Pe lîngă cele cîteva lucruri pe care le faci cu mîna ta mai sînt şi lucruri care ţi se întîmplă. Nu pot spune că ideea Galei Industriei de Carte din România mi-a venit mie. Deşi, dacă mă gîndesc, există antecedente. Dar în nici un caz nu îmi trecea mie, atunci, prin cap, cînd Oana Boca mi-a povestit de ea în toamna trecută.
Ioana GRUENWALD | ce mai spune
Bun de Tipar
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Corina Şuteu a creat Asociaţia Culturală Ecumest şi un teatru de proiecte, a fost cîţiva ani directoare la UNITER, a fost directoarea ICR New York pînă anul trecut, cînd a demisionat în semn de protest faţă de noua conducere a ICR. Oamenii avizaţi spun că e cel mai bun manager cultural pe care îl avem.
citiţi
Sătul, se pare, de jumătăţile de măsură, simţind „punctul nevralgic“ al societăţii româneşti, mergînd spre miezul problemei, un deputat PSD a propus un proiect de lege prin care România să treacă definitiv la ora de vară. Scopul declarat al iniţiativei este acela de a „utiliza total întreaga zi“. (S. G.)
Institutul Cultural Român a scos, din nou, posturi la concurs. Printre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească doritorii se numără şi „cunoaşterea a minimum două limbi de circulaţie universală“. Klingoniana se pune? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti
Am citit ultimul raport anual al ActiveWatch despre libertatea presei în România, cu obişnuitul scrîşnet de dinţi: recensămîntul abuzurilor rămîne, în mare, constant, de la an la an, tematica se schimbă. În plus, îmi dau seama că, treptat, domeniul rămîne fără obiectul muncii: nu prea mai avem presă.
citiţiD'ale bucuriilor vieţii
Oare care este pluralul de la verde? Un plural mai mare, în care să încapă toate nuanţele primăverii. Mă rodea această întrebare, întins într-un şezlong şi privind la Munţii Carpaţi. Îmi propusesem în fiecare an, dar de data aceasta am reuşit: am prins primăvara!
citiţiDespre cum am stat cu picioarele pe Zid
În jurul meu, nu întîlnisem mulţi oameni cărora să le placă Berlinul – aceasta înainte de a-l vedea eu însumi. Este un oraş de care – în măsura în care istoria secolului XX îţi spune ceva – te aproprii mai curnd cu o temătoare curiozitate, şi nu cu excitaţia la care te predispun, de exemplu, locuri precum Parisul, precum Londra sau precum colinele scorojite de soare ale Toscanei.
citiţiSocietate
De prin ogradă
Făinare, păianjenul roşu, mii de afide verzulii şi lunguieţe. Toate s-au năpustit într-un nemilos atac asupra florilor din micul balcon; pripăşisem acolo cîţiva trandafiri pitici, un caprifoi de care eram mîndră de parcă eu l-aş fi făcut, şi alte cîteva petunii şi crăiţe pe care reuşisem să le cresc mlădiţe din seminţele de anul trecut.
citiţiPortretul unui adolescent altfel
Irina are 16 ani – pe care îi trăieşte firesc, zbuciumat sau destins, cu pasiuni sau cu frivolităţi, cu seriozitate sau cu umor. Nu poartă bentiţă tricoloră ca să le facă în sîc ungurilor şi nu participă la demonstraţii în Piaţa Universităţii. Citeşte Tolstoi, F. Scott Fitzgerald şi face parte din elita celui mai bun liceu din ţară.
citiţiMese în familie
Am trăit mereu cu mitul mesei în familie. O masă imensă, cu cel puţin şase scaune, la care e aşezată o mulţime veselă care-şi pasează felurile alert. Mănîncă din farfurii bune, cu tacîmuri eventual de argint, şi reprezentanţii acesteia au în faţă cel puţin trei tipuri de pahare, dintre care măcar unele cu picior.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
Adăugaţi comentariu
Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
CONECTARE CREAŢI-VĂ CONT