Petre Stoica, Singurătatea nobleţele ei, selecţie de Marius Chivu, fotografii de Cosmin Bumbuţ, Editura Cartier, 2017. 

Petre Stoica (1931-2009) este cel mai mare poet postbelic pe care, probabil, încă nu l-aţi citit. Eu însumi l-am descoperit tîrziu, citind întîmplător unul dintre ultimele sale volume de poezie, o carte subţire cu poeme de(spre) bătrîneţe. Eram tînăr şi aş fi putut rata întîlnirea, dar versurile sale au rezonat în locuri interioare pe atunci încă necunoscute mie. I-am căutat cărţile mai vechi prin anticariate, iar la un moment dat l-am şi cunoscut în timpul unui festival literar şi am schimbat cîteva vorbe. Încă nu-i cunoşteam opera foarte bine şi am continuat să-l citesc pe sărite, astfel că, lucrînd pentru antologia de faţă, am avut revelaţia unui poet încă şi mai mare decît îmi imaginasem, unul dintre cei mai importanţi ai deceniilor ’60-’80.

Mi-am format gustul de cititor de poezie citind ediţiile în cîte două volume din poezia universală traduse în colecţia „Biblioteca pentru toţi“. Aşa se face că, de fapt, îl citisem pe Petre Stoica cu mult înainte de a-i cunoaşte propria poezie în postura sa de traducător din lirica modernă germană şi scandinavă (Poezia germană modernă, Poezia austriacă modernă, Poeți ai expresionismului sau Poeme din lirica secolului XX sînt doar cîteva antologii traduse de el, în colaborare, în anii ’70). Iar acesta poate fi unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut întotdeauna acest poet cu un stil familiar şi totuşi altfel, în măsura în care expresionismul german s-a suprapus prozaismului melancolic balcanic.

Petre Stoica a scris ca nimeni altul despre obiecte şi animale, despre timp şi natură, despre singurătate şi bătrîneţe. O poezie deopotrivă a micilor miracole domestice şi a marilor drame umane, care a conturat un univers al lucrurilor mărunte şi al obiectelor vechi, al fiinţelor fragile şi al personajelor dispărute, al tabieturilor personale şi al manifestărilor naturii, al ritualurilor cotidiene şi al micilor sărbători, cu momente schimbătoare de lumină, nelinişte şi reverie. E multă candoare, delicateţe, graţie, ironie şi melancolie în versurile sale de o simplitate uneori copleşitoare. Provincia, pădurea, cătunul, gara, birtul, prăvăliile, podurile caselor, albumele vechi de fotografii formează geografia poemelor sale: locuri marginale sau tranzitorii, retrase sau restrînse, ascunse sau uitate. El însuşi s-a definit prin contrast şi excludere: „Atîţia doctori în drept atîţia profesori de gălăgie / atîţia pantaloni călcaţi impecabil / cartea mea de vizită e-o petală de iasomie“.

Poet din familia unor Adrian Maniu, Leonid Dimov sau Emil Brumaru, Petre Stoica face figura unui boem anonim, deopotrivă domestic şi oniric, intim şi suprarealist, comic şi grav, care descrie peisaje şi scrie elegii în spaţii desuete şi periferice. E un poet retro în mijlocul unui univers vintage, sensibil la schimbarea anotimpurilor, trecerea timpului, degradarea obiectelor, desfăşurarea singurătăţii şi apoi a bătrîneţii. De aceea, în ciuda instrumentarului banal şi a cheii minore, poezia sa este doar aparent umilă. Cu o simţire de Bacovia şi Blecher şi cu o privire de Bruegel şi Magritte, Petre Stoica este un poet ceremonios şi grav, uneori tragic, deseori metafizic, amestecînd stranietatea, delicatul şi derizoriul cu fine tuşe de umor: „Și ce dacă sînt adeptul ceaiului de sunătoare? / și ce? înseamnă oare să nu am dreptul să număr / petecele de pe fundul istoriei?“ Exilul interior şi în natură, predilecţia pentru trecut şi nostalgia imperială, fascinaţia pentru lucrurile lipsite de grandoare şi elogiul anonimatului, toate acestea au avut, în epocă, şi o nuanţă politică. De fapt, la o lectură atentă, observi că practică subtilitatea ca subversiune şi o anume dedublare, aşezînd întotdeauna aparenţele şi esenţele între oglinzi pentru a conferi adîncime şi a spori sensurile, pentru a da greutate sau acuitate perspectivei sale. Precum în acest faimos distih-polaroid al poemului: „O furnică traversînd nepăsătoare / tăișul securii“.

