Amărăciuni din copilărie

Publicat în Dilema Veche nr. 733 din 8-14 martie 2018
Amărăciuni din copilărie jpeg

● Florin Irimia, Misterul maşinuţelor chinezeşti, Editura Polirom, 2017. 

Dacă ar fi să fac un Top 10 al celor mai bune cărţi de ficţiune de la noi despre copilărie (în sensul larg, inclusiv al adolescenţei şi formării), îmi dau seama că n aş avea cine ştie ce dificultăţi de selecţie, întrucît cam atîtea sînt cu totul. Impresia e că s-a scris mult despre copilărie, mai ales din 2004 încoace, odată cu generaţia lansată de colecţia „Ego Proză“ a Editurii Polirom, dar în afara unor povestiri (scrise de Florin Lăzărescu şi de ceilalţi colegi de generaţie antologaţi de mine în Best of. Proza scurtă a anilor 2000) şi a textelor răzleţe publicate prin varii volume tematice colective (de la Cartea roz a comunismului la Primul meu porno), într-o listă a noilor cărţi ale copilăriei aş pune, cronologic şi la o primă strigare (deci e posibil să fi lăsat ceva pe dinafară), aceste titluri: Exuvii de Simona Popescu (1997), Muzici și faze de Ovidiu Verdeş (2000), Dincolo de frontiere de Sorin Stoica (2002), Tinereţile lui Daniel Abagiu de Cezar Paul-Bădescu (2004), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară de T.O. Bobe (2004), Băiuţeii de Filip Florian şi Matei Florian (2006), Fata din casa vagon de Ana Maria Sandu (2006), Caiet de desen de Adrian Chivu (2008), În spatele blocului de Mara Wagner (2017) şi Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu (2017). Cărţi, din fericire, foarte diferite între ele – ca perspectivă, stil, ton şi, fireşte, valoare –, care ar merita cîndva să inspire un studiu critic mai amplu.

Aflat la a patra carte, Florin Irimia (n. 1976) revine cu acest, să-i zicem, roman indirect alcătuit din patruzeci de proze / secvenţe narative, care-şi face loc cu uşurinţă în lista cărţilor de mai sus, fiind, probabil, cea mai întunecată dintre ele (deşi nici acelea nu sînt toate sau integral voioase, şi acelea conţin traume, bătăi, divorţuri, morţi). Cele patruzeci de proze ale cărţii lui Florin Irimia, deşi n au o dispunere cronologică, sînt toate la persoana întîi şi împart acelaşi narator, în vîrstă de fix patruzeci de ani, al cărui nume, Florin, îl aflăm abia la finalul cărţii. Identitatea de nume a naratorului şi a autorului are schepsisul ei, dar este, în opinia mea, un procedeu mult prea bătut (cumva nu mai are „haz“) şi care necesită din partea autorului – altfel, în mod inutil şi naiv –, un preambul/avertisment plictisitor (al cîtelea?) despre relaţia de infidelitate dintre ficţiune şi biografie. (O construcţie, încă şi mai vanitoasă auctorial, în care să se fi jucat puţin cu perspectivele – deopotrivă narative şi temporale – aşa cum a făcut-o, de pildă, David Vann în splendida şi totodată insuportabila Legendă a unei sinucideri, ar fi fost mult mai interesantă şi ar fi scăpat de prezumţia de biografism.)

Protagonistul, tizul autorului, aşadar, se află la un prag critic, vîrstă rotundă la care simte nevoia acută de a se întoarce în trecut, la locul „crimei“. Cum scrie şi Mircea Cărtărescu pe coperta a patra a cărţii, e vorba de căutarea obsedantă a traumelor originare, „a punctelor freudiene de calcifiere din propria biografie“, nu o căutare a copilăriei pierdute, ci perdante, nu o întoarcere nostalgică la vîrsta inocenţei şi beatitudinii, ci într-un trecut traumatizant. Rememorarea, tristă şi întristătoare, e o întoarcere la prima vîrstă a frustrărilor şi a confuziei („încîlceala aceea din interior“), a singurătăţii şi abandonului, a abuzului emoţional, a violenţei uneori stropite cu alcool a tatălui şi a multiplelor despărţiri de mamă (vezi şi fragmentul de mai jos). Băiatul, eroul supravieţuitor al copilăriei, creşte şi se (de)formează în preajma divorţului părinţilor săi mai mult absenţi, decît veghind asupra propriului copil afectat pe viaţă („o mare şi grăbită amputare“, „o viaţă emoţională de ciung“, spune el).

