Optzecismul în „Opera omnia”

Publicat în Dilema Veche nr. 396 din 15-21 septembrie 2011
Ce bine că n am douăzeci de ani! jpeg

Nu ziceţi ce m-am topit zilele trecute cînd am primit la coletărie (ah, mamiţo, „avizele“ şi „reavizările“ de altădată, plus „trei lei taxa de înmagazinare“...) volumul de poeme Îţi voi injecta poezie în sînge, de Ion Tudor Iovian, „Opera omnia“, Editura Tipo Moldova, proiect susţinut de Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi! 

Am rupt plicul, m-a hurducăit dedicaţia din Buhuşi („poetului heideggerian, scriitorincului neobosit...“) şi am rămas minute bune cu cartea în mînă, oripilat de cohortele de omizi alunecînd pe copacii şi pe trotuarul din faţa oficiului poştal 61 de pe Olteniţei. Încercam să-mi aduc aminte de cîţi ani n-am mai dat mîna cu Ioan Ivan, misteriosul, tăcutul, bizarul haiduc pletos, cu mustaţă grea, „pe oală“, de palicar şugubeţ şi eterist, tip şucar, hipoacuzic haios, autist, straniu personaj parcă decupat din siajul narativ al lui Ion Ghica sau Duiliu Zamfirescu. Băcăuan fioros la vedere, dar cu vorbă domoală, prieten cu magneticul poet bizar Marian Dopcea (fost student la Teologia sibiană, mergînd vara la cosit în Maramureş, pierdut apoi în labirinturile Deltei şi eşuat profesor la Isaccea), amîndoi ieşiţi prin 1975-’76 din interogatoriile vizîndu-l pe Ion Negoiţescu. Eram colegi într-o serie filologică (1972-’76) aptă să concureze cele mai ghiduş-primejdioase, inconştiente şi riscante grădini zoologice (i.e. rezervaţii intelectuale) ale momentului. Congeneri cu pitoresc-barochizantul securist luceferist Artur Silvestri (Gabriel Târnăcop), un Mitică hedonist, dar periculos cît cuprinde, voluptuos mafiot la 20 de ani, dotat cu ghiul, ochelari negri, costum alb, cu vestă şi batistă la rever... Başca inubliabila apelare (din anul întîi!) „vă salut dom’ decan“, scuturîndu-şi cu silă dandystă Kentul în faţa ştersului Mitiţă Păcurariu, spre invidioasa noastră stupefacţie, bieţii viermi înşiraţi la coadă la bursă, „la madam Stroe“... 

Pe lîngă Artur, la un pas de Neagu Cosma, Pleşiţă, Răducă, Iulian Vlad & comp ne snoba Constantin Sorescul (musai articulat!), teribilul oltean narcisiac, de un arivism beton, supt ca atare de Săptămîna lui Eugen Barbu, autorul formidabilei formule „eu am citit TOT...“. Costică Sorescu (stranie tăcere post-’89, direct proporţională cu viforoasa grafomanie egocentrică de dinainte) făcea parte din „blazonul“ seriei noastre, alături de Mihai Coman, viitorul decan de la Jurnalism, dar şi de actualul prof. univ. dr. Marian Popescu, teatrologul expert UE, de Teodora Stanciu – după 1990 neînduplecat bastion spiritual la Radio România Cultural –, Tania Radu ot ICR, profesorul Christian Crăciun din Moreni-Dîmboviţa, eminescologul care a plămădit atîtea energii gazetăresc-didactice... Şi, cu voia dvs., subsemnatul, bufon logopat şi logoreic, demn doar să-şi aducă aminte. 

Ioan Ivan – viitorul poet Ion Tudor Iovian! Citească neoexpresioniştii de azi neoexpresionismul lui de acum un sfert de secol, că vor înmărmuri. E de-o actualitate – cum să-i spun? – seducătoare?, contrariantă? Minimalism, deprimism, nevroză, destrămare. Masca şi oglinda ca metaforă obsedantă. Cuţitul şi sertarul, de citit via Jung-Durand. „Frigul singurătăţii.“ „Realitatea ca masă de disecţie.“ Jetul de sînge al cotidianului. Dragoste nu există, cuiburile de rîndunică sînt goale, visul e plin de „bulboane şi peisaje pîrjolite“, privitul cerului umple vederea cu „stele şi deşeuri menajere şi reclame şi voci enervate şi muzici şi ură“. Totul e „Durerea de a fi“, poemul „meu“ din această carte: „vreau să dorm şi să plutesc pe ape şi apele să-mi destrame / carnea / să-mi limpezească amintirile / de zgură şi spaime / dar eu mă zbat între durerea de-a fi şi bucuria destrămării / şi nu întrezăresc nici un liman / unde să nu vremuiască / şi căpcăunii să nu-şi schimbe obrăzarele la lăsatul serii / şi iubirea mea să nu miroasă a naftalină / şi cuvintele să nu moară / eu vreau să dorm şi rumoarea dezordinii din adîncul fiinţei / să se amestece cu / şuieratul vîntului peste canale / cu scîncetul în somn al unui cîine hoinar / pe sacul ud din faţa uşii / cu fîşîitul nisipului în ziduri / cu liniştea“. 

