Editoriale și opinii

Tîlc show

libertatea de impresie

Apa de la robinet

Andrei MANOLESCU

Cine mai face astăzi cozonaci în casă? De la magazin putem cumpăra ouă gata vopsite pentru Paști, salată de vinete deja preparată, zacuscă, ardei copți și alte asemenea produse ce odată păreau să țină exclusiv de gătitul în propria gospodărie. În magazine a apărut chiar și colivă gata preparată (se vinde bine în zone de „corporatiști“). În privința alimentației însă, nu doar oamenii s-au schimbat. Obiceiul cîinilor de cînd lumea, de a mînca oase, e pe cale să dispară. Ei mănîncă acum, așa cum bine știm, niște boabe special fabricate pentru ei. Cu oasele se pot îneca. La fel și pisicile.

distribuie
Lasă-ţi copiii să vină la tine

Reţete pentru viaţa de apoi

Maria IORDĂNESCU

Ce conţine manualul de religia? La clasa I: Omul își arată iubirea față de Dumnezeu în biserică, Biserica este casa lui Dumnezeu, Cum arată o biserică, Cum Îl primesc pe Dumnezeu în biserică, Cu cine mă rog în biserică, Cum mă comport în biserică, Ce fac eu pentru biserica mea, Omul este ființa care crede în Dumnezeu, Omul ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia ne vorbește despre oameni credincioși, Sfinții Apostoli sînt modele de credință, Ce înseamnă să fii un om credincios, Rugăciunea și rugămintea, Cînd, unde și cui mă rog, Binefacerile rugăciunii.

distribuie

Acţiunea prin jale

Horia V. PĂTRAŞCU

În hohote de plîns să-i vedem pe guvernanți părăsind Palatul Victoria și fraternizînd cu noi, ciobănașii mîhniți. Este singura revoluție pe care o putem face! Scrieți cele mai mîhnite epistole Guvernului și Parlamentului! (Vă garantez că au efecte mult mai rapide decît scrisorile de protest sau petițiile online.) Umpleți-le ochii de lacrimi prin cele mai vibrante doine, prin cele