Cum poţi să vezi ce nu se vede – patru zile la Bienala de la Veneţia

Publicat în Dilema Veche nr. 595 din 9-15 iulie 2015
Cum poţi să vezi ce nu se vede – patru zile la Bienala de la Veneţia jpeg

Cea de-a 56-a ediţie a Bienalei de artă de la Veneţia are loc între 9 mai şi 22 noiembrie 2015. Anul acesta, Pavilionul României a devenit „Darwin’s Room“ de Adrian Ghenie (curator: Mihai Pop, coordonator general al proiectului şi curator al evenimentelor: Corina Şuteu). Tot în cadrul Bienalei, Noua Galerie a ICR Veneţia găzduieşte expoziţia „Inventînd adevărul. Despre ficţiune şi realitate“ (artişti: Michele Bressan, Carmen Dobre-Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovszky, Ştefan Sava şi Larisa Sitar; curator: Diana Marincu). 

M-am întors de la Veneţia cu 461 de poze în telefon. 461 de fragmente de oraş, texte de expoziţie, plăcuţe cu numele artiştilor, un cosmonaut de la pavilionul Rusiei, un afrocosmonaut de la pavilionul Africii de Sud, fotografii, tablouri şi instalaţii, gondolieri, turişti, un vas de croazieră MSC Magnifica, copii jucîndu-se pe treptele unei biserici, un tip cu un costum de Arlechino proaspăt luat de la curăţătorie, soarele reflectîndu-se în apă, marea la Lido. 461 de încercări de a pune stăpînire pe un oraş care pare al tuturor, deşi nu e, de fapt, al nimănui, 461 de încercări de a fi curatorul propriei memorii vizuale, deşi memoria nu se lasă îmblînzită de un smartphone. 

La Veneţia te duci, mai mult decît în oricare alt oraş, ca să vezi, ca să înghiţi, bulimic, frumuseţi de carte poştală. Impregnată de melancolia imperiului de altădată, Veneţia e locul unde înveţi, cum spunea un poet francez, „să faci lucrurilor / ce le face lumina“. Sau măcar vezi cum se poartă lumina cu tot ce atinge, cum îşi schimbă nuanţa de o mie de ori pe zi, cum trece de la orbitor la discret într-o fracţiune de secundă. Din 1895 încoace, la Veneţia are loc Bienala de artă contemporană, un imens parc de atracţii vizuale răspîndite peste tot prin oraş, care îţi cer, din nou, să deschizi ochii, să vezi, să înregistrezi cît mai multă informaţie. La Bienală, îţi antrenezi privirea şi o obligi să treacă dincolo de suprafaţa lucrurilor. „Trebuie să reînvăţăm să privim“, a spus Philippe van Cauteren, directorul artistic al Muzeului de Artă Contemporană din Gent şi curatorul pavilionului Irakului de la Bienala 2015, la o discuţie cu Mihai Pop, moderată de Corina Şuteu şi găzduită de pavilionul României. „Trebuie să privim mai bine, nu doar să fim fascinaţi sau seduşi de suprafaţa unui tablou, ci să ne luăm răgazul de a înţelege ce vedem. Din ce în ce mai puţini oameni fac asta. La Tîrgul de artă de la Basel, există vreo 500 de galerişti şi vreo 6000 de lucrări. Oamenii care cumpără îşi bazează judecata pe o privire de trei minute, ca şi cum ar cumpăra mere sau portocale. Or, un artist are nevoie de ani de zile ca să-şi dezvolte practica.“ 

Bienala nu e tîrg, sau cel puţin nu la prima vedere. Ea desface o dată la doi ani harta artei contemporane, din Angola pînă în Seychelles, din Tuvalu pînă în Guatemala. La ediţia de anul acesta, 88 de ţări au pavilioane naţionale. Printre ele, şi România, care deţine din 1938 propriul spaţiu chiar în Giardini, alături de Franţa, Germania, SUA, Rusia, China etc. După ce pavilionul din 2013 („O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia“) a avut cronici excelente, dinamizînd performativ noţiunea clasică de istorie a artei, pavilionul de anul acesta, „Darwin’s Room“, de Adrian Ghenie, este, indiscutabil, unul dintre highlight-uri. Criticii de la

