Despre pescari, viermi şi statui

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Despre pescari, viermi şi statui jpeg

● Bogdan Varvari, Nu uita să arunci viermii, Editura Tracus Arte, 2017. 

Remarc o concurenţă acerbă între scriitorii nou intraţi pe terenul prozei scurte în ultima vreme – Florin Irimia cu Misterul maşinuţelor chinezeşti şi Bogdan Răileanu cu Tot spaţiul dintre gîndurile mele (ambele Polirom), Ion Pleşa cu Anotimpuri care nu se repetă (Nemira) şi Bogdan Varvari cu prezenta carte – concurenţă acerbă, cum spuneam, pentru cele mai neinspirate titluri & coperte. Îmi exprim dezamăgirea o dată în plus cu privire la „ambalajul“ nepotrivit, care face un deserviciu cărţii de povestiri (nici artsy, nici comercial), cu atît mai mult cu cît volumul lui Bogdan Varvari, ca oricare dintre cele menţionate mai sus, este remarcabil. Cu puţin noroc, s-ar fi putut afla pe lista cărţilor finaliste la Premiul Iocan pentru proză scurtă.

Timişoreanul Bogdan Varvari (n. 1981) nu se află la debut, dar prima lui carte este o colecţie de fragmente filozofice (a absolvit Filozofia). De aici vine şi mica lui slăbiciune, căci cele mai modeste proze din volum sînt cele (cîteva) construite în jurul monologului unui personaj, de obicei un biet profesor de literatură şi/sau un scriitor aspirant (alter ego-uri ale autorului) care meditează ori se lamentează din cauza vidului existenţial / decepţiei sentimentale căutînd salvarea în scris. Cu puţine excepţii, personajele sale sînt, în general, „oameni care nu-şi găsesc locul pe lume“, bărbaţi tineri apatici, aflaţi sub spectrul ratării (ca la Florin Irimia): fără serviciu, fără iubite, fără sens/vise/motivaţii reale în viaţă, apăsaţi de greutatea existenţei, motiv pentru care, de obicei, se retrag la pescuit (de unde şi trimiterea din titlu). Proza „Sînge rău“ este expresia acestei tendinţe de monolog metafizic („gîngăveala lirică a neputinţei de a fi“, după cum spune protagonistul) cu o dimensiune metanarativă de la care, spre binele lui, autorul ar trebui să se abţină pentru că deseori frizează kitsch-ul. „Eu şi Thomas Mann“ este o suită de trei secvenţe din propria viaţă de cititor, dar Bogdan Varvari nu are nevoie de astfel de crochiuri filozofico-literare autoreferenţiale, de vreme ce deţine reale calităţi de prozator.

Trei astfel de calităţi sînt simţul observaţiei şi al dialogului, precum şi simplitatea sau naturaleţea limbajului (atunci cînd nu face exces de comparaţii, iar concordanţa temporală nu-i joacă feste). Datorită acestor calităţi, destule pagini din cartea sa mi-au amintit de Mihai Mateiu (Oameni, Casa de pariuri literare) sau de concitadinul Bogdan Munteanu (Ai uitat să rîzi, Nemira). Acesta este culoarul prozei scurte pe care concurează Bogdan Varvari. Cele mai bune proze, dintr-un total de 22 de texte, sînt cele în care se limitează la naraţiune, descriere comportamentală şi dialog. Multe din proze se înscriu în genul celor despre care cititorii neexperimentaţi ar spune că în ele nu se întîmplă nimic. Aşa cum sînt „Cîrpa“ (o femeie şi tatăl ei senil fac împreună menajul unei case), „Dimineaţa gunoierilor“ (un pensionar aspiră, în secret, la statutul de gunoier) sau „Cutia cu bomboane“ (un soldat mănîncă în tranşee, sub asediu, bomboanele unui camarad despre care încă nu ştie dacă este sau nu mort), trei bijuterii de doar cîteva pagini.

Excepţie fac, evident, prozele în care se întîmplă ceva violent. Căci prozele care nu se înscriu în minimalismul sentimental sau în „gîngăveala“ metafizică converg spre un gest violent (aşa cum se întîmplă, din nou, la Mihai Mateiu sau Bogdan Munteanu): un copil ucide din greşeală, cineva bate un cîine, un bătrîn cu picioarele amputate moare, o femeie gravidă are un accident de maşină, un copil se îneacă stupid… Plus alte cîteva subiecte dezvoltate mai pe larg, dar pe care Bogdan Varvari le ratează de puţin din lipsă de experienţă. Dacă în „Gemenii“ îi iese partitura (aceasta fiind, probabil, şi cea mai rotundă, mai reţinută şi mai reuşită proză din carte), „Curcubeu într-o baltă de motorină“ suferă din cauza finalului de o simetrie mult prea căutată (oricum subiectul îmi sună foarte familiar, poate dintr un film hollywoodian, poate dintr-o proză americană), viciu pe care îl are şi „Concert pentru mîna stîngă“ (vezi fragmentul de mai jos). O altă proză dintre cele bune este şi „Spre mlaştini“ (un fost profesor întîlneşte, într-un sat unde plecase la pescuit, o fostă elevă care îi face avansuri), deşi climaxul (hrabalian) nu este tratat cu fineţea potrivită tonului naraţiunii.

