"Au fost ani tumultuoşi în sensul că „urgenţele“ societăţii postcomuniste – stabilirea rolului artei şi al artistului în societate, restabilirea contactului cu publicul, evaluarea trecutului comunist în paralel cu încercarea de a înţelege schimbările bruşte din jur etc. – se prezentau simultan şi aveam senzaţia că trebuie să răspundem la toate acolo şi în acelaşi timp."
„Istoriei artei estice trebuie scrisă de esticii înșiși”
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Corina Şuteu a creat Asociaţia Culturală Ecumest şi un teatru de proiecte, a fost cîţiva ani directoare la UNITER, a fost directoarea ICR New York pînă anul trecut, cînd a demisionat în semn de protest faţă de noua conducere a ICR. Oamenii avizaţi spun că e cel mai bun manager cultural pe care îl avem.
citiţi
Sătul, se pare, de jumătăţile de măsură, simţind „punctul nevralgic“ al societăţii româneşti, mergînd spre miezul problemei, un deputat PSD a propus un proiect de lege prin care România să treacă definitiv la ora de vară. Scopul declarat al iniţiativei este acela de a „utiliza total întreaga zi“. (S. G.)
Institutul Cultural Român a scos, din nou, posturi la concurs. Printre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească doritorii se numără şi „cunoaşterea a minimum două limbi de circulaţie universală“. Klingoniana se pune? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti
Am citit ultimul raport anual al ActiveWatch despre libertatea presei în România, cu obişnuitul scrîşnet de dinţi: recensămîntul abuzurilor rămîne, în mare, constant, de la an la an, tematica se schimbă. În plus, îmi dau seama că, treptat, domeniul rămîne fără obiectul muncii: nu prea mai avem presă.
citiţiD'ale bucuriilor vieţii
Oare care este pluralul de la verde? Un plural mai mare, în care să încapă toate nuanţele primăverii. Mă rodea această întrebare, întins într-un şezlong şi privind la Munţii Carpaţi. Îmi propusesem în fiecare an, dar de data aceasta am reuşit: am prins primăvara!
citiţiDespre cum am stat cu picioarele pe Zid
În jurul meu, nu întîlnisem mulţi oameni cărora să le placă Berlinul – aceasta înainte de a-l vedea eu însumi. Este un oraş de care – în măsura în care istoria secolului XX îţi spune ceva – te aproprii mai curnd cu o temătoare curiozitate, şi nu cu excitaţia la care te predispun, de exemplu, locuri precum Parisul, precum Londra sau precum colinele scorojite de soare ale Toscanei.
citiţiSocietate
Scrisori, misive, mesaje
În 1926, scriitorul american Sherwood Anderson îi scria această scrisoare fiului său. Se scria mult şi altfel pe atunci. Bilete, vederi, misive, lungi scrisori, corespondenţe celebre întinse pe zeci de ani – toate cu răgazul scurt sau lung pe care ţi-l ofereau serviciile poştale.
citiţiÎn căutarea întîlnirilor pierdute
Cartea Emaus, scrisă de Alessandro Baricco, spune povestea a patru adolescenţi, aflaţi la primii lor paşi spre lumea adultă. Titlul cărţii evocă binecunoscuta întîmplare povestită în Evanghelia lui Luca, în care doi apostoli se întîlnesc cu Iisus Cel Înviat, fără să-l recunoască.
citiţiLa biserică
Copil ceauşist fiind, primele mele contacte cu biserica au fost mai curînd afective şi... poetice, decît substanţiale. Tatăl meu, deşi provenea dintr-o familie de preoţi, era ateu. La fel şi bunicul meu, băiat de preot el însuşi (cel puţin, ei aşa credeau şi se declarau, deşi faptele îi contraziceau de multe ori...).
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
Adăugaţi comentariu
Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
CONECTARE CREAŢI-VĂ CONT