Un aspect cu adevărat unic este ecologismul lui Petre Stoica. Nici un alt poet român nu a fost atît de sensibil la degradarea naturii sub impactul uman şi la mişcările animalelor sălbatice, la pericolul nuclear, poluare şi alienarea din cauza tehnologiei. Multe dintre versurile sale sînt adevărate elegii ecologiste, iar dacă le adăugăm şi elogiile aduse bicicletei, ne-am putea gîndi că Petre Stoica este un poet retro mai actual şi mai relevant ca oricînd.

Petre Stoica a publicat nu mai puţin de 26 de volume de poezie (din care unul postum), a primit Premiul Uniunii Scriitorilor de cîteva ori, iar în 1994, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“. Fost corector, în anii ’50, la ESPLA și la Editura Univers, apoi, vreme de un deceniu, redactor la revista Secolul 20, Petre Stoica este autorul unei minunate cărţi de memorialistică – Amintirile unui fost corector (1982) şi al unui jurnal – Viața mea la țară / Însemnările cultivatorului de mărar (1988/1998), care ar merita reeditate cîndva împreună. De-a lungul anilor, din opera sa au apărut mai mult antologii parțiale (cîteva chiar ediţii bibliofile), unele făcute chiar de autor. Antologia de față (care împrumută titlul unui poem din volumul Manevrele de toamnă, 1996) este însă singura care acoperă toată opera lirică antumă a lui Petre Stoica, precum și volumul Veșnic absentă veșnic prezentă, apărut în anul 2002 într-o ediție bibliofilă cu un tiraj de doar 11 exemplare nepuse în comerț, dar și volumul postum Unsprezece adnotări lirice la covoarele Șerbanei, apărut în 2013 la Editura Brumar într-o ediție anastatică, conținînd poeme inedite din 1975.

Am încercat, pe cît posibil, ca selecția mea să nu se suprapună întocmai cu selecțiile precedente și, mai ales, să fie pe gustul noii generații de cititori. Pentru că e timpul ca vechii cititori ai lui Petre Stoica să-l reviziteze încîntaţi, iar cei noi să-l descopere cu uimire şi să-l întîmpine cu „un potop de simpatii“. 

Vineri, 24 noiembrie, de la ora 17, la standul Editurii Cartier din cadrul Tîrgului de Carte Gaudeamus se vor lansa noile antologii de poezie din seria „Cartier de colecţie“: Petre Stoica, Emil Brumaru, A.E. Baconsky, Nichita Stănescu şi Claudiu Komartin.

****

Petre STOICA
Sfaturi pentru cel invadat de lăcuste

Coboară în fîntînă nu zăbovi însă prea mult în răcoarea oglinzilor
la secretele întîlniri ale grădinarilor pune-ți mustăți de mărar
existența noastră în Balcani are o mulțime de aspecte agreabile
adună cu fărașul acest imens morman de poeme cu elitre uscate
citește calendarul bunicii apoi studiază pe îndelete probleme ecologice
arma ta de apărare să rămînă doar asprimea glaspapirului tradițional
treci cu tăvălugul peste deșertul cifrelor brusc îngrețoșate
trist fiind ia aminte la felul în care alaunul se topește pe limbă
cenușa păsărilor așeaz-o cu pioșenie în cana albastră a copilăriei
întrucît în lume mai există metafizică învață să stai pe vine
o roată de moară tăinuiește în inima ei durerea albului înserat
irepetabilul se perpetuează prin vertiginoasa coborîre pe versant
fii o insulă de trandafiri în această defrișare absolut scîrboasă
tandra ta întîlnire cu diavolul aibă loc după înmuiatul rufelor
și în cazul că toate îți ies anapoda încalecă măgarul și pleacă.
(1980)