O poezie cu forţă febrilă şi tandră vulnerabilitate, vecină cu Virgil Mazilescu şi Ion Mureşan, confină cu morbidul lui Cristian Popescu şi grotescul macabru din viziunile lui Ioan Es. Pop. 

Pe cînd era Ioan Ivan, Tudor Iovian se înveşmînta în faldurile „poeţilor blestemaţi“, se aşeza mental la umbra Gigantei baudelairiene, contempla excitat nervalianul „le soleil noir de la mélancolie“, sirota extatic pauzele de efect din Trakl şi declama strofa de aur a „maudits“-ilor dintotdeana: „oisive jeunesse, à tout asservie, par délicatesse, j’ai perdu ma vie“. Pe care o recitam şi eu în delir, ţopăind cu Dan Arsenie prin cimitire, în sublima traducere a lui Taşcu (Şuli) Gheorghiu: „trîndavă juneţe, roabă orişicui, din delicateţe, viaţa mi-o pierdui. O să vin-o zi, cînd ne vom iubi...“. 

Volumul de la Tipo Moldova antologhează texte din Pădurea de pini (1983), Presiunea luminii (1987), După-amiază cu scaun gol (1995), Şoricelul Kafka pe foaia de hîrtie (Mica vicioasă Poezia) (1999) şi „Baby-Secol. Elegii după victorie, la tobă, cinele şi corn englez“ (2004). „Cîntecele sună a pustiu şi frig. Cum să scap de spaima că mă voi prăbuşi în golul căscat în text?“ Poetul care „bate strada ca un scîncet de copil rătăcit“. Nu ne-a mai rămas decît „fiola cu cianură a iluziei“. Numai cei de vîrsta mea se mai pot transpune, mental, dintr-odată, în ultimii ani ai ceauşismului, imaginîndu-şi ce coşmar ar fi avut Securitatea auzindu-l pe Virgil Ierunca declamînd versuri precum acestea: „De-ai fi măcar / un cuţit aruncat direct în inima realităţii / un ferăstrău / de tăiat ferestre în noaptea geroasă şi grea / prin care să se vadă / vuietul pietrificat al primăverii“! 

Condamnabil neprofesionalism editorial: cartea nu are CV-ul autorului. Bine, măcar, că are secvenţa de referinţe critice. „Încrîncenare expresionistă“, nota L. Ulici în februarie 1984. „Subtil cunoscător al poeziei lui Nichita, atras de abstractele purităţi ale lui Mircea Ciobanu“ (n.n. – redactorul lui Iovian de la Cartea Românească), scria Alexandru Condeescu tot pe atunci. „Poemul-jertfelnic“ (Al. Cistelecan, 1996). Şi Nicolae Manolescu, în 1984: „Un poet remarcabil, subtil, original (...) Deşi are cultul frumuseţii, ar dori să răzuie fardul realităţii pînă la os, cu cuţitul de bucătărie. Tentaţia e dublă: să-şi conserve idealul şi să cunoască realul, să se retragă din faţa agresiunii şi să-i facă faţă pînă la capăt. Curios e că, în pofida acestor imagini contrastante şi violente, Iovian ne face mai curînd impresia unui anxios retractil, suflet melancolic absent...“ 

Dincolo de lunedism, aşa am şi rămas, noi, optzeciştii colaterali, mai mult încercănaţi, decît ricananţi, mai degrabă nervalieni şi baudelairieni, decît beatnico-ludici. Dotaţi din plin cu orgoliul suferinţei, ştim, din păcate, prea bine că trăim într-o vreme în care „poemele (se scriu) cu maţele scoase afară“, că sîntem „ţepeni în ploaia murdară“ şi că scriem numai cu „nervii cuvintelor răzvrătite“. Dar ştim, în acelaşi timp, să ascultăm „şoaptele din boschetul de iasomie“, să inspirăm „mirosul de cerneală de pe vechea fotografie a familiei“, să auzim „geamătul înfricoşat al celor care nu găsesc nicăieri reazem“ şi să privim reflectîndu-se „lumina ultimei zăpezi în prunul din faţa casei“. Ceea ce pentru junii de azi e nimic pentru noi a rămas al naibii de mult!

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010, Humanitas, 2011.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.