Artiști la Malmaison

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Artiști la Malmaison jpeg

Pandemia a adîncit precaritatea scenei independente de artă. Instabilitatea financiară nu este un subiect nou, dar condițiile actuale au punctat exact vulnerabilitatea, lupta pentru supraviețuire, singurătatea și nevoia de coagulare într-o comunitate.

În toamna lui 2020, o scrisoare publică a artistei Daniela Pălimariu, deopotrivă lucidă și poetică, despre pierderea atelierului din Popa Nan, mi-a atras atenția: plasa spațiul de lucru al artistului în jocurile pieței imobiliare. Forțată de împrejurări, fusese nevoită să-și elibereze atelierul în care lucrase în ultimii cinci ani, acel loc care îi devenise atît spațiu de creație, cît și de trăit pur și simplu, loc de visare și laborator în mișcare. Decisese ca, înainte de ziua plecării și înainte de demolarea întregii clădiri, să îl deschidă pentru public, dar nu pur și simplu, ci transformat într-o expoziție-rapsodie în bleu și roz, un „monument al iluziei”.

Tema atelierului deschis a preocupat numeroși artiști de-a lungul timpului. Odată cu modernitatea, atelierul devine uneori loc de expunere, ca o formă (manifest) de uitare voită a instituției de artă. Artistul îți spune sus și tare că el este muzeul sau galeria, el este propriul său curator, el deține întreaga forță asupra mecanismelor scenei de artă.

Dar ce se întîmplă atunci cînd artiștii, prinși ca într-o capcană în acest sistem complex de creație-selecție-expunere-receptare, nu își permit să plătească lunar chiria pentru un spațiu de lucru? Veți spune că, în secolul 21, arta nu mai trăiește în atelier, că tocmai modernitatea de care vorbeam mai sus a venit cu această fugă în spațiul public – arta e oriunde și se face în orice moment și, mai ales, arta e networking și arta e computer. Firește, răspunsul acesta închide în mod violent o discuție mult mai complexă: arta are nevoie și de atelier, de spații largi, uneori de cuptoare, de planșe și pînze, șevalete și o cameră de refugiu. Atelierele pe care Uniunea Artiștilor Plastici le-a oferit în mai multe zone din București au creat, pînă în anii ’90, cînd o parte dintre ele au fost retrocedate, toate condițiile de lucru – geamuri mari, lumină ideală, spațiu de odihnă, apă curentă, chirie accesibilă, liniște, vecinătatea altor artiști etc. Acea stabilitate de care unii artiști se bucurau (există și astăzi ateliere ale UAP, dar în număr mult mai mic) nu mai este valabilă pentru tinerele generații. Aceștia din urmă sînt forțați să își schimbe des spațiul de lucru, sînt evacuați și pleacă, metaforic, cu totul în spinare, în căutarea unui nou spațiu cu o chirie mai mică. Rareori îi găsești în centrul orașului, deseori sînt undeva la margine, singuri sau alături de cîțiva prieteni artiști.

Fostele spații industriale sînt ideale pentru ateliere înalte și spațioase. Dar dacă primele decenii postcomuniste au adus cu ele dispariția pas cu pas a fabricilor și a uzinelor și disponibilizarea miilor de lucrători, apoi abandonarea acestor clădiri și transformarea lor în niște „situri arheologice”, martore ale unei tranziții lungi și sinuoase, acum ne aflăm într-o nouă fază, una pe care unii o privesc benefic, constructiv: mizeria fabricilor din care mulți au ciupit „organe” întregi și au amputat diferite membre mai mici sau mai mari pînă ce au lăsat în urma lor schelete triste se transformă în strălucirea temporară a noilor complexe imobiliare și a noilor clădiri de birouri care răsar peste noapte și promit viitorul luminos în noile cutii de chibrituri, cu un design postcomunist.

În acest context, unde îi mai găsim pe artiști? Pe vremuri, oamenii se vizitau mai des, criticii de artă intrau în ateliere, la fel, muzeografii, mai tîrziu, curatorii. Pandemia a schimbat și aceste obiceiuri care deja începeau oricum să se estompeze. Artiștii în precaritate lucrează de acasă și te primesc în sufrageria lor cu ajutorul camerei telefonului și a Internetului, se adaptează ori pur și simplu încetează să mai facă artă. La Combinatul Fondului Plastic funcționează un ansamblu de ateliere și galerii de artă ori spații non-profit, pe strada Popa Nan a existat pentru cîțiva ani o clădire de ateliere și spații de expoziție, în zona Republica un grup de artiști închiriaseră la un moment dat spații ample, apoi există ARTHUB care mai întîi s-a situat pe Bd. Carol, pentru a continua apoi să existe în alte locuri (acum pe Vasile Lascăr). Sau atelierele inviduale, presărate prin oraș. La Cluj, Fabrica de Pensule a dat între 2009 și 2019 un exemplu: în fosta fabrică atelierele se învecinau cu galeriile, cu spațiile de proiecte și sălile de repetiții și spectacole, aveau loc dezbateri și lansări. Inaugurarea unor noi expoziții însemna și deschiderea, atunci cînd erau dornici să o facă, a atelierelor. Dar și acest model a fost nevoit să se reinventeze, să devină astăzi o „rețea de expertiză”, să dispară ca spațiu fizic, împins de transformările economice galopante prin care trece Clujul. Pe scurt, puține modele care se chinuie să supraviețuiască sau la un moment dat cedează.

La începutul acestei primăveri tîrzii, Atelierele Malmaison s-au lansat public. Acolo am regăsit-o, de exemplu, pe Daniela Pălimariu. Alături de ea, mulți alți artiști cu atelierele lor, cu practici diferite, de la ilustrație la desen, pictură, instalație, fotografie, performance. Clădirea Malmaison are o vechime de 177 de ani, a fost inițial cazarmă militară, Școală Militară de Ofițeri, tribunal militar, închisoare în timpul regimului lui Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist. Situarea Atelierelor în aripa unei clădiri mai mult decît încărcate istoric a deschis și o discuție secundară despre (im)posibilitatea de fapt de a te simți liber într-un asemenea loc care ar avea nevoie întîi de toate de o „exorcizare”. Totuși, dacă faci în așa fel încît să nu lași uitarea să se instaleze, dacă nu ești ignorant, lucrurile se pot așeza la Malmaison. Iar artiștii contemporani ar trebui întotdeauna să știe cum să reactiveze critic istoria.

Atelierele au luat formă, aflăm, „prin auto-organizarea unui grup multidisciplinar de artiste și artiști activi în diferite medii pe scena de artă contemporană din București, cărora li s-au alăturat spații de proiecte, spații artist-run și galerii de artă”. Comunitatea formată în jurul lor vorbește despre necesitatea apariției unui „loc sigur în societate” pentru artă, „susținere pe termen lung”, prețuri accesibile, punerea unei cărămizi la conturarea unui context cultural stabil, sustenabil. Cuvintele-cheie sînt „solidarizarea”, „colaborarea” între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional, „susținerea” noilor generații printr-o „structură de suport stabilă”. Atelierele sînt deja ocupate în totalitate pe termen lung, iar planul pentru public este acela de a organiza două deschideri oficiale anuale și cîteva deschideri punctuale de ateliere în zilele în care au loc vernisaje sau evenimente în spațiile de proiecte și galerii. Tot acest vocabular care mizează pe stabilitate, pe continuitate este exact acel necesar contrapunct la un întreg discurs al fragilității, al imposibilității de a avea o viziune asupra propriului viitor.

Atelierele Malmaison au pornit de la cîțiva artiști care își căutau spațiu, de la un anunț de închiriere online găsit de artistul Mircea Popescu, de la tatonarea terenului în plină pandemie și negocierea prețului chiriei și, mai presus de toate, de la o comunitate: faptul că micul grup inițial de artiști a găsit foarte rapid alți artiști și organizații care să își dorească un spațiu de lucru în aceeași clădire a arătat celor care închiriau că se aflau în fața unui corp complex, gata de coabitare. Stabilitatea, atît de importantă pentru un proprietar în căutarea chiriașului, a fost dată tocmai de această solidaritate.

Aflat în fața enormei clădiri, pe Calea Plevnei, nu poți ignora sirenele ambulanțelor și grupurile de oameni aflați la intrarea în Spitalul Militar, situat vizavi. E o imagine greu de cărat cu tine. Odată ce respecți indicațiile și ajungi în zona de ateliere, ecoul de pe hol al pașilor tăi se împletește cu liniștea arborilor seculari, iar artiștii ieșiți în grădină dau sentimentul unei colonii de început de secol 20. Atelierele, o parte deja puse în funcțiune, respiră cu siguranță aerul unor spații de pe vremuri, înalte, luminoase, parchet și sobe, uși spectaculoase. Unii artiști și-au cărat deja lucrările și au început să lucreze, alții au organizat mici expoziții, unele spații sînt încă aflate în procesul de renovare. Galeria Ivan este și ea aici, cu o expoziție de grup, dar și Asociația Matka (care a preluat juridic organizarea Atelierelor) ori Cazul 101, care expune artiști emergenți. Discuțiile cu Lea Rasovszky (de la care a pornit întreaga căutare), Adelina Ivan, Anca Bucur, Diana Ursan și Marian Ivan, Robert Băjenaru, dar și mai demult cu Zoltán Béla, dezvăluie cîteva puncte importante, care, așezate alături, dau o imagine fragmentată despre cum ar putea arăta viitorul Atelierelor Malmaison: un loc cu zeci de ateliere născut din nevoia construirii unei comunități, din nevoia solidarității, a petrecerii unui timp împreună și a comunicării, dincolo de singurătatea atelierului și din dorința ieșirii în afara unei bule; artiști cu practici extrem de diferite sînt acum vecini, iar accesul nostru din cînd în cînd la munca lor și la spațiile lor de lucru, la expoziții spontane sau elaborate îți oferă speranța unui viitor pe care îl poți atinge puțin. E un amestec interesant de spațiu de producție și spațiu de expunere.

Chiar dacă pe fundal jucăm într-un episod global al pandemiei, care pare că nu se mai termină, instalat peste alte și alte episoade perfect locale, care deseori țin lucrurile pe loc sau omoară inițiative din fașă, nu poți decît să îți dorești să vezi și alte inițiative de acest tip, iar Atelierele Malmaison să devină parte din țesătura urbană și culturală a orașului.

Daria Ghiu este critic de artă.

Foto: D. Ghiu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.