Pe moarte

Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
Pe moarte jpeg

● Paul Kalanithi, Cu ultima suflare, traducere de Monica Şerban, Editura Nemira, 2017. 

Memoriile neurochirurgului Paul Kalanithi încheie, deocamdată, seria de cărţi de non-ficţiune recenzate aici despre experienţele din preajma morţii: Joan Didion, Anul gîndirii magice (Pandora M), Oliver Sacks, Recunoștință & În mișcare. O viaţă (Humanitas), cu referinţe mai vechi la Julian Barnes, Nimicul de temut & Niveluri de viaţă (Nemira). Dintre toate acestea, mărturia neurochirurgului american Paul Kalanithi (1977-2015) este, de departe, cea mai emoţionantă şi se apropie, ca nivel al introspecţiei, de eseurile lui Barnes. Un detaliu care te marchează încă de la început este faptul că, spre deosebire de Sacks, John Gregory Dunne (soţul lui Didion) şi Pat Kavanagh (soţia lui Barnes), care au murit la vîrste înaintate, Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămîni la doar 36 de ani. Ca şi Sacks, şi-a anunţat boala/moartea într-un eseu confesiv din The New York Times intitulat „Cît timp mai am?“.

Kalanithi reuşise să fie privit ca o personalitate ce avea să marcheze neurochirurgia: pînă la treizeci de ani obţinuse diplome de masterat, doctorat şi post-doctorat în literatura engleză, biologia umană, istoria şi filozofia ştiinţei şi a medicinei şi neuroştiinţă la universităţi precum Stanford, Cambridge şi Yale, iar Academia Americană de Chirurgie Neurologică îl premiase pentru cercetările sale. Cînd a aflat că are cancer, trecea printr-un moment de criză în căsnicie şi n-avea copii. Ce-i rămînea de făcut?

Confesiunea lui este impresionantă de la un capăt la altul. Ca şi Sacks, care, cu cîteva luni înainte să moară, îşi propunea să studieze şi să scrie „mai mult“, Kalanithi dovedeşte o devoţiune uluitoare faţă de neurochirurgie, egalată, poate, doar de efortul de a-şi salva căsnicia. Iminenţa morţii resetează datele mariajului („diagnosticul de cancer ne-a aruncat înapoi, în carnea moale şi hrănitoare a căsniciei noastre“, scrie soţia lui în epilogul cărţii) şi împreună cu soţia sa decide să facă un copil, cea mai mare speranţă a lor fiind ca moartea tatălui să nu survină înainte de naşterea copilului; astfel că, odată rezolvate problemele fertilităţii & inseminării, sarcina devine un proces contra-cronometru. În tot acest timp, Kalanithi trece el însuşi prin toate procedurile luptei cu cancerul (operaţie, iradiaţie, medicamentaţie) şi, în cele cîteva luni în care-şi cîştigă siguranţa în mîini, se întoarce în clinică şi continuă să opereze pe creier. Practic, pentru o vreme, un om pe moarte opera oameni pe moarte într-o competiţie cu soarta şi inevitabilul. În tot acest timp, se pune pe scris – fără pic de tragism – aceste memorii care vor rămîne, fatalmente, cumva neterminate.

Studiile literare îl ajută pe Kalanithi să-şi presare memoriile cu multe referinţe literare (de la Biblie, prin Montaigne şi Tolstoi, la Beckett, Hemingway şi Nabokov), cartea sa avînd, în mod declarat, şi ambiţii literare („Vestea bună e că deja am trăit mai mult decît surorile Brontë, decît Keats şi Stephen Crane. Vestea proastă e că nu am scris nimic pînă acum“); partea cu adevărat esenţială din scrisul său rămîne însă meditaţia constantă asupra idealului, sensului, moralităţii meseriei sale. De fapt, a renunţat să studieze literatura doar pentru a se dedica neuroştiinţei, căreia i-a găsit un scop mai înalt. În felul lui, Kalanithi este un chirurg-filozof („orice operaţie pe creier este o manipulare a substanţei sinelui“, „durerea eşecului m-a ajutat să înţeleg că excelenţa tehnică reprezenta o cerinţă morală“) care, confruntat cu fragilitatea corpului uman, caută permanent sensul existenţei, punîndu-şi întrebări fundamentale pentru un om de ştiinţă: Ce înseamnă o viaţă suficient de semnificativă, încît să merite salvată / să o continui? Cum să îndrumi pacientul sau familia către o înţelegere mai bună a bolii sau a morţii? (Vezi şi fragmentul de mai jos.) Ca şi la Sacks, pregătirea în neurologie îi oferă lui Kalanithi o privire copleşitoare asupra „bizareriei suplimentare“ a suferinţei umane. Dar şi a propriului destin. Căci, confruntat la început cu abstracţiunea iminenţei propriei morţi („viitorul meu atent planificat şi cîştigat cu sudoare nu mai exista“), apoi cu decăderea fizică radicală a propriului corp, Kalanithi spune că, deşi îl interesează valorile creştinismului, nu are nici o revelaţie şi încearcă doar să-şi facă povara morţii „mai familiară“. De la un punct încolo, singurul lui scop este să trăiască suficient de mult încît copilul lui să şi-l amintească.

