Festivalul LIKE CNDB. lonely, lonely; producător: Sööt/Zeyringer, ima­ge­tanz/brut Wien & Sõltumatu Tantsu Lava, concept şi interpretare: Sööt/Zeyringer, dramaturgie: Andrea Salzmann, Anat Stainberg, costume: Laia Fabre. 

În festivalul din luna februarie al Centrului Naţional al Dansului, LIKE, unul dintre spectacolele invitate folosea o recuzită alcătuită integral din cutii de carton. Coproducţia austriaco-estonă lonely, lonely se configurează în jurul însingurării omului contemporan, asaltat de tehnologia care facilitează comunicarea, dar care are, de fapt, efectul contrar. Dependenţa de gadget-uri (conţinute de ambalajele cartonate) şi de social media duce, paradoxal, la pierderea aptitudinilor comunicaţionale şi la dezvoltarea anxietăţii care „avariază“ individul, anulîndu-i statutul de animal social şi încărcîndu-l, în schimb, cu angoase. Două performere, Tiina Sööt şi Dorothea Zeyringer, folosesc cutiile de carton precum matricile matematice, într-o serie de combinaţii care panoramează ideea de singurătate urbană în diferite formate: de unul singur, în doi, în dragoste, în prietenie („close friends, too close“) etc. Retragerea în bula proprie înseamnă izolare, cu multiple consecinţe negative, dar poate reprezenta şi un mod de a supravieţui, atunci cînd viaţa se mută din spaţiul real în cel virtual.

Performerele folosesc creativ cutiile de carton care devin spaţii de configurare a recluziunii şi a eşecului socializării (scena finală, cu reţeaua de prieteni sugerată de ambalaje aşezate în două turnuri şi performerele retrase în cutiile de la bază, redă ironic neadaptarea la realitatea concretă a individului care trăieşte în lumea virtuală). Licitaţia de îmbrăţişări rămîne unul dintre cele mai bune momente din performance (ce se licitează, de fapt, este durata, timpul cît se poate rezista într-o îmbrăţişare, aceasta fiind resimţită ca gest invaziv/agresiv pentru individul urban). Universul sonor este creat din fraze rostite de performere, înregistrate sau live, cu o mică defazare astfel încît să dea senzaţia unor multitudini de singurătăţi care îşi analizează, lucid-anxios, fricile şi care se pot sincroniza chiar şi antagonic („I like you / I don’t like you“).

lonely, lonely este o demonstraţie de performance coerent în concept şi realizare, cu o temă clară şi o modalitate de dezvoltare practică a acesteia; este antipodul perfect al ideilor însăilate şi al show-urilor dezlînate care bîntuie prin performance-ul contemporan astăzi. 

teren de dans / one to all concept, coregrafie, interpretare: Mihaela Dancs, light designer: Ionuț Cherana, sound designer: Marian Cîtu, producător: CNDB. 

Mihaela Dancs are o personalitate puternică, cunoscută şi respectată în dansul contemporan din România. Extrem de energică, ea introduce în spectacole miş­carea de rezistenţă (serii de sărituri, dar nu numai), care devine element de bază în performance, suferind diferite interpretări, mutaţii, sensuri, în funcţie de modul în care este direcţionată. În noua sa producţie, teren de dans, gîndită iniţială ca un performance one to one şi dezvoltată apoi şi într-o variantă one to all, Dancs este singură pe scenă şi execută o serie de sărituri continue, timp de 45 de minute (care se constituie într-un test de anduranţă), cu fesul tras pe ochi (altă marcă personală a performerei, o variantă de fes „joacă“ în Out of Order).

De fapt, Dancs e şi nu e singură pe scenă. Ceea ce creează în cele 45 de minute este o relaţie personală cu muzica şi cu obiectul prin care aceasta se difuzează, o boxă cu stativ. Relaţia dintre performeră şi muzică – resimţită acut, în sfera strictă a spaţiului intim, motiv ca Dancs să „aspire“ sunetele băgîndu-şi capul în boxă, la propriu – trece în plan secund, ceea ce ajunge în penumbra reflectoarelor fiind mai degrabă parteneriatul cu obiectul: un proces de tatonare, apropiere şi contopire. Conflictuală şi tandră totodată, simbioza dintre om şi obiect atinge punctul în care unul devine continua­rea celuilalt. Acesta este, într-un anume sens, un demers erotic. Dancs imprimă mişcarea boxei, preia sunetul transmis de obiect şi îl întoarce acestuia pînă acolo unde nu se mai ştie care dintre ei performează. Om, obiect, sunet se contopesc performativ, acesta fiind conceptul performance-ului. 

● Europium, spectacol produs de Centrul Cultural „Onassis“ din Atena și RootlessRoot. Coproducător: Centrul de Dans JoJo-Oulu, concept şi coregrafie: RootlessRoot, concept vizual şi decor: Jozef Frucek, muzica: Vassilis Mantzoukis, text: Martin Kubran, creaţie şi interpretare: Hyaejin Lee, Manuel Ronda, Jacob Ingram-Dodd, Alexios Fousekis, Linda Kapetanea. 

Recomandat de CNDB în timpul festivalului LIKE, spectacolul invitat la Teatrul Odeon de Fundaţia Culturală Greacă şi Centrul Ceh din Bucureşti, Europium este o alegorie a Europei contemporane. Perspectiva este cinică, în ciuda notei optimiste pe care o afişează la final. Realizat pe doi mari piloni, unul de dans (mişcare sincron şi elemente de acrobaţie) şi unul de text (stand-up), spectacolul metaforizează un naufragiu (al fregatei Meduza în 1816) care devine sugestiv pentru continentul european şi, mai ales, pentru forul comunitar, ambele în derivă. Titlul spectacolului trimite la instabilitate, fiind împrumutat de la EU63, un element chimic care se descompune cu uşurinţă. Dansatorii sînt de diferite etnii şi rase – unitate în diversitate – şi manevrează cu îndemînare nişte axis mundi (cîte una pentru fiecare ţară europeană?) din care reuşesc să construiască o plută pe care îl „închid“, cu ajutorul altor tije lungi, pe performerul-vorbitor. Ideea ar fi că, în final, Europa îşi găseşte ţărmul, dar optimismul e atenuat de claustrarea „nebunului“ (în sens shakespearian) care continuă să vorbească „în dodii“ (performanţa artistului e atît de bună încît publicul nu a realizat că spectacolul se terminase şi că singurul motiv pentru care artistul rămăsese pe scenă era „încătuşarea“ sa). O Europă în derivă, o Uniune-închisoare, autodevoratoare (Grecia s-a confruntat cu faţa mai puţin binevoitoare a forului comunitar), o speranţă firavă pentru viitorul comun. Trebuie precizat că spectacolul a fost creat înainte de Brexit. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: sus – Europium, Daniel Cozma, jos – teren de dans, Alina Uşurelu