Tudorei, bombonei și ciordăchei din nou la orizont

Nu știu alții cum sînt, dar eu, unul, trăiesc în ultimii 30 de ani în această țară cu senzația că rătăcesc permanent printr-un imens labirint. Un labirint prin care știu că, undeva, în același timp cu mine, bîntuie o Fiară hidoasă, doar că nu știu cînd și unde mă voi întîlni cu ea. Labirintul e împodobit cu firme colorate, luminoase, supermarket-uri cu de toate, vacanțe însorite, libertate de exprimare, de mișcare, piste de biciclete, mașini de ultimă generație etc. Și totuși, gîndul că toate acestea se vor stinge brusc la un moment dat și Fiara își va face apariția întunecînd totul revine periodic.

Ultima oară gîndul ăsta mi-a revenit cînd, nu demult, imediat după ce CEDO anunțase decizia sa potrivit căreia Laura Codruța Kövesi a fost îndepărtată în mod abuziv de la conducerea DNA în 2018, îl ascultam pe domnul Tudorel Toader explicînd, cu un aer didactic, foarte sigur pe sine, că nu el este cel care a demis-o pe doamna Kövesi, ci președintele Iohannis, cel care a semnat documentul oficial.

Momentul vine într-o perioadă în care, așa cum era de prevăzut, criza provocată de această pandemie și modul haotic, uneori ridicol, în care este ea gestionată de actualele autorități stîrnește foarte multă nemulțumire și frustrare. Prestația președintelui, mai ales din perioada de început a crizei, cînd cu ochii aproape ieșiți din orbite, apăsînd la maximum cuvintele, ne tot repeta, aproape isterizat, că țara este într-o situație FĂRĂ PRECEDENT (ca și cum războaie și cutremure în țara asta nu s-ar fi văzut), m-a dus adesea cu gîndul la o țață de cartier cu poalele-n cap. Cît despre domnul Vela, ordonanțele lui „militare” (dar cu „recomandări” ) și bîlbîielile sale interminabile, nu cred că mai e cazul să amintim.

Dar ceea ce mi se pare mie cu adevărat îngrijorător este că nimeni nu pare să fie conștient care este alternativa la actuala putere. Ne întrecem unii pe alții atacîndu-i pe actualii guvernanți ca și cum n-ar fi nici o problemă cine ar veni în locul lor. Ca și cum am fi într-un stat democratic solid, bine clădit, pe o fundație solidă.

După alegerile europarlamentare de anul trecut, cînd PSD a primit ce merita, mulți optimiști sperau că momentul va marca începutul unei căderi ireversibile a acestui partid, poate chiar dispariția sa de pe scena politică a țării. Ar fi fost un lucru firesc după prestația din ultimii 30 de ani, dar mai ales din perioada de după alegerile din 2016, cînd au dovedit cu vîrf și îndesat cine sînt și de ce sînt capabili. Și credeam că toată lumea de bun-simț din țara asta a înțeles că un partid care, odată ajuns la guvernare, face tot ce-i stă în putere ca să submineze fundamentele a ceea ce numim stat de drept, ale democrației în fond, doar pentru a-și proteja anumiți clienți, nu merită să fie privit în continuare ca un competitor viabil, corect în lupta politică democratică.

Dar nu e deloc așa: Partidul Social Democrat nu pare deloc a fi „pe ducă”. Partidul Social Democrat vine acum cu propuneri de genul „relansăm România”, depune moțiuni etc. Este bine sănătos, chiar dacă sensibilul și delicatul domn Ciolacu mai leșină din cînd în cînd...

Și asta pentru că noi toți, inclusiv armata de observatori politici și analiști lucizi, echilibrați, echidistanți care ne iluminează zi de zi, preocupați numai și numai de adevăr și niciodată de propria notorietate și prestigiu, uităm, sau ne facem că uităm, că PSD este urmașul direct al Partidului Comunist Român.

Din momentul în care domnul Ion Iliescu a anunțat, în 1990, că, în ciuda tuturor asigurărilor precedente mincinoase, FSN va participa totuși la alegerile din acel an, primele alegeri de după „căderea” comunismului, iar țara întreagă, cu excepția cîtorva scîncete, A ACCEPTAT această mîrșăvie nerușinată, ea, țara, a acceptat o leucemie în propriul ei sînge.

Noi, astăzi, trăim în continuare cu acea leucemie în sînge, transmisă pe linia PCR-FSN-FDSN-PDSR-PSD. Fiindcă, odată cu acea decizie, FSN a luat cu el, la acele alegeri din 1990, nu doar infrastructura logistică uriașă de care beneficiau comuniștii (cu ajutorul căreia a cîștigat detașat alegerile respective), ci absolut TOT ceea ce înseamnă PCR – Partidul Comunist Român – din punct de vedere moral, uman, modul de selecție a „cadrelor”, mentalitățile, frustrările, spaimele.

PSD este un partid democratic exact în măsura în care cineva care se parfumează fără să se spele în prealabil poate fi considerat o persoană civilizată. Și noi toți continuăm să ne purtăm după principii democratice (diversitate, dreptul la exprimare etc.) cu o șleahtă de infractori care nici o clipă, din 1990 încoace, nu au făcut altceva decît să maimuțărească democrația, subminînd-o permanent din interior.

Dacă noi astăzi, în 2020, trăim în ceea ce putem numi încă democrație, economie de piață etc., este doar pentru că atunci, în anii 1990, acești comuniști, în ciuda voinței lor, au fost nevoiți să o accepte. Pentru că ei atunci au înțeles un lucru: „Dacă nu lăsăm să vină investitorii străini, economia se va duce naibii definitiv, iar noi nu vom mai avea ce fura”. Amintiți-vă de anii ʼ90, amintiți-vă de Văcăroiu, toți anii aceia pierduți prostește au fost pierduți doar pentru ca ei să-și dea seama de acest lucru.

