Doliu de cîine

Publicat în Dilema Veche nr. 834 din 13 - 19 februarie 2020
Doliu de cîine jpeg

● Sigrid Nunez, Prietenul, traducere de Iulia Gorzo, Editura ART, 2019.

Cînd acest roman a primit National Book Award acum doi ani, mulţi au descoperit ce scriitoare interesantă este Sigrid Nunez (n. 1951), aflată deja la a opta sa carte. Cu origini germane, după mamă, şi chineze, după tată, provenind dintr-o familie foarte modestă, Nunez a studiat literatura, a lucrat de tînără pentru The New York Review of Books şi a ajuns în cercul de prieteni al faimoasei Susan Sontag, al cărei succes şi stil de viaţă în lumina reflectoarelor i-au displăcut. S-a dedicat scrisului în totalitate, alegînd să nu se căsătorească şi să nu facă copii, locuieşte de patruzeci de ani în acelaşi apartament, scrie cărţi deopotrivă stranii şi serioase (spre exemplu, biografia fictivă a marmosetei Virginiei Woolf, povestea unui băieţel care supravieţuieşte unei pandemii globale sau o carte de amintiri despre Susan Sontag) şi predă literatură la diverse universităţi, nu are cont pe nici o reţea de social media şi rareori dă interviuri. „Este un loc comun astăzi să priveşti scrisul mai mult ca pe alegerea unui stil de viaţă decît ca pe o chemare. Nu «chin şi muncă», aşa cum îl descria Faulkner, ci o cale de a atrage atenţia sau un mod de a-ţi face viaţa mai interesantă ori de a-ţi întreţine stima de sine. Există astăzi credinţa că scrisul e pentru toată lumea, că nu trebuie să ai un dar anume sau chemare pentru asta, or pe vremea studenţiei mele se credea altceva“, spune Nunez într-un astfel de interviu, iar în cartea de faţă, nenumitul ei alter ego îi continuă ideea: „A existat o vreme cînd tinerii scriitori credeau că scrisul e o vocaţie – cum e să fii călugăriţă sau preot, cum s-a exprimat Edna O’Brien“.

Prietenul este o carte autobiografică pe mai multe paliere. În primul rînd prin subiect: o lungă scrisoare de doliu adresată unui prieten scriitor care s-a sinucis – situaţie trăită de autoarea însăşi. Dar, mai ales, prin formulă şi prin tematică: în ciuda tonului epistolar, a unui destinatar imaginar, cartea se conturează ca „o ficţiune despre non-ficţiune“ precum jurnalul unui scriitor, cu divagaţii eseistice, unele dialogale, şi anecdote literare, cu multe referinţe la cărţi şi autori (cam ca la Julian Barnes, deşi fără graţia acestuia). Sigrid Nunez este în elementul ei scriind despre literatură, iar convenţia romanului îi vine ca o mănuşă.

Scriitorul sinucigaş n-a lăsat în urmă nici un bilet prin care să explice gestul, doar un cîine de talie mare, un dog german bătrîn pe nume Apollo (singurul personaj al cărţii care are nume), pe care prietena lui mai tînără, ea însăşi scriitoare, se vede nevoită să-l adopte. Cartea capătă astfel trei dimensiuni deopotrivă narative şi reflexive: speculaţia pe marginea motivului sinuciderii bătrînului scriitor, confruntarea cu doliul în sine şi coexistenţa cu un cîine străin, marcat de tristeţea dispariţiei stăpînului său. În subsidiarul acestora mai există o temă, şi anume relaţia îndelungată şi foarte apropiată, dar neconsumată sexual, dintre bătrînul scriitor, afemeiat şi trecut prin mai multe mariaje, şi mai tînăra scriitoare, fostă cursantă, o relaţie care pare să fi fost construită şi să fi rezistat exclusiv prin dragostea pentru literatură. Neconvenţională, cartea este, de fapt, un roman de dragoste, unul care începe ca o scrisoare de doliu pentru bătrînul prieten mort şi care sfîrşeşte ca o scrisoare îndurerată pentru bătrînul cîine pe moarte al prietenului mort, cîine care, departe de a fi o povară, se dovedeşte un nesperat companion al doliului, un proces complex, deopotrivă apăsător şi revelator.

