„Istoria orală este un antidot pentru orice naraţiune care domină”

Oana POPIŢIU
Publicat în Dilema Veche nr. 312 din 4-10 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

 – interviu cu Alessandro PORTELLI, profesor la Universitatea „La Sapienza” din Roma –

Unul dintre fondatorii istoriei orale ca disciplină academică şi un inovator al discursului istoriografic actual, Alessandro Portelli ne vorbeşte despre importanţa istoriei orale şi despre similitudinile dintre această disciplină şi jurnalism. Portelli mărturiseşte că pasiunea sa pentru această disciplină s-a născut pentru că se consideră „un magazioner de poveşti, şi nu de fapte“ şi recunoaşte că „prin anii ’77-’80 puteai să fii dat afară din universitate dacă vorbeai de surse orale“. La începutul anilor ’70, Portelli s-a aflat printre fondatorii Cercului „Gianni Bosio“, care relansa interesul antropologilor pentru cultura populară din deceniul 5. „Toată lumea era suspicioasă faţă de credibilitatea surselor, chiar dacă în arhive se aflau transcrieri ale oralităţii de la Tribunal sau din Parlament“ – a povestit Portelli.

Ştiu că aţi mai fost în România în 1971. Care sînt impresiile dvs. legate de această ţară? Cum vedeţi România după atîţia ani?

Impresiile mele sînt destul de superficiale. Am petrecut trei zile la Bucureşti şi două zile la Cluj. România pare a fi o ţară mult mai tînără sau, cel puţin, în prima mea excursie, nu am văzut atîţia tineri. Am observat totuşi o deschidere la nivel conversaţional. La prima vizită în România, am fost cu o delegaţie a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, aşa că a fost mai multă birocraţie. Am avut întîlniri numai cu administratori, birocraţi şi cu cei de la guvernare. Îmi place această ţară şi cred că este foarte important pentru mine să întîlnesc români, care, de altfel, sînt o prezenţă a vieţii de zi cu zi din Italia, ţara din care provin. La Cluj-Napoca am interacţionat cu tineri, jurnalişti, universitari. Au trecut, totuşi, 20 de ani de la căderea regimului comunist. În acest punct aveţi deja o generaţie care a crescut în democraţie. Şi asta face diferenţa!

Dacă aţi fi cercetător în România ce v-ar interesa să studiaţi? Ce proiect de istorie orală aţi iniţia?

Mi-ar plăcea să cercetez populaţia care migrează din spaţiul rural spre spaţiul urban, de la sate la oraşe. În zilele noastre acest fenomen este prezent peste tot. Ştiu că este un fenomen care s-a petrecut odată cu industrializarea şi o mare parte din munca mea se leagă de societăţile industrializate.


Subiectele dvs. seamănă foarte mult cu articolele de presă. Care este diferenţa dintre istoria orală şi jurnalism?

Istoria orală vorbeşte despre trecut, în timp ce jurnalismul ar trebui să fie despre faptele din prezent. Istoria orală vorbeşte despre subiectivitate şi despre înţelesuri pe termen lung. De aceea, un interviu jurnalistic este de obicei mult mai scurt şi mult mai concentrat decît un interviu de istorie orală. În istoria orală întrebarea se pune în felul următor: „să vedem ce are de spus persoana asta“, în timp ce, în jurnalism, formularea ar fi „să vedem ce are de spus persoana aceasta în legătură cu acest subiect“.

Dar despre similitudinile dintre istoria orală şi feature, New Journalism?

Există ceva pe care francezii îl numesc l’histoire du moment present, care este în strînsă legătură, desigur, cu jurnalismul, căci jurnalismul este despre momentul prezent. Dar ceea ce diferă este perspectiva în care expui subiectul. Trebuie să vorbeşti de istoria momentului prezent, privind momentul prezent din perspectiva unei lungi perioade de timp. Iar momentul prezent este întotdeauna altul.

Există reguli care pot fi împrumutate din istoria orală în jurnalism şi viceversa?

