Ovidiu NAHOI | EU și UE
Schimbare de guvern la Bucureşti, undă de şoc europeană
La începutul lui martie, Victor Ponta îi adresa premierului de atunci, Mihai-Răzvan Ungureanu, o scrisoare deschisă în care îşi exprima regretul că şeful guvernului nu participă la reuniunea Consiliului European. Declaraţia era, bineînţeles, o săgeată trimisă prin ricoşeu către preşedintele Traian Băsescu.
PUBLICITATE
Corina Şuteu a creat Asociaţia Culturală Ecumest şi un teatru de proiecte, a fost cîţiva ani directoare la UNITER, a fost directoarea ICR New York pînă anul trecut, cînd a demisionat în semn de protest faţă de noua conducere a ICR. Oamenii avizaţi spun că e cel mai bun manager cultural pe care îl avem.
citiţi
Sătul, se pare, de jumătăţile de măsură, simţind „punctul nevralgic“ al societăţii româneşti, mergînd spre miezul problemei, un deputat PSD a propus un proiect de lege prin care România să treacă definitiv la ora de vară. Scopul declarat al iniţiativei este acela de a „utiliza total întreaga zi“. (S. G.)
Institutul Cultural Român a scos, din nou, posturi la concurs. Printre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească doritorii se numără şi „cunoaşterea a minimum două limbi de circulaţie universală“. Klingoniana se pune? (L. V.)
citiţi













Adăugaţi comentariu
Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
CONECTARE CREAŢI-VĂ CONT