Confesive şi introspective, prozele au ca pretext decupaje din viaţa standard a unei familii (călătorii, vizite, sărbători, întîmplări aproape insignifiante în sine), dar nu se povesteşte prea mult, nu există propriu-zis un epic, episoade narative în sensul anecdotic, ci mai mult o atmosferă interioară, o oglindă plimbată de-a lungul unor stări afective. În acest sens, Florin Irimia este mai aproape de Blecher, copilăria fiind o formă de irealitate („realitate amăgitoare“, „încrengătură de iluzii şi mistificări, ajustări şi proiecţii“) populată cu multe obiecte şi personaje spectrale în felul lor, un spaţiu plin de locuri rele explorat cu stări şi simţuri exacerbate – rememorarea oferă multe proiecţii, impresii şi coşmaruri („o mare FARSĂ, grotescă, nebănuită şi cumplită“). Tînjind după afecţiunea părinţilor şi după armonia căminului, înregistrînd distanţe, indiferenţe şi abandonuri („mereu singur“), ignorat şi uneori bătut, băiatul pare lăsat pe dinafara propriei copilării, pare un figurant al propriei familii, pare orfan între părinţi.

Scrisă atent, fluent şi cu naturaleţe, uneori cu fraze lungi şi elegante (unele pasaje introspective au ceva din „aşezarea“ epistolelor), cu episoade relativ omogene şi apropiate ca valoare, unele insuportabile emoţional (tripticul de proze „Mama“, „Borcanul cu ulei“ şi „La mama acasă“ sînt centrul de greutate al cărţii), motiv pentru care nu i-ar fi prisosit ceva mai mult umor (fie şi negru), cartea de povestiri consanguine a lui Florin Irimia (ar fi meritat şi un titlu mai inspirat, apropo) este una dintre cele mai bune cărţi ale copilăriei de la noi. Una amară.

***

Florin IRIMIA
Mama (fragment)

Am pierdut-o de atîta ori pe mama, încît atunci cînd am pierdut-o de tot n-am avut deloc impresia că am pierdut-o. Chiar şi acum, cînd scriu aceste rînduri, am sentimentul că e încă aici, în dimensiunea asta a timpului, undeva prin Italia sau Elveţia, încercînd să se simtă bine sau să-i facă pe alţii să se simtă aşa. Şi dacă există o Italie sau o Elveţie pe lumea cealaltă, acum cu siguranţă hălăduieşte pe acolo. Pe acolo şi peste tot pe unde mai pofteşte, cocoţată pe o motocicletă ca aceea a lui Costin Măslin, rockerul cu nume de manelist care a iubit-o pînă au operat-o de cancer, moment în care n a mai vrut să audă de ea şi m-a sunat pe mine să vin să i-o iau de pe cap, iar eu, ca un fraier, m-am dus.

Prima dată am pierdut-o pe mama la mare, cînd aveam şapte ani. Ea susţinea taman invers, că eu mă pierdusem de ea, că eram un copil împrăştiat, uşor de distras, şi că atunci cînd, într-un tîrziu, m-a găsit, eram pe pătura unor gagici care-mi prinseseră părul în coadă, iar eu le povesteam nu ştiu ce.

A doua oară am pierdut-o cînd a divorţat de taică-meu, doi ani mai tîrziu, dar de data asta despărţirea a fost mai lungă, iar cînd am văzut-o după aceea era să n-o mai recunosc pentru că se îngrăşase, iar gura, cînd s-a întins să mă pupe, avea un miros ciudat, înţepător. Imediat după divorţ, taică-meu mi a interzis s-o mai văd, spunea că şi aşa o văzusem suficient cît să-mi ajungă pentru două vieţi, el unul aşa simţea. Eu însă am văzut-o, nu des, ce i drept, de fapt, cred că de vreo două ori numai, cînd m-a sunat acasă, unde, pînă mai ieri, fusese şi casa ei, şi m-a întrebat dacă eram singur şi dacă putea să-mi facă o vizită. „Normal că poţi să-mi faci o vizită“, ţin minte că i-am zis, „nu trebuie să mă întrebi înainte.“ Dar ea ştia mai bine. Cînd a venit, părea stingheră şi n-a stat mult, deşi o asigurasem solemn că tata nu avea să se întoarcă mai devreme de 8 sau 9 seara. Se purta de parcă s-ar fi întîlnit pe ascuns cu un iubit, cum făcuse înainte de divorţ, sau cel puţin aşa îmi spusese mie tata. La vreo două săptămîni după aceea am primit un alt telefon de la ea prin care mă anunţa că pleacă din oraş şi că „n-o să ne mai vorbim o vreme“ – nu că „n-o să ne mai vedem“, cum ar fi fost, poate, mai firesc, dat fiind contextul… N-am întrebat-o unde se duce, am uitat, cred, şi nici ea n-a catadicsit să-mi spună, dar ţin minte că, într-un fel, chiar m-am bucurat că pleca, pentru că mi se părea ciudat să ne vedem atît de rar, dar să stăm atît de aproape unul de celălalt.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.