Într-un interviu, Bogdan Varvari spune că mizează pe veridicitate, nu pe realism, afirmînd că parabola „Piaţa“ (în care un bărbat se conversează cu o statuie) ar fi veridică datorită „dialogului coerent“. Rateurile expuse mai sus vin tocmai din confuzia pe care autorul o face între logica vieţii şi logica ficţiunii. Ce e verosimil în viaţă nu e automat verosimil în ficţiune şi viceversa. Unele rezolvări sînt posibile în viaţă (mai puţin conversaţia cu statuia, al cărei plan este tot metafizic), dar în ficţiune pot apărea drept previzibile, facile sau chiar false. În acelaşi interviu, menţionează autorii săi preferaţi de proză scurtă: Cehov, Carver, Cheever, Bukowski, Răzvan Petrescu şi Adriana Bittel, dar, continuă el, „spiritul meu tutelar, ca să zic aşa, e poetul Ioan Es. Pop; poezia lui e cea mai bună proză scurtă pe care am citit-o vreodată“. Iată încă un aforism filozofic. I-aş recomanda să citească poemul „Năneşti“ de Ioan Es. Pop şi apoi povestirea „Înotătorul“ de Cheever. Ambele textele vorbesc despre acelaşi lucru, dar numai cel din urmă este proză. O foarte subtilă parabolă. Spre deosebire de „Piaţa“, care, într-adevăr, este un poem în genul lui Ioan Es. Pop, prin faptul că oferă o indeterminare mult prea explicită şi a limbajului, şi a sensului.

Cînd Bogdan Varvari va înceta să-şi mai gîndească proza cu cap de filozof va scrie impecabil. Pînă atunci, în ciuda stîngăciilor, cartea sa a contribuit la un an editorial grozav pentru proza scurtă românească. O recomand.

*****

Bogdan VARVARI
Nu uita să arunci viermii (fragment)

De curînd, unchiul Paul mi-a zis că ar fi trebuit să am un frate. Mama nu mi-a vorbit niciodată despre asta. E drept, de cîteva ori m-a întrebat dacă mi-ar fi plăcut să am unul. Îi răspundeam mereu că nu. Ea părea mulţumită de răspuns, „Nici eu nu am mai vrut un alt copil“, îmi zicea. Nu mă gîndeam că scurtul nostru dialog ar putea ascunde o poveste mai lungă.

Indicii existau, dar vagi. Odată, într-o duminică în care am prînzit doar noi, tata mi-a mărturisit că mama trecuse printr-o grea primejdie la cîţiva ani după ce mă născusem: „A pierdut mult sînge, dar s-a încăpăţînat să nu meargă la spital. Am crezut cu toţii că o să moară atunci.“ Probabil că, dacă aş fi insistat, tata nu mi-ar fi ascuns de ce fusese mama atît de bolnavă. Dar adevărul e că nu-mi doream să ştiu. Simţeam o repulsie bizară faţă de tot acel trecut al mamei care cădea în afara amintirilor mele. Realitatea lui mi se părea nu doar inconceptibilă, dar şi terifiantă. Era îngrozitor pentru mine că mama a putut exista înainte să mi-o amintesc eu, aşa cum tot îngrozitor e faptul că am continuat să trăiesc după ce a murit. Trecutul ei fără mine şi prezentul meu fără ea sînt timpuri ale întunericului şi ororii, timpuri confuze, decăzute, lipsite de orice înţeles şi străine de orice frumuseţe. E ca şi cum mama s-ar fi născut cu prima mea amintire despre ea, iar eu aş fi murit odată cu ultima ei amintire despre mine.

În familia mea nu se moare uşor. Sîntem predestinaţi unor agonii lungi şi umilitoare. Mama s-a chinuit ani în şir cu o scleroză în plăci care se închidea asupra ei tot mai mult, imobilizînd-o, condamnînd-o la o viaţă larvară, diminuată. Una după alta, bucuriile i au fost furate, lăsînd-o fără apărare în faţa singurătăţii şi a morţii. Adevărata drama s-a petrecut însă atunci cînd nu a mai putut cînta la pian. Era o pianistă talentată şi, mai ales, o excelentă profesoară. La cursurile ei de măiestrie veneau studenţi din toată lumea. Iubea muzica atît de mult, încît totul ajungea la ea doar ca parte a acestei muzici.

– Există lucrări muzicale în care pui totul, mi-a spus într-un rînd. Tot ce ai fost. Tot ce eşti, tot ce vei fi. Şi tocmai pentru că în ele pui totul, nu le poţi cînta decît o singură dată.

Poate de aceea sînt singurul ei copil.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.