Cine şi-ar fi imaginat că în plin globalism, într-o Românie europeană şi tot mai conştientă de multiculturalitatea/etnicitatea pierdute, va apărea un prim-ministru, fie el şi pesedist, care va reînvia din cimitirul istoriei ideea manualului unic publicat de o editură de stat!? Breasla editorială internațională a reacționat cu promptitudine, subliniind abandonarea principiilor democratice care ar trebui să definească un sistem de învățămînt modern și performant. „Decizia poartă stigmatul fostului regim comunist“, a declarat, în Publishing Perspectives, Henrique Mota, președintele Federației Editorilor Europeni, care i-a scris președintelui Iohannis, ca for the dummies, arătîndu-i consecinţele nefaste pentru învăţămînt ale dispariţiei competiției editoriale în chestiunea manualelor alternative. Nu e doar o situaţie absurdă, cu tuşe autoritariste, dar este cumva şi ironic: cine-ar fi zis, în comunism, că România va începe într-o zi să semene cu Polonia!? (Vezi articolul de săptămîna trecută, „Jos mîinile de pe manuale“, scris de colegul Matei Martin, despre situaţia prezentă a manualului unic din regimul lui Jaroslaw Kaczynski.)

Săptămîna trecută a avut loc conferinţa de presă „Dictatura manualului unic“ (organizată de Asociația Headsome Communication, Asociația Editorilor, Uniunea Editorilor, Asociația „Cartea Școlară“ și CD Press, reprezentanta editurilor neafiliate), o întîlnire în care reprezentanţi ai societății civile şi editori (mai ales dintre cei cu profil pedagogic) au discutat ceea ce deja numim „criza manualelor școlare“. „Aceasta nu este doar o problemă a editorilor și editurilor, ci o problemă a învățămîntului românesc. Propunerile avansate de actualul Guvern nu iau în calcul consecințele unei astfel de măsuri pentru școala românească. În opinia mea, existența manualului unic este justificată doar în trei situații: în vreme de război, pe timp de dictatură și în țările din lumea a treia, care nu au puterea financiară de a asigura existența manualelor alternative. Nu este cazul României anului 2017. Nu are sens să ne întoarcem la norma manualului unic, introdus în ’48 de comuniști, din dorința de a avea control ideologic asupra educației. Manualul unic are efectul pervers că, din instrument educațional, devine scop educațional. O nefericită reîntoarcere la manualul unic ar duce la o nefirească uniformizare a actului educațional“, a declarat Liviu Papadima, prorectorul Universității București.

Grigore Arsene, președintele A-so-cia-ției Editorilor: „Beneficiarul final, Ministerul Educației, este nedumerit că există prea multe oferte. Cum să te mire prezența mai multor oferte? Dacă vrei o piață liberă, trebuie să ai posibilitatea alegerilor. Problema nu este la producător, ci la alegător, cel care stabilește regulile. Iar ideea de a muta această responsabilitate pe tărîmul pieței de carte este neproductivă, afectînd calitatea învățămîntului.“ Cristian Greșanu, președintele Uniunii Editorilor: „Intenția Ministerului Educației de a etatiza piața manualelor reprezintă o mare eroare care poate avea consecințe nefaste. Dorim diversitate, culoare, unghiuri diferite de interpretare și nu un manual fosilizat, monocrom.“ Cum a subliniat şi Liviu Ornea, profesor al Facultății de Matematică din cadrul Universității din București, „problema manualelor nu e o problemă comercială, ci una de esență a educației“.

Faptul că singura beneficiară a acestei propuneri este modesta Editură Didactică și Pedagogică denotă, mai rău decît limitarea şi prostia guvernanţilor, interesul politic-financiar al acestei reforme etatizante retrograde. S-a vorbit despre „unificarea brutală“, „învăţămîntul la grămadă“, „amestecul neprofesionist al factorului politic în școală“, „stalinizarea manualelor“, dar s-a discutat mult şi despre soluţii: temperarea vitezei cu care se schimbă programa școlară, construirea unor metodologii de către edituri cu privire la editarea manualelor, constituirea unor grupuri de editare, monitorizare și evaluare mai atente ale manualelor, schimbările de tehnologii de comunicare. Profesori, editori, umanişti, matematicieni, scriitori s-au exprimat la unison. Reiau aici cîteva intervenţii.

