Potenţa violatorului şi impotenţa statului

Aurora MARTIN
Publicat în Dilema Veche nr. 263 din 2 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Violez, deci exist! Un slogan implicit care, în Italia, a luat locul, se pare, altor etichete identitare, de genul Mănînc, deci exist! sau, la antipod, şi la origini îndepărtate, Gîndesc, deci exist! Violatorul este român şi, de dragul silogismului, românul este violator. Nici definirea şi nici silogismul nu-mi aparţin şi nu aparţin unui singur autor, ci, mai grav şi mai greu de înţeles şi de acceptat, se găsesc din abundenţă în mass-media italiană, care, de bunăvoie sau în parteneriat cu lideri politici, jonglează cu generalizări de natură să tulbure echilibrul diplomatic dintre cele două state. Şi cum etichetarea s-a făcut pornind de la parte (cei şase violatori români arestaţi de la începutul anului) către întreg ("specializarea românilor este violul" " din declaraţia senatorului Piergiorgio Siffoni, Liga Nordului), m-am întrebat ce îl îndeamnă pe un emigrant român să rişte un viol asupra unei italience, în loc să apeleze, pentru servicii sexuale, la piaţa, atît de generoasă, a conaţionalelor prostituate. Răspunsul l-am găsit imediat, în declaraţia aparent naivă a unuia dintre violatori: "Am violat-o ca să-l umilesc pe prietenul ei italian. Şi ea era şi frumoasă." În spatele simplităţii acestei fraze se ascunde, de fapt, întreaga frustrare a unei pături sociale neputincioase şi umilite, cu accese de revoltă spontană. Să fie clar încă de la început " nu caut justificări pentru comportamentele subumane ale unor indivzi, dar caut explicaţii care să-mi sprijine nevoia de a înţelege ce şi de ce se întîmplă. Am auzit multe istorisiri ale românilor nemulţumiţi de statutul lor de emigrant, nevoiţi să facă cele mai umile munci, pentru a putea trimite o sumă de bani acasă. La fel cum am auzit istorisiri ale româncelor care, pentru a obţine ceva de lucru, au fost nevoite să răspundă unor favoruri sexuale sau chiar au fost sechestrate, confiscîndu-li-se paşaportul pînă au cedat avansurilor. Disperarea de a găsi un loc de muncă şi de a-şi atinge scopul pentru care au mers în Italia le-a împiedicat să rişte denunţul. Sînt şi acestea violuri, cunoscute doar la nivel de comunicare orală şi intrate în istoria subterană a relaţiilor dintre cele două ţări. În multe cazuri, condiţia de servitor aflat în slujba unui stăpîn, depinzînd de bunăvoinţa lui (casă, masă, bani), se asociază cu lipsa de stabilitate, lipsa de respect, lipsa de statut social, lipsa posibilităţii de afirmare a identităţii individuale şi naţionale şi, poate cel mai greu de suportat, lipsa familiei şi a prietenilor, care se îndepărtează treptat. Pe fondul unor dereglări de personalitate sau al unor experienţe individuale nefericite, presiunea acestui mediu poate declanşa, la o serie de indivizi, reacţii agresive. Femeia inamicului De aceea, violatorul, căutînd să-l umilească pe italianul însoţit de o femeie, aspiră, în subconştient, la condiţia lui de normalitate: respect, femeie, casă, maşină, mărci ale recunoaşterii sociale, care satisfac nevoia fundamentală a individului de a fi apreciat. Violul echivalează, în acest sens, cu invadarea proprietăţii private şi cu o exercitare primară a puterii. Situaţia pare similară, în linii foarte generale, cu violul femeii inamicului în timp de război, care, s-a constatat, nu se datorează neapărat lipsei activităţii sexuale a soldaţilor (pentru că se comite şi atunci cînd aceştia au la dispoziţie prostituate sau persoane voluntare), ci satisface mai mult o nevoie socială a agresorului, care îşi verifică astfel propria masculinitate şi putere, îşi recîştigă încrederea în sine şi atenuează teama şi neputinţa pe care le insuflă războiul. Nu numai războiul, dar se pare că şi criza economică (necesitatea lui Mănînc, deci exist!) poate genera aceleaşi efecte devastatoare, la nivel social. Nu este de neglijat faptul că, în simbolismul politic, există o strînsă legătură între etnie, naţiune şi femeie, identitatea etnică, naţională sau culturală fiind reprezentată, de multe ori, printr-o femeie, receptată drept păstrătoare a tradiţiilor, a autenticităţii şi chiar a puterii soldaţilor pe cîmpul de luptă (a se vedea tabloul lui Rosenthal, România revoluţionară). Liga Nord, una dintre cele trei formaţiuni politice conjuncturale (alături de Forza Nuova şi Aleanza Nazionale) care recurg la instrumentalizarea violenţei, promovînd xenofobia, a defilat sîmbătă în centrul Romei, făcînd apel la sensibilizarea italienilor într-un mod nu tocmai nobil: au instigat împotriva românilor (Expulzarea, singura soluţie! scria pe banner-ul lor), invocînd siguranţa mamelor, a soţiilor, a fiicelor. În ciuda discursului politic antiromânesc şi a linşării mediatice a românilor, numărul participanţilor la manifestaţie nu a depăşit 50 de persoane, dintre care mai mult de jumătate erau forţe de ordine pregătite să intervină. Reacţia cetăţeanului de rînd pare a fi mai calculată şi mai rezervată; pentru că cetăţenii