Am avut o conferinţă la Roma în cadrul căreia s-a discutat despre interviu în istoria orală, în jurnalism şi în antropologie. Şi am văzut că, desigur, sînt abordări foarte diferite. În jurnalism nu există un interes atît de mare pentru povestea vieţii. În istoria orală the life story poate deveni o carte, în timp ce, în jurnalism, poţi scrie doar un articol de tip feature. Am transformat foarte multe interviuri de istorie orală în articole de presă, dar erau foarte lungi. Abordarea şi structura sînt diferite. Un interviu de istorie orală este legat şi de alte cercetări. Ai mai mult timp să lucrezi la el, pentru că nu te aştepţi să-l publici a doua zi. Dacă scriu un interviu pentru un ziar, ştiu că îl scriu azi şi mîine trebuie să-l predau. O altă diferenţă importantă este lipsa spaţiului. În jurnalism nu poţi publica o transcriere exactă. În istoria orală tindem să fim atenţi şi exigenţi cu transcrierea exactă a cuvintelor pentru că, de fapt, producem un document. Există o linie care delimitează graniţa dintre jurnalism şi istoria orală, unde se termină jurnalismul şi unde începe istoria orală, ca o continuare. Dar, desigur, relaţia diferită cu timpul, relaţia diferită cu limba, perspectiva diferită în care plasezi conversaţia le fac să aparţină altor genuri.

Ce rol are memoria colectivă şi cea individuală în istoria orală?

Acesta este, de fapt, motivul pentru care istoria orală este diferită. Chiar dacă oamenii împărtăşesc aceleaşi experienţe şi au aceeaşi apartenenţă culturală, noi recunoaştem că ceea ce alege fiecare să-şi amintească şi cum îşi aminteşte îi aparţine. Istoria orală este despre relaţia dintre experienţa colectivă şi cea personală, naraţiunea colectivă şi memoria personală. Despre cum, în final, memoria colectivă devine rezultatul mai multor naraţiuni individuale, care sînt influenţate de schimbări. Ceea ce este important este rolul activ al oamenilor în crearea memoriei şi însufleţirea acesteia.

Scrieţi, de asemenea, pentru cotidiene. Vă place mai mult poziţia de istoric, sau cea de jurnalist?

Cînd scriu pentru ziare, scriu mai mult editoriale. Nu prea scriu reportaje. Cu toate acestea, îmi place să scriu pentru ziare şi ştiu că este foarte diferit. Aşa cum am menţionat, cînd iau un interviu de istorie orală şi îl transform într-un articol de ziar îmi iau mai multă libertate în ceea ce priveşte limba, pentru că trebuie să sintetizez. Cînd trebuie să scriu riguros, ca pentru o carte sau pentru o publicaţie cu caracter ştiinţific, am tendinţa să fiu mai atent în ceea ce priveşte alegerea cuvintelor. Nu mă aştept ca textele pe care le scriu pentru ziare să fie evaluate după criterii ştiinţifice, ca atunci cînd scriu un interviu de istorie orală, care trebuie să se ridice la nivel academic. De exemplu, cînd redactezi un material de istorie orală, ai note de subsol, în timp ce pentru un articol de ziar nu ai nevoie de un asemenea aparat. Nici revistele, în Italia, nu utilizează note de subsol. Pentru că, fireşte, cititorul nu doreşte studiu. Istoria orală are ca scop studiul. Însă şi în jurnalism, şi în istoria orală, practic, faci acelaşi lucru. Te duci să intervievezi pe cineva, după care scrii despre acest lucru. Materialele servesc altor scopuri. Diferă doar maniera în care scrii. Nici unul nu este mai bun decît celălalt, dar au funcţii diferite. Ar fi lipsit de sens ca ziarele să utilizeze terminologia tehnică sau academică.

Credeţi că istoria orală va fi mai apreciată în rîndul generaţiilor viitoare?

Un lucru cert este că ar putea creşte utilizarea istoriei orale. Pentru că acum beneficiem de reportofoane, de camere video şi de computere. Redactarea, scrisul nu reprezintă singurul lucru în care poţi finaliza materialele de istorie orală. Pentru că tinerii sînt mult mai familiari cu tehnologia, computerele, decît sînt cu cărţile, poţi să faci prezentări multimedia, poţi să pui documentul pe Internet, poţi să faci CD-uri şi poţi să foloseşti sunet.

