Am fost „Profesor pentru o zi“, în programul Asociației Ovidiu.ro. Și m-am tot gîndit la cum merg lucrurile în Apata, Brașov. Cum merg lucrurile. Apata nu e singurul loc așa. Apata nu e sfîrșitul lumii. Reformele învățămîntului nu par a fi trecut pe aici. La Iza e bine, doar că nu le poate face și ea pe toate. Uite, dintre toate reformele, la Apata au ajuns „laptele și cornul“. Ele vin tocmai de la Călărași. Gata expirate. Dedicație a boierilor de la Învățămînt. Reclamație? „Nu mi-au mai adus deloc vreo lună.“ Iza și educatoarele, nu știu dacă aţi aflat asta, predau materia. Cu suflet. Asta înseamnă să-i știi pe copii, după ulițe, după chip, după părinți, să vii în fiecare zi să le vezi supărarea care li se trage de la sărăcie și să le-o alungi. C‑un joc, c-o ghicitoare, c-un șotron. O fi programă, nu spun, dar sărăcia bate cu mai multă putere. Sufletul, în Apata, nu e totul. În sărăcie, tranzacția e la putere. Aduși pe lume, copiii sînt o gură în plus. Părinții îi îngăduie pe copii la grădiniță și fiindcă se dau tichete de masă, de la Asociația Ovidiu.ro. Tichetul este un imbold. Apatenii cei mari îi duc pe cei mici și-n spate, cînd e ulița pli­nă de noroi și de apă. Și cum nu-s ti­chete și de întoarcere, nu de puține ori unii apateni mari îi mai uită la gră­diniță pe apatenii mici, la Iza, pînă seara. Ceas merge în Apata doar rata spre Londra. Suflet, învățătură, sărăcie sau fugă, mărire și bani?