Dar investitorii, ca să vină, aveau nevoie de niște garanții: instituții democratice, stat de drept, norme europene etc. La momentul Snagov 2000, cînd s-a semnat declarația care a pus România pe calea europeană, acești maimuțoi au semnat cu gîndul acesta în minte: „OK, vreți democrație? Vă arătăm noi democrație”. Și din momentul acela au început să o maimuțărească. Au fost maimuțărite toate instituțiile statului: Parlament, Curte Constituțională, ANI, precursorul DNA (să ne amintim PNA-ul lui Bombonel), Consiliul Concurenței, absolut toate nu au făcut, ani și ani de zile, decît să maimuțărească modelul lor european. Poate mai puțin Președinția, față de care urmașii bolșevicilor au un respect aparte: e instituția Tătucului – acesta este nivelul real de înțelegere a principiilor democratice occidentale, europene, de care acești oameni sînt capabili.

În paralel cu această maimuțăreală, ei au mai făcut un lucru, aplicînd la perfecție tehnicile de diversiune moștenite de la bolșevici: au implementat temeinic la nivelul opiniei publice ideea că pe scena politică toți jucătorii sînt „la fel”. Toți fură. În acest fel ei își maschează adevărata identitate: pierzîndu-se printre ceilalți. Dar nu este așa.

Nu neg, și nimeni nu poate nega, că în celelalte partide (care nu se trag din comunism) este plin de proști, oportuniști, oameni needucați, dar numai la PSD găsim indivizi capabili ca, ajunși la putere, să modifice din temelii modul de funcționare a Justiției pentru a apăra cîțiva infractori care pentru ei sînt de o importanță strategică.

Nici un alt partid nu și-a inventat propriile organe de propagandă (Antena 3 și altele) cu care să toarne cu atîta tenacitate în mințile oamenilor ură și prostie.

Nici un alt partid nu a dat oameni capabili ca, odată plasați în anumite instituții-cheie ale statului, să se folosească cu atîta tenacitate și pricepere de funcțiile lor pentru a COMPROMITE în ochii publicului ideea de instituție de stat de inspirație europeană (priviți-l cu atenție pe Valer Dorneanu). Ei disprețuiesc profund orice instituție de inspirație europeană, pentru că îi încurcă în șirul de infracțiuni pe care le au permanent în minte, dar mai ales pentru că, frustrați congenital cum sînt, îi oripilează inteligența superioară lor care a dus la crearea acelor instituții europene și care în lumea civilizată și-au dovedit eficiența.

În acest sens, domnul Tudorel Toader este un exemplu emblematic. Cunoscător excepțional al legilor, el și-a asigurat din punct de vedere juridic o acoperire perfectă, astfel încît în acest moment poate spune, fără reținere și rușine, că nu el, ci președintele Iohannis a demis-o pe Laura Codruța Kövesi în 2018. Și țara ascultă și cade pe gînduri: „Nu cumva are dreptate?”. Iar unii răspund chiar: „Ba da! Uite ce băiat deștept. S-a descurcat. Bravo lui!”.

Un coleg jurnalist, o persoană de un mare bun-simț, mi-a spus recent că, ascultînd balivernele pesedistului pe care îl intervieva, a început pur și simplu să-l doară capul. Și este firesc să fie așa: noi tratăm după principii democratice (Ce părere aveți? Cum considerați că ar trebui procedat în situația dată?) niște lichele penale care oricînd, la o bere, după interviu, îți pot rîde-n față spunîndu-ți: „Bă, da’ prost ești! Mai trebuie să crești, bă țîcă!”. Bunul-simț elementar este în asemenea hal batjocorit de aceste haimanale încît e inevitabil să te doară capul.

Așa se face că noi astăzi, în loc să ne bucurăm că România, țara în care la orice pas poți să calci într-o flegmă trasă din rărunchi și apoi împroșcată pe trotuar, țara în care primăvara, pe pajiștile înflorite de la poalele munților și de la marginea pădurilor, apar tone de cutii de conserve, de bere și alte gunoaie din care se scurg zemuri puturoase, a dat Europei primul procuror general european din istorie și că CEDO a dat în sfîrșit o decizie prin care mizeria care i s-a făcut lui LCK în 2018 a fost scoasă la lumină, stăm acum și ne întrebăm dacă Tudorel nu cumva are dreptate cînd spune că nu el, ci președintele a demis-o de la DNA pe Kövesi! De ce? Pentru că sîntem echilibrați! Trebuie cumpănit înainte de a ne pronunța! Avem discernămînt! Nu sîntem ușor de păcălit! Vai, și avem atîtea alte probleme importante!

Țara care a permis umilirea și scoaterea din scena politică a unor oameni precum Corneliu Coposu, Ion Rațiu sau Regele Mihai, țara care a permis apariția în prim-plan a tot felul de bombonei, tudorei și ciordăchei, care ne explică cu ardoare cum trebuie noi, românii, să „abordăm”, să „tratăm” democrația occidentală, „cu prudență”, „cu discernămînt”, fără să renunțăm la „tradiții”, la „specificul național”, că democrația nu este chiar așa cum o prezintă occidentalii (Deși chiar așa e: vreți să trăiți ca noi? Respectați cîteva reguli elementare – e cît se poate de simplu), a căzut pe gînduri ascultînd afirmațiile lui Tudorel potrivit cărora nu el, ci președintele Iohannis a demis-o pe LCK.

Nu cumva are dreptate?

Foto: wikimedia commons