Înaintea erei noastre. Cu: Alina Mîndru, Maria Veronica Vârlan, Paul-Ovidiu Cosovanu, Tiberiu Enache, Tudor Morar, Dumitru Georgescu. Concept: Daniel Chirilă. Producţia: Frilensăr & Teatrul LUNI de la Green Hours. 

Vizibilă în ultimii ani, graţie asocierii cu Teatrul Luni de la Green Hours, trupa Frilensăr s-a impus prin cartografierea performativă a universului rural într-o formă intelectuală de teatru popular. Proiectul TRISTORY – trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite (Mălăieş în călcăieş – povesti urbanî, #daughter sau Hadika Tsuki, Mioritza) are o scriitură sclipitoare, cu umor inteligent, concepte bine argumentate şi o recontextualizare viabilă a basmelor şi legendelor, coborîte din „înălţimea“ mitologiei în concreteţea prezentului astfel încît să genereze naraţiuni despre lumea contemporană. După acest proiect, Frilensăr a intrat într-o altă etapă, aceea a creării propriilor mitologii.

Înaintea erei noastre este o legendă urbană care se petrece la… sat. Spectacolul se poate asocia tematic cu filmele din seria lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de Aur sau cu volumul lui Cătălin Mihuleac, Zece povestiri multilateral dezvoltate, doar că, sub aspect temporal, nu este plasat exclusiv în comunism, precum acestea, ci în perioada de trecere dintr-un regim în altul. Show-ul este beckettian cu tuşe caragialeşti: într un sat din Moldova, profesorul, care este şi primar (Dumitru Georgescu, frisonant într-o variantă modernă de Marius Chicoş Rostogan), şi cei patru elevi ai săi (tipologii de copii de la ţară, în care se prefigurează deja destinele – excelenţi Tiberiu Enache, Paul-Ovidiu Cosovanu, Tudor Morar şi Maria Veronica Vârlan) trăiesc defazaţi în timp, căci în lipsa curentului electric (produs de un generator cu manivelă) şi, prin urmare, a accesului la informaţie, noutăţile, precum Revoluţia din ’89, nu ajung la ei. Astfel că prezentul acestor oameni, deconectaţi de la curent şi de la realitate, este deja istorie pentru ceilalţi.

Dacă timpul este continuu, spaţiul este la limita magicului: un sat izolat de la capătul lumii (adică din Moldova), în care educaţia nu foloseşte în viaţa reală, rolurile genurilor în comunitate şi familie sînt strict configurate şi marcate de un misoginism zdravăn (singura fată din clasă are ca sarcină permanentă să aranjeze covorul din sala de curs) şi de unde evadarea este improbabilă. Se conturează astfel o imagine a sărăciei profunde – expusă ludic printr-un comic absurd încîntător – pe care mulţi ar putea o crede ca fiind integral ficţiune, dacă nu au fost de curînd prin satele româneşti, unde viaţa este complet diferită faţă de cea prezentată în reclamele pentru turismul rural, alimentaţia bio şi pensiunile de trei margarete. Dar dincolo de aceste naraţiuni ale satului, ca lume uitată sau ignorată, spectacolul vorbeşte despre modul în care purtăm cu noi prejudecăţi, frustrări şi neputinţe, căpătate într-un context social şi care ni se strecoară în ADN, despre cum ideile, conceptele şi noţiunile se amestecă pînă acolo încît realitatea nu le mai diferenţiază, despre cum „trecutul glorios“ comunist şi „viitorul luminos“ democratic sînt la fel în lipsa resurselor şi a educaţiei. Televizorul – acest obiect „extraterestru“ dintr-o realitate ce pare fabuloasă, adus în dar de inspectoarea de la Capitală (Alina Mîndru construieşte cu mare fineţe un personaj comic) odată cu noutăţile – produce, în lipsa antenei, doar „paraziţi“. Iar personajele, ca şi o parte a României reale, rămîn, privind la el, în afara istoriei şi înăuntrul sărăciei. 

 Bătălii, regi şi elefanţi de Daniel Chirilă. Cu: Tiberiu Enache, Paul-Ovidiu Cosovanu. Regia: Daniel Chirilă. Muzica: Ovidiu Cosovanu. Video mapping: Tiberiu Enache. Producția: Teatrul LUNI de la Green Hours & Frilensăr.

Cel mai recent spectacol al Frilensărilor, cu premiera în timpul aniversării a 20 de ani de către Teatrul LUNI, are ca punct de plecare cartea lui Mathias Énard, Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi, care ficţionalizează în­tîlnirea lui Michelangelo cu Orientul (Imperiul Otoman), dar este totodată roman de dragoste şi meditaţie asupra artei. În spectacolul Frilensărilor, doar titlul trimite la carte, care este mai degrabă sursă de inspiraţie pentru autochestionare decît material pentru scenariu. Structurat în trei părţi cu doi actanţi, spectacolul începe cu un scheci absurd despre conştiinţă, dublu şi sine, continuă cu asumarea, de către personajele embrionare, a unor identităţi, cele reale, ale actorilor, şi se termină cu o meditaţie asupra evoluţiei limbajelor performative. Scenografia urmează acelaşi drum: straturi de materiale de exfoliază – sub exteriorul neutru, alcătuit complet din foi de plastic, se descoperă un interior domestic cu valenţe de decor de teatru – precum identităţile personajelor. Mai puţin reuşit ca formulă artistică decît precedentele creaţii ale grupului, spectacolul are importanţă dintr-o anumită perspectivă: se constituie într-o ars dramatica pentru Frilensăr, prin afirmarea directă a „formelor noi“ în teatru – trimiterile la Pescăruşul de A.P. Cehov şi la Hamlet de W. Shakespeare erau de aşteptat – pe care grupul le promovează în show-urile sale (redescoperirea teatrului popular, vitalizat prin perspective contemporane şi prin crearea noilor legende urbane). Aici însă poate exista şi o altă conotaţie (în stilul Frilensărilor, în care un simbol/personaj poate avea chei multiple de citire): vremea poveştilor explorate pînă acum, vechi sau noi, a trecut şi ar fi timpul ca trupa să iniţieze alte abordări, tematice şi estetice, în demersurile sale artistice. Ambele interpretări sînt posibile, ba chiar ele pot fi concomitent adevărate.

Frilensăr este una dintre cele mai plăcute descoperiri teatrale din ultimii ani, inteligenţa, verva şi umorul lor, abilitatea de a crea un stil fără să se manierizeze, logica discursului performativ şi, deloc de neglijat, pofta lor de joc sînt de-a dreptul reconfortante într-un peisaj teatral care se mulţumeşte, de cele mai multe ori, să se (auto)copieze la nesfîrşit. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Dragoş N. Savu