de rînd italieni trăiesc în bună înţelegere cu românii, cu care colaborează, în virtutea unor acorduri scrise sau nescrise, de sprijin social, economic şi cultural reciproc şi cu care au în comun atitudinea de respingere a infractorilor, a criminalilor, a violatorilor, indiferent de naţionalitate sau etnie. Derapajele rasiale ale extremismului de dreapta sînt de natură să transfere atenţia opiniei publice de la problemele generate de criza economică, la cele legate de siguranţă. Se întîmpla şi la noi, în anii ’90, cînd toate problemele politice şi economice erau acoperite de supradimensionarea conflictelor etnice dintre români şi maghiari şi, mai devreme chiar, se întîmpla în timpul manipulării comuniste, cînd situaţia internă dezastruoasă era minimalizată în faţa uriaşului pericol reprezentat de potenţialul inamic extern. Patrule cetăţeneşti Guvernul italian a aprobat vineri un decret de lege conţinînd normele de măsuri anti-viol elaborate de ministrul de Interne, Roberto Maroni, care prevede, printre altele, crearea unor patrule civile neînarmate, care să alerteze forţele de ordine de eventuale incidente. Precedentul unor astfel de ronduri cetăţeneşti înarmate doar cu telefoane şi staţii de transmisie, pentru avertizarea forţelor de ordine, există în nordul Italiei, unde au fost create în 1996, cu scopul de a controla teritoriul şi de a raporta cazuri suspecte de prostituţie, trafic de fiinţe umane sau de droguri. O altă trăsătură a naţionalismului, manipularea spiritului civic, duce acum la exagerări îngrijorătoare: cine garantează pentru siguranţa patrulelor cetăţeneşti? O întrebare care a adus imediat în dezbaterea publică necesitatea înarmării lor! Asta n-ar face decît să le transforme într-o armată paralelă a Ligii Nordului. Soluţia patrulelor mixte, formate din cetăţeni obişnuiţi şi din "foşti ofiţeri de poliţie, carabinieri şi foşti membri ai forţelor armate", propusă de ministrul Apărării, Ignazio la Russa, pare a fi mai plauzibilă, deşi nu conferă garanţii de securitate celor care fac parte din ele. Mai mult decît atît, într-o mică localitate de lîngă Milano, Novara, primarul a trecut la măsuri radicale: a interzis grupurilor mai mari de două persoane să meargă pe stradă; grupurile de trei persoane sînt reţinute. Nu vi se pare că situaţia seamănă izbitor cu măsurile luate de regimul comunist în zilele de 16-21 decembrie 1989? Sau poate vă sînt mai proaspete în memorie măsurile impuse de regimul taliban în Afganistan? Abdicarea statului de drept Italia este singurul stat european în care armata patrulează pe stradă. Un stat în care normele şi regulile funcţionează în parametri normali nu se confruntă cu asemenea manifestări, ceea ce reflectă, de fapt, situaţia de criză creată de o deficienţă sistemică la nivelul instituţiilor italiene. Un stat democratic, cu instituţii funcţionale, nu apelează la organizaţii civile în îndeplinirea rolului său şi nu are nevoie de structuri de justiţie paralelă cu statul, pentru menţinerea ordinii publice. În memoria colectivă este încă proaspătă apariţia unor astfel de structuri paralele în sudul Italiei, care, pe fundalul fragmentărilor sociale, a favorizat dezvoltarea grupărilor mafiote. Solicitarea patrulelor cetăţeneşti reprezintă, aşa cum a atras atenţia şi Vaticanul, o abdicare a statului de drept, pentru că puterea de stat decurge tocmai din autoritate, adică din posibilitatea legitimă de a comanda şi a transmite ordine, corelată cu obligaţia celui guvernat de a se supune comenzilor. Doar această putere politică, unică şi suverană, deţine monopolul violenţei legitime în aplicarea constrîngerilor, în statul de drept. Aşa cum afirma Marco Miniti, ministrul de Interne al Guvernului din umbră, din Partidul Democrat, monopolul securităţii trebuie să rămînă al statului. Dar impotenţa statului italian în condiţii de criză economică favorizează o retorică extremistă şi xenofobă, care vizează manipularea cetăţeanului de rînd, propunînd soluţii care se pot întoarce împotriva lui. Pe lîngă decretul lege privind măsurile anti-viol, un alt membru al Guvernului, Roberto Calderoli, ministru al Reformei legislative şi membru al Ligii Nordului, propune castrarea chimică sau chirurgicală a violatorilor. Soluţia lui pentru impotenţa statului pare briliantă: anihilarea potenţei violatorului. Domnul ministru, în retorica sa avîntată, pierde din vedere însă că un viol, înainte de a implica finalitatea sexuală, se produce în creier şi presupune violenţa fizică asupra victimei. Eliminarea sexului nu îl va împiedica pe agresor să recurgă la alte forme de intimidare, ba, mai mult, îi va favoriza acumularea mai multor frustrări şi îl va determina să-şi perfecţioneze metodele de defulare, care îl vor transforma dintr-un individ periculos, într-un individ şi mai periculos. Şi-atunci, în absenţa sexului, vom constata că nici violatorul nu mai e ce-a fost cîndva, la fel cum, în absenţa monopolului securităţii, nici statul nu mai e ce-a fost cîndva.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.