Nu sînt un determinist tehnologic, dar, desigur, accept faptul că mijloacele tehnologice au o anume influenţă. Există multă bibliografie pe această temă. Mijloacele tehnice au foarte multe avantaje. N-am putut face istorie orală, ştiinţific vorbind, dacă n-am fi avut tehnologia care ne permite să fixăm, să redăm cu acurateţe o voce, pentru a lucra critic asupra oralităţii, aşa cum am făcut de secole cu informaţia scrisă. Gianni Bosio, unul dintre fondatorii disciplinei de istorie orală din Italia, a specificat, în anii ’60, în lucrările sale, că mulţumită reportofonului, putem face muncă analitică pe oralitate, aşa cum am făcut pe cultura scrisă, şi să tratăm cultura orală ca pe o cultură, pentru a recunoaşte că e la fel de valoroasă ca şi cea scrisă. Ceea ce cred este că tehnologiile extind paleta lucrurilor pe care poţi să le faci. Nu cred că o nouă tehnologie este mai bună decît cealaltă. Nu cred că scrisul e mai bun ca oralitatea. Cred, doar, că acum sîntem mai bogaţi: avem vocea, avem scrisul, avem tehnologiile. Dar fiecare serveşte unui alt scop. Dacă nu am fi avut oralitatea, n-am fi avut scrisul, dacă n-am fi avut scrisul, n-am fi avut ziare sau reviste ştiinţifice, dacă n-am fi avut dotări electronice, n-am fi putut face multimedia. Acum avem mai multe unelte pe care le putem folosi.

Aţi început recent, în Italia, un proiect de istorie orală despre muzica emigranţilor. Despre ce este vorba?

Proiectul se bazează pe faptul că Italia devine o ţară periculos de rasistă. Şi acesta este un mare prejudiciu pentru străini, incluzîndu-i chiar şi pe români, dar nu numai. Trebuie să-i cunoaştem pe aceşti noi cetăţeni, cetăţeni europeni şi ai lumii, şi să arătăm clar care este contribuţia lor. Unul dintre aspectele acestei contribuţii este că străinii au adus muzica înapoi pe străzile Romei. Îmi amintesc că, înainte, oamenii cîntau pe străzi şi îmi amintesc sunetul intrumentelor. Ce se întîmplă acum? Tot ceea ce auzim, auzim la radio, înregistrări. Iar acum, avem din nou muzică pe străzi. La colţul străzilor, ţiganii români cîntă la vioară, sud-americanii cîntă la chitară. Avem muzică pe străzi, avem muzică la metrou. Aceşti oameni vin şi aduc nu numai muzica cu ei. Una dintre cele mai interesante experienţe din Roma s-a bazat exact pe aceste conştientizări ale alterităţii. Orchestra di Piazza Vittorio, orchestră multiculturală, s-a format din muzicieni din ţări diferite şi este un grup de succes. Dar ceea ce caut eu nu sînt doar profesioniştii, ci mă interesează ce muzică aduc cu ei oamenii obişnuiţi. Cel mai recent, am cunoscut şi înregistrat o doamnă din Ucraina, care munceşte în Italia şi are grijă de bătrîni. Cînta minunat. Dintr-odată, îi vezi pe aceşti oameni într-o altă lumină. Italienii nu mai cîntă. Faptul că aceşti oameni cîntă reprezintă o contribuţie la calitatea vieţii din oraşul nostru. Îmi place muzica tradiţională, dar nu este singurul gen de muzică pe care îl auzim acum. O tînără din România, stabilită în Italia, care are o voce fantastică, mi-a interpretat într-adevăr cîteva cîntece antifasciste ale unei cîntăreţe din anii ’30, care aveau ca subiect cultura democraţiei. Proiectul este abia la început. Aşteptăm încă finanţări. Pînă acum avem înregistrări cu şapte români, cu ecuadorieni, cu somalezi, chiar şi cu chinezi. Nu vreau să termin acest proiect niciodată. Sper ca subiectul să nu se epuizeze.

Care este importanţa existenţei unui Institut de Istorie Orală la Cluj-Napoca?

Cred că este important să existe un Institut de Istorie Orală în România. Impresia mea este că au trecut 60 de ani, timp în care aţi avut doar o versiune a ceea ce s-a întîmplat în istorie şi cultură. Istoria orală este un antidot pentru orice naraţiune care domină. Istoria orală ne aduce aminte că există mai mulţi naratori şi că nu există o singură versiune a trecutului sau a prezentului.

Alessandro Portelli este autorul a numeroase articole ştiinţifice privind istoria orală şi a unor studii cum ar fi The Death of Luigi Trastulli and Other Stories (State University of New York Press, 1991) şi L’ordine è stato eseguito (Donzelli, 1999). Între 12-15 ianuarie a susţinut la Institutul de Istorie Orală al Universităţii „Babeş-Bolyai“ un seminar practic de istorie orală pentru tinerii cercetători clujeni, despre „Memory, Meaning and the Event: The Killing of Luigi Trastulli“ („Memorie, semnificaţie şi eveniment: Uciderea lui Luigi Trastulli“)


comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.