sau

trec „Darwin’s Room“ printre expoziţiile de neratat şi îl recomandă pe Ghenie drept salvator al picturii. Într-adevăr, pictura, o alegere firească pentru un pavilion naţional de la începutul secolului XX şi pînă prin anii ’80, a ajuns în 2015 o opţiune improbabilă şi riscantă. Expoziţia lui Ghenie, unul dintre cei mai apreciaţi tineri pictori contemporani, aduce în discuţie capacitatea picturii de a fi în continuare un mediu artistic relevant în condiţiile în care noile tehnologii au multiplicat posibilităţile de creare şi receptare a artei. Arhitectul Attila Kim a recreat împărţirea iniţială a pavilionului: trei spaţii albe şi două interstiţii întunecate, care aduc aminte de saloanele de pictură şi alcătuiesc, de fapt, un laborator de developare a istoriei recente. 

Construită în jurul figurii lui Darwin, omul care a schimbat radical raportul dintre umanitate şi animalitate, „Darwin’s Room“ e camera din spate a imaginarului nostru colectiv. Găsim acolo dictatori ai ultimului secol, pe Darwin şi pe Ghenie, pe Duchamp şi Van Gogh, cu feţele mîncate de straturi de culoare, desfigurate de procesele imprevizibile ale inconştientului. Tablourile lui Ghenie sînt neliniştitoare şi viscerale, puternice şi acaparatoare. Oricîte reproduceri ai fi văzut înainte, pe Internet sau pe hîrtia lucioasă a albumelor, întîlnirea cu tablourile lui Ghenie e cu totul şi cu totul altceva, o măsurare de forţe 1 la 1. De o parte stai tu, privitorul, de cealaltă o pictură care are în ea ceva dintr-un animal sălbatic. 

În conversaţia care a avut loc pe terasa pavilionului României duminică, 28 iunie, între Adrian Ghenie şi Lóránd Hegyi, istoric de artă şi directorul Muzeului de Artă Modernă din Saint-Étienne, Ghenie a spus că obişnuieşte să-şi gîndească tablourile mai degrabă ca un regizor, nu ca un pictor: începe cu o naraţiune pe care apoi o sparge, o deturnează, astfel încît privitorul să fie cu totul dezorientat, să nu mai ştie încotro se îndreaptă ceea ce vede sau ce înseamnă. Ca într-o scenă din

al lui Lynch, povesteşte Ghenie, care i se pare un exemplu perfect pentru felul în care arta poate transforma ceva banal în ceva ieşit din comun. 

„Oamenii intră sictiriţi şi ies solari“, îmi spune o studentă de la Universitatea de Arte Bucureşti, una dintre custozii pavilionului. Întreb care e recordul la timp petrecut în „Darwin’s Room“. Două ore. Un vizitator sud-african îmi zice că a mers la Bienală cu amica lui din Germania şi că, după instalaţii şi video-uri şi artă hiperconceptuală, au intrat în pavilionul României şi au putut respira, în sfîrşit. Expoziţia e gîndită în termenii sobrietăţii şi ai eleganţei, ai economiei de mijloace cu maximum de efect, rezultatul fiind regăsirea unei anumite autenticităţi a relaţiei dintre privitor şi obiectul de artă. Fără gadget-uri, fără trucuri. Doar artă. 

Tema Bienalei din acest an e „All the World’s Futures“ („Toate viitorurile lumii“), temă pe care curatorul Okwui Enwezor (primul curator african al Bienalei) a folosit-o ca pretext pentru a investiga relaţia artiştilor cu „starea actuală a lucrurilor“. În cele două spaţii de la Giardini şi Arsenale, Enwezor a adunat artişti din peste 50 de ţări, într-o simfonie a dezastrului nu întotdeauna unitară, dar suficient de anxiogenă încît să te ţină captiv. Război, violenţă, exil, fugă, ideologie, religie, teritoriu, drepturile omului, identitate, criză – toate sînt straturi care alcătuiesc noua realitate a lumii, la 120 de ani de la prima Bienală. „În viitor, în fiecare zi va fi Halloween“, spune una dintre sentinţele din