Paul Kalanithi a murit în martie 2015, la opt luni după naşterea fiicei sale, botezată Candy, care, în mod sigur, nu-şi va aminti de tatăl ei. (Dacă veţi căuta pe Google Images, veţi găsi fotografii cu Kalanithi ţinîndu-şi în braţe fetiţa.) „Cuvintele au o longevitate pe care eu nu o deţin“, i-a scris el pe ultima pagină a manuscrisului său, intitulat în original When Breath Becomes Air – o carte emoţionantă, inteligentă, lucidă, profund umană, fără bla-bla-uri despre spiritualitatea şi misticismul religios care ar da sens vieţii. Kalanithi arată că sensul e în altă parte.

***

Paul KALANITHI 
Cu ultima suflare (fragment) 

Pe unii pacienţi nu îi poţi salva. Pe alţii, da. Prima dată cînd am mutat un pacient comatos de la Urgenţe în sala de operaţii, unde i-am drenat sîngele din craniu şi apoi l-am văzut trezindu-se, vorbind cu rudele sale şi plîngîndu-se de incizia din cap, m-am lăsat cuprins de un val euforic şi am tot dat roată spitalului pînă la două dimineaţă, cînd mi-am dat seama că nu ştiu unde mă aflu. Am avut nevoie de 45 de minute ca să găsesc drumul înapoi.

Pe măsură ce deprinderile mele s-au îmbunătăţit, responsabilităţile au crescut şi ele. Să înveţi cum să judeci care dintre vieţi pot fi salvate, care nu şi care ar trebui să nu, asta necesită o capacitate de prognosticare supremă. Şi eu am făcut greşeli. Am dus rapid un pacient în sala de operaţii ca să îi salvez suficient creier cît să îi bată inima, dar el nu mai poate vorbi, mănîncă printr un tub şi este condamnat la o existenţă pe care nu şi-ar fi dorit-o niciodată… Am ajuns să consider asemenea erori mai greu de iertat decît moartea unui pacient. Existenţa întunecată a metabolismului inconştient devine o povară insuportabilă, iar pacientul ajunge, de obicei, într-o instituţie specială, unde familia, incapabilă să-şi găsească alinare, îşi răreşte din ce în ce vizitele. În final, intervine escara fatală provocată de şederea în pat timp îndelungat sau pneumonia.

Unii insistă să trăiască şi o asemenea viaţă, îmbrăţişînd posibilităţile limitate cu ochii deschişi. Dar mulţi nu sînt în stare sau nu pot şi neurochirurgul trebuie să înveţe să dea o sentinţă. Începusem această carieră, în mare parte, ca să caut moartea: să pun mîna pe ea, să o despoi, să o privesc în ochi fără să clipesc. Neurochirurgia m-a atras atît pentru relaţia îngemănată dintre creier şi conştient, cît şi pentru relaţia intimă dintre viaţă şi moarte. Crezusem că viaţa petrecută în spaţiul dintre cele două îmi va dărui nu numai o scenă pentru acţiunea plină de compasiune, ci şi înălţarea propriei fiinţe. Dacă respingeam orice formă de materialism meschin, dacă renunţam la fleacurile personale şi ajungeam chiar acolo, în inima materiei, în lumea deciziilor de viaţă şi de moarte şi în lumea bătăliilor, sigur găseam un fel de transcendenţă.

Însă, pe parcursul rezidenţiatului, altceva mi s-a dezvăluit treptat. Confruntat cu un şir nesfîrşit de traumatisme craniene, am început să bănuiesc că apropierea de lumina crudă a unor astfel de momente mă orbea, împiedicîndu-mă să le văd adevărata natură. Parcă încercam să învăţ astronomie uitîndu-mă fix în soare. Încă nu eram alături de pacienţi în momentele lor de cumpănă, ci doar mă aflam acolo în momentele lor de cumpănă. Am observat multă suferinţă. Ba mai rău, m-am obişnuit cu ea. Atunci cînd te îneci chiar şi în sînge, omul se adaptează, învaţă să plutească, să înoate, ba chiar să se bucure de viaţă, întărindu-şi relaţiile cu asistentele, cu medicii şi cu alţii care se caţără pe aceeaşi plută, prinşi de acelaşi val.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.