Dimensiunea metaliterară a cărţii este asumată încă de la început. Romanul Dezonoare al lui J.M. Coetzee, Scrisori către un tînăr poet de Rilke sau Cîinele meu Tulip de J.R. Ackerley devin subiecte de dizertaţie cu multe puneri în abis, iar alte nume literare, precum fraţii Grimm, W.H. Auden, Woolf, Flaubert, Wittgenstein, Kundera, Flannery O’Connor sau Knausgård, sînt deseori citate. În plus, abordează nenumărate chestiuni problematice legate de scris sau de viaţa universitară în vremuri corecte politic (vezi şi fragmentul de mai jos), relaţia dintre ficţiune şi biografie şi sexualitatea fiind, evident, cele mai importante dintre acestea. Cît şi cum îţi este permis să preiei din viaţa reală în literatură şi cît de departe poate merge relaţia sexuală dintre profesori, studenţi şi personaje? Perspectiva pe care personajul alter ego al lui Sigrid Nunez o are asupra cursurilor de creative writing este relativ inedită, dat fiind că aparţine unei scriitoare old school, care nu împărtăşeşte întru totul noua viziune progresistă, dar totodată plină de precauţii, a scrisului („Acum sînt toţi speriaţi să nu se supere careva, să nu tulbure apele“).

Ambiguitatea din titlu (cine este prietenul: scriitorul sau cîinele?) străbate toată această agreabilă şi admirabilă carte în care cele mai puternice şi totodată mai misterioase personaje sînt cel dispărut şi cel tăcut. De unde şi tonul elegiac al acestui foarte inteligent şi multifaţetat roman.

 ***

Sigrid NUNEZ

Prietenul (fragment)

– Problema dispreţului de sine nu e nouă. Noutatea e ideea că cei mai îndreptăţiţi să fie ascultaţi sînt oamenii care au suferit cele mai mari nedreptăţi în viaţă şi că a sosit momentul ca arta nu doar să le facă loc, ci să fie dominată de ei.

– Deşi cum o dai, tot rău iese, nu-i aşa? Privilegiaţii n-ar trebui să scrie despre ei înşişi, pentru că ar contribui la agenda patriarhatului alb imperialist. Dar n-ar trebui să scrie nici despre alte grupuri, pentru că asta înseamnă apropriere culturală.

– De-aia o găsesc interesantă pe Svetlana Alexievici. Dacă vrei să foloseşti un grup oprimat în scopuri literare, trebuie să rămîi pe margine şi să găseşti un mod de a-i da cuvîntul. Oamenii se oripilează mai nou la ideea că trebuie să ai har ca să scrii pentru că asta lasă pe dinafară mai multe voci. Alexievici dă posibilitatea oamenilor să se exprime, astfel ca poveştile lor să se afle, indiferent dacă ei sînt sau nu capabili să scrie fraze frumoase. O altă sugestie e ca, după ce scrii despre un grup oprimat, să-ţi donezi onorariul unei cauze care-l susţine.

– Ceea ce nu te ajută cu nimic dacă trebuie să trăieşti din asta. De fapt, după regulile astea, doar bogaţii îşi pot permite să scrie ce vor. Ei bine, pentru mine, singura întrebare serioasă e dacă genul de ficţiune-nonficţiune al lui Alexievici dă rezultate la fel de bune ca ficţiunea-ficţiune. Eu, unul, mă plasez mai degrabă în tabăra celor ca Doris Lessing, care considera că imaginaţia reuşeşte să surprindă adevărul mai bine. Şi nu sînt de acord cu ideea că ficţiunea nu mai descrie realitatea. Aş spune că problema e în altă parte. Am remarcat ceva la studenţi: că au devenit foarte moralişti, foarte intoleranţi la orice slăbiciune sau defect de caracter al unui scriitor. Şi nu mă refer la rasism sau misoginie crasă. Mă refer la orice mic semn de insensibilitate sau prejudecată, la orice dovadă de probleme psihologice, nevroză, narcisism, obsesie, obiceiuri proaste – orice fel de excentricitate. Dacă un scriitor nu pare a fi genul de om cu care ei ar vrea să se împrietenească, ceea ce înseamnă invariabil un tip progresist, care duce o viaţă curăţică, atunci dracu’ să-l ia. La un moment dat am avut o clasă întreagă care a căzut de acord că nu contează cît de mare a fost Nabokov ca scriitor, pentru că un astfel de individ – snob şi pervers, după părerea lor – n-ar trebui să apară pe nici o listă de lectură. Şi romancierul, ca orice bun cetăţean, trebuie să se conformeze, iar ideea că o persoană poate scrie fix ce vrea, indiferent de părerile celorlalţi, li se pare inadmisibilă. Literatura nu-şi poate face treaba într-o astfel de cultură. Pe mine mă deranjează că scrisul s-a politizat în halul ăsta, dar studenţii mei sînt încîntaţi de asta. De altfel, unii dintre ei vor să se facă scriitori tocmai pentru asta. Iar dacă încerci să discuţi cu ei despre arta de dragul artei, de exemplu, te acuză de condescendenţă prefesorală. De-aia am hotărît să mă las de predat.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.