şi, într-un fel, expoziţia gîndită de Enwezor pare un carnaval al ororilor cu mici pauze escapiste. Deşi am notat în carneţel zeci de nume de artişti şi lucrări, mi-au rămas în minte doar cîteva. Dincolo de poezia unei instalaţii video a lui Chantal Akerman sau puzzle-ul impresionant al filmelor din arhiva Harun Farocki (imaginile de la Revoluţia din ’89 stau alături de imaginile cu un bărbat şi o femeie care dublează un film porno), dincolo de performance-ul eteric al lui Ernesto Ballesteros, în care artistul măsoară spaţiul lansînd un planor de hîrtie, iar gesturile lui calme şi limpezi îmblînzesc aerul, dincolo de palimpsestele lui Oscar Murillo sau nimfele-cuţit ale lui Adel Abdessemed, am luat cu mine desenele demente ale lui Abu Bakarr Mansaray, un fel de Da Vinci al maşinăriilor SF de război, seria de oameni-suspendaţi-cu-capul-în-jos a lui Baselitz (serie pe care Pinault a şi cumpărat-o deja cu peste opt milioane de euro), ştampilele uriaşe ale lui Barthelemy Oye, care au ştampilat un perete întreg cu sloganurile cele mai des strigate în lume în ultimii ani (dintre ele, „We are all in exile“ pare cel mai cuprinzător), tablourile ironice şi subversive ale lui Victor Man, seria de desene „Ce visează martirii“ a lui Nidhal Chamekh, o sondare a inconştientului teroriştilor, dar mai ales „Gone Are the Days of Shelter and Martyr“, instalaţia artistului şi activistului social Theaster Gates, care a adus la Bienală resturile unei biserici părăsite din Chicago. Aşa arată o zi prin expoziţia lui Enwezor, ca fraza de mai sus. Lungă şi obositoare. 

Articulată marxist, ca o relectură perpetuă a

, „All the World’s Futures“ a fost acuzată de ipocrizie într-o Bienală care face banii să se-nvîrtă în lumea artei. Cu toate astea, critica cea mai pertinentă mi s-a părut un

discret plasat pe zidurile Veneţiei, cu un „Pavilion al imigranţilor“ şi o săgeată spre nicăieri. Iar faptul că nici Enwezor şi nici Baratta, directorul Bienalei, nu au protestat public vizavi de închiderea abuzivă a pavilionului Islandei, moscheea instalată temporar de Christoph Büchel într-o fostă biserică catolică, arată cît de mare e distanţa între discursul aşa-zis revoluţionar al unei instituţii venerabile şi practica prudentă a aceleiaşi instituţii, care preferă să nu apere libertatea artistică de frică să nu clatine echilibrul perfect al privilegiului din lumea artei. 

Trăgînd linia, cred că meritul cel mai mare al unei expoziţii universale de tipul Bienalei e abolirea, măcar provizorie, a distanţelor şi crearea unui spaţiu de expresie pentru zone artistice despre care nu ştim absolut nimic. Dintre zecile de pavilioane naţionale pe care le-am văzut, în Top 3-ul meu final au rămas România, Argentina şi Olanda. Ghenie, Distéfano şi de Vries mi-au dat cel mai puternic senzaţia că reuşesc să facă invizibilul vizibil. La fel cum pavilioanele Irakului şi Iranului,

-urile Bienalei mele, aduc la lumină două zone culturale absente de pe harta artei din ultimii ani. Pentru că n-a mai rămas loc să scriu despre ele, trec aici doar cîteva nume de artişti, în speranţa c-o să-i căutaţi pe vastele ape ale Internetului: Latif al-Ani, Salam Atta Sabri, Akam Shex Hadi, Haider Jabbar, Farideh Lashai, Newsha Tavakolian, Reza Aramesh, Jamal Penjweny. Sau că o să mergeţi să-i vedeţi la Veneţia.  

Această deplasare a fost posibilă cu sprijinul organizatorilor pavilionului României la Bienala de artă de la Veneţia. (www.darwinsroom.ro)   

Foto: Sorin Lupşa

Citiți aici un interviu cu Adrian Ghenie

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.