Mircea Cărtărescu: „Dincolo de valoarea lor pedagogică, manualele alternative au o valoare simbolică decisivă: ele fac diferența dintre spiritul democratic și cel totalitar. Cine visează la manualul unic, produs de stat, visează de fapt la partidul unic și la statul de tip Big Brother. Nu știu dacă cei ce ne conduc azi sînt idioți sau nebuni, și nici nu are prea mare importanță. Dar în mod sigur sînt reprezentanții unei gîndiri de tip totalitar, resentimentar față de democrație.“

Gabriel Liiceanu: „În loc să acuze felul în care propriul partid, de cîte ori a ajuns la guvernare, a creat, prin miniștrii săi, un adevărat dezastru în organizarea licitațiilor de manuale și în evaluarea calității lor, Liviu Pop aruncă acum vina în ograda editurilor. În loc să vorbească de incompetența funcționarilor îmbătrîniți în rele de la Învățămînt și a miniștrilor incapabili să-i strunească, el invocă «sarabanda» manualelor (și a editurilor, se subînțelege). Humanitas a ieşit de pe piața manualelor dezgustată de totalul neprofesionalism al organizatorului licitației (Ministerul Educației), de nerespectarea termenelor anunțate, de lipsa de transparență (concurenții nu știau cine anume le evaluează munca) și de favoritismul cinic.“

Nicolae Manolescu: „De dinainte de 1989 nu am auzit o declarație a unui ministru al Învățămîntului atît de tipic comunistă. Am auzit în decursul anilor multe declarații tîmpite, dar nici una care s-o concureze pe cea a ministrului Liviu Pop. Oamenii de școală din Maramureș, strămoșii ministrului, se vor fi întorcînd în groapă. Apropo de groapă – o măsură precum aceea preconizată de domnul ministru îngroapă manualele, școala și viitorul României.“

Carmen Mușat: „Este o dovadă de crasă iresponsabilitate să pui la cîrma Ministerului Educației un personaj submediocru, care nu înțelege nici importanța domeniului, nici consecințele nefaste ale deciziilor lui aberante. «Reforma» manualelor pe care o propune domnul Liviu Pop nu ține cont de binele copiilor și al societății, ci satisface interesele meschine ale unor indivizi dornici să facă bani din comercializarea unor manuale unice.“

Paul Balogh (Learn Forward): „Manualul unic înseamnă resovietizarea edu-ca-ției din România, într-un gest de profund dispreț față de libertatea pieței con-curențiale. A pune ceva atît de important precum libertatea de a alege calitatea materialelor educaționale sub mîna statului (și a «partidului unic» propus de PSD) înseamnă a-i acorda acestuia puterea de a-și impune propria ideologie și propriile teme. Denotă atît o incompetență administrativă severă, cît și un reflex comunistoid de a controla ceea ce viitorii votanți vor învăța și vor gîndi. După ce, ani de zile, lunga cohortă neagră de miniștri ai Educației propuși de PSD au distrus lent educația în România, subnutrind-o, umilind și îndepărtînd pe cei mai buni profesori, investind cel mai puțin în calitatea manualelor din toată Europa, acum ministrul Pop s-a gîndit să dea și lovitura de grație.“

Amar, dar cumva şi comic, Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Științe Matematice, a spus: „Pot să-i demonstrez domnului prim-ministru că, fără extinderile teoremei lui Pitagora făcute de mari matematicieni ai secolelor XIX-XX, telefonia mobilă, comunicațiile prin sateliți, televiziunea ultimelor decenii nu ar fi fost posibile. Ca să nu vorbesc de lucrurile concrete cu care dînsul se confruntă: datele Institutului Național de Statistică bazate pe analiza seriilor de date. Tot o teoremă de tip Pitagora se află la bază.“ Iar Ana Munteanu, directoarea Asociației „Cartea Școlară“, a făcut o analogie amară: „În 2014, un ministru al Educației, aparținînd aceluiași partid de guvernămînt, a propus introducerea manualelor digitale, așa cum se întîmplă în sistemul de învățămînt din Coreea de Sud; în 2017, actualul ministru al Educației ne propune revenirea la manualele unice, precum în Coreea de Nord.“