinarul Daniel Barenboim

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tînăr – proiectele sînt multe și împlinirile pe măsură. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● „Teneși, diverse culori, la prețuri incredibile“ – mă îmbie un anunț publicitar. Nu pot să spun decît că sportul alb, oricît de colorat ar fi, se numește tenis. Iar încălțările, oricît de ieftine, se numesc teniși. (M. M.)

● Din discuţiile aberante din viaţa de toate zilele. O doamnă mi-a povestit cum vecinul ei îi ţinea socoteala de cîte ori trăgea apa de la WC noaptea; o alta – cum n‑a plecat ea să lucreze un timp în străinătate pentru că n‑au lăsat-o băieţii ei, care au în jur de 30 de ani, pentru că n-ar mai fi avut cine să le gătească. (I. P.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI