Din 1970, cînd a fost creat de Michel Tournier, Lucien Clergue şi Jean-Maurice Rouquette, festivalul de la Arles (Les Rencontres Photographiques d’Arles) atrage anual în vechiul castru roman cam tot ce e mai bun şi mai relevant din arta fotografică. Timp de o lună şi jumătate, micul oraş devine un muzeu imens. Se expune peste tot: în săli moderne, consacrate, în arena antică, pe străduţe, în biserici şi vechi mînăstiri, în cafenele şi în depozite industriale. E imposibil să ţi faci un parcurs care să le cuprindă pe toate, la fel cum nu e cu putinţă să ocoleşti această expoziţie cît un oraş.

Selecţionerul şi directorul Întîlnirilor, Sam Stourdzé, propune „o privire asupra lumii, cu bune şi cu rele“. Spre deosebire de alte ediţii, tema din acest an e mai cuprinzătoare, oferă, deci, un vast spaţiu de manevră în alegerea expoziţiilor. Asta nu înseamnă şi o lipsă de perspectivă. Fără să caute exoticul, Stourdzé s-a concentrat asupra unor spaţii culturale mai puţin explorate fotografic. A invitat, deci, artişti din Iran, din Columbia, din China, şi s-a concentrat asupra unor fotoreporteri activişti sociali sau de mediu din Europa ori SUA.

 Însă chiar festivalul de la Arles – elitist, selectiv, centrat pe subiecte, nu pe artişti – pare contaminat de un anume vedetism. Una dintre vedetele care debutează în fotografie la această ediţie este Audrey Tautou. Actriţa propune o expoziţie consistentă la Abbaye de Montmajour: peste 300 de clişee cu jurnalişti care au intervievat o de-a lungul carierei, cu fotografi, cu oameni de cinema, plus numeroase autoportrete. Titlul acestei serii la care lucrează de peste zece ani este „Superficial“. E un fel de mise en abîme: actriţa se pune în scenă, se joacă cu propriul statut de vedetă – şi nu e nimic superficial în asta, ne asigură criticii de artă care au văzut expoziţia. Cealaltă vedetă a ediţiei din acest an a Întîlnirilor de la Arles e Annie Leibovitz. Fotografă a scenei hollywoodiene, ea prezintă o expoziţie somptuoasă de portrete de artişti. Printre altele, chipuri din anii nebuni cu sex, drugs & rock ’n’ roll, dar şi ultimul portret al lui John Lennon. Artistă-cult în America, Leibovitz a venit la propriul vernisaj incognito, intrînd în sala de expoziţie pe o uşă lăturalnică, îmbrăcată modest. E, şi ăsta, tot un fel de a (te) pune în scenă sau, mă rog, în poză.

 Guvernul lui Édouard Philippe are ambiţii mari; o regîndire a finanţelor publice poate pune în pericol pacea socială. Cheltuielile publice trebuie reduse – însă alocaţiile Ministerului Culturii nu vor avea de suferit. Dintr-un buget de 7,5 miliarde de euro, noua ministră a Culturii, Françoise Nyssen, va trebui să găsească soluţii pentru a economisi 50 de milioane. Suma poate părea enormă dacă e s-o raportăm la posibilităţile bugetului pentru cultură de la noi, dar, raportat la potenţa franceză, e un angajament fezabil. Acesta e contextul în care Xavier Bertrand, preşedintele regiunii Hauts-de-France, a anunţat crearea la Arles a unui Institut al Fotografiei. Proiectul unei asemenea instituţii, care să fie creată după modelul şi în spiritul altor asemenea Centre Naţionale (al Cărţii, al Cinematografiei, al Dansului etc.), e vechi. Iar iniţiativa ar fi trebuit să aparţină Ministerului Culturii. Dar „vremea marilor proiecte a trecut“, după cum a recunoscut şi Nyssen. Ministerul nu va crea, ci doar va susţine o iniţiativă regională. Pînă una-alta, bugetul pentru cultură al regiunii va creşte de la 70 la 110 milioane de euro în următorii cinci ani. Iar noului Institut al Fotografiei îi vor fi alocate, anual, între trei şi şase milioane de euro din momentul în care îşi va începe activitatea. Pentru oraş şi pentru regiune, Festivalul şi Institutul sînt văzute nu ca nişte cheltuieli, ci ca o investiţie: turismul cultural reprezintă o sursă constantă de venit, iar festivalul pune în mişcare industriile creative din regiune. Cifrele de vizitare vorbesc de la sine: la ediţia de anul trecut au fost 104.000 de vizitatori, dintre care 70% sînt fideli ai Întîlnirilor de la Arles.

Festivalul de Fotografie de la Arles este deschis pînă pe 24 septembrie.