Dacă turistul aflat în drum spre deltă ar zăbovi puţin şi în Tulcea şi ar vrea să afle cîte ceva din istoria şi farmecul de odinioară al oraşului, printre atîtea altele, cu siguranţă n-ar trebui să ocolească fostul Palat al Paşei, în prezent Muzeul de Artă local. 

Poate n-o să sară în ochi cu arhitectura şi decoraţiunile sale, dar, pentru oraş, clădirea înseamnă ceva, deoarece aminteşte de anii cînd Tulcea era… pe cai mari – cel mai mare şi mai important oraş din Dobrogea. De anii 1860, cînd oraşului, aflat sub stăpînire turcească, i s-a făcut onoarea de a fi ales reşedinţă de „sangeac“ – de departament/provincie militară care includea mai toată Dobrogea de azi. 

Acum, la asemenea funcţie trebuia şi un sediu administrativ pe măsură, aşa că, între anii 1863-1865, este construit Palatul Paşei, o clădire impunătoare pentru acea vreme. N-a fost construită la întîmplare, ci în zona centrală a oraşului de atunci, şi aproape de chei, pentru a fi vizibilă de pe corăbiile ce străbăteau Dunărea. 

Dintre cei şapte „mutesarifi“ sau „mutesellimi“ (guvernatori de sangeac care au muncit cu mai mult sau mai puţin spor în acest palat) doi s-au făcut remarcaţi: Ahmed Rezim Paşa (1864-1867) şi Ismail Bei (1868-1871) – cei care au sprijinit populaţia creştină a oraşului şi au ajutat şcolile româneşti. Se pare că lui Ahmed Rezim Paşa îi revine şi meritul de a fi adus meşteri din Occident pentru a construi Palatul Paşei, prima clădire în stil neo-clasic din toată Dobrogea. Cu siguranţă sălile acestuia au înregistrat multe evenimente şi întîmplări notabile pentru Tulcea; istoria a surprins unul dintre ele, cel din martie 1877, cînd oraşul a fost la un pas de a fi distrus de o escadrilă de război, adusă special în acest scop. Guvernatorul de atunci, Said Paşa, a convocat de urgenţă la „Konak“ – cum i se mai spunea Palatului Paşei – pe toţi notabilii oraşului, pentru a le comunica decretul de distrugere a acestuia prin bombardament. Oraşul a scăpat teafăr cu ajutor din partea consulilor străini din Tulcea şi a patriarhului din Constantinopol. Fahri Bei, ultimul guvernator turc, care l-a înlocuit pe Said Paşa, soseşte în oraş în ziua de 7 aprilie 1877, dar n-apucă să stea prea mult, pentru că a doua zi e silit să plece. Se declarase război, iar armatele ruseşti intrau în România.

Cu plecarea acestuia se încheie dominaţia otomană la Tulcea, dar nu şi activitatea administrativă în Palatul Paşei. Pentru că, după alipirea Dobrogei la România, palatul serveşte drept sediu pentru Prefectura Judeţului Tulcea – la etaj, iar la parter pentru Tribunalul Judeţului, Parchetul, Corpul Portăreilor şi Curtea de Juraţi. Acum clădirea este cunoscută drept Palatul Administrativ sau Palatul Prefecturii. 

Are funcţie importantă şi în timpul comunismului – sediu pentru Sfatul Popular Raional Tulcea –, pînă în 1970. 

Puţini tulceni intuiesc însă ce rol important a deţinut odinioară clădirea pe care ei o cunosc mai mult pentru ceea ce este din 1982 pînă în prezent: Muzeul de Artă al oraşului, ce adăposteşte 7015 lucrări de artă şi şapte colecţii: de pictură modernă şi contemporană, de sculptură, icoane, grafică, de plăci de gravură – unică în ţară, de artă orientală şi decorativă. 

Împreună cu Casa Avramide – o altă clădire emblematică pentru Tulcea, fostul Palat al Paşei se află momentan în restaurare, pentru că se intenţionează să fie inclus într-un Complex Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean (un proiect al Consiliului Judeţean Tulcea) şi să i se redea înfăţişarea glorioasă de altădată. 

Sperăm să redevină ce au fost, să fie cunoscute de tulceni şi apreciate de turişti; şi s-o „păţească“ aşa şi multe alte clădiri din Tulcea, încărcate de istorii. 

Lidia Vişan este coordonatoare a Proiectului „Redescoperă-ţi Oraşul!“, implementat la Tulcea de Centrul EU Divers prin Programul Tineret în Acţiune, finanţat de Comisia Europeană (www.redescoperatiorasul.eudivers.ro).