Empatia, prin reflectarea suferintei celuilalt asupra privitorului, isi are rostul bine definit la nivel de specie. Pentru fiecare individ al speciei dezavantajul suferintei proprii provocate de empatie este un pret bun pentru avantajul evident de a-si reflecta suferinta asupra celorlalti. El devine astfel obiectul milei lor, determinandu-i pe acestia sa nu il faca sa sufere fara motiv sau chiar sa-l ajute la inlaturarea suferintei.
La nivel social, acest lucru este confirmat prin crearea de legi care sa pedepseasca pe cel ce le provoaca celorlalti suferinta. Ingradirea libertatii unui individ de a provoca suferinta celorlalti se justifica din punctul acestuia de vedere prin ingradirea libertatii celorlalti de a ii provoca suferinta lui. Din aceasta reciprocitate apere atat necesitatea legii la nivel social cat si cea a instinctului la nivel de specie. Fara ea amandoua ar fi dezavantaje fara nici un beneficiu, pentru ca in ciuda a ceea ce multi par sa creada, un om care sa autopedepseste pentru ca a provocat suferinta altora nu face lumea cu nimic mai buna.
Acesta este exact cazul legilor care interzic cruzimea fata de alte specii: neavand nici o putere asupra speciilor respective (si cum in cele mai multe cazuri acestea nici macar nu reprezinta nici o amenintare), ele nu constituie decat ingradiri ale libertatii oamenilor fara nici un avantaj. De asemenea, mila fata de animale este doar un efect secundar negativ, asemanator cu felul in care oamenii interpreteaza eronat expresiile faciale ale animalelor dupa regulile mimicii umane (deducand de exemplu ca anumite specii se incrunta, altele zambesc, etc.). Aceasta este o doar o slabiciune pentru individ, nu un motiv de superioritate morala, iar cei ce suferim de ea ar trebui sa le fim recunoscatori acelor care ii fac fata astfel incat noi sa avem ce manca.
In plus nimic nu ar putea fi mai nenatural decat eliminarea suferintei, suferinta este nu doar omniprezenta in natura ci forta principala care mana orice fiinta vie. Moartea "naturala" este un lucru deosebit de rar in natura, iar suferinta pe care omul o provoaca animalelor pe care le ucide este in multe cazuri mai mica sau egala cu suferinta pe care acestea ar fi suportat-o in caz contrar. Dupa cum PETA ne-a demonstrat in repetate randuri, "prietenii animlelor" devin adesea dusmanii naturii.
E de-a dreptul ironic sa ne facem griji pentru suferinta animalelor pe care le ucidem pentru hrana intr-o epoca in care otravim si distrugem specii si ecosisteme intregi in numele confortului, progresului, sau al altor trivialitati moderne, dar in acelasi timp acest fapt este o expresie a aceluiasi decalaj fata de natura din care ne-am nascut si pe care acum o ucidem. Este marca acestui sfarsit de ev, a acestei agonii prelungite a spiritului uman din care viata noua intarzie sa apara pentru a o inlocui pe cea veche, ca gasim vina in putere si merit in slabiciune.

Într-o zi, pe când mă plimbam pe malurile lacului Tei, străbătând aleea din spatele pescarilor amatori sau profesioniști, de gen feminin sau masculin, flămânzi sau doar în căutare de activități antrenante, care să-i scoată din monotonia lor adancă si de mult instalată, am făcut un lucru mic pentru faună, însă mare pentru mine: am exclus un pește din planurile morbide ale crudului său călău, care își plasase captura pe porțiunea de iarbă din spatele său, acolo unde mi-am îndreptat privirea ca rezultat al zbuciumului spasmodic al peștelui. Copleșită de suferința vădită a bietului animal, am hotărât să-i redau dreptul la viață și libertatea atât de devreme furată: l-am pus într-un pahar de plastic, aruncat și el la întâmplare în vecinătatea peștelui, m-am strecurat prin mulțimea de indiferenți setați să umple recipientele aduse de acasă și l-am eliberat zece metri mai departe de pescarul cu pricina. Cel mai probabil, avea să fie prins din nou, mai devreme sau mai târziu, dar libertatea restituită avea să-l facă să fie mai responsabil cu propria-i viață. Salvarea unui singur pește e un gest neînsemnat în comparație cu enorma cantitate de pești capturați zilnic, dar valoarea lui simbolică a avut rolul de a-mi ridica stima de sine și de a mă face să mă simt un complice concret împotriva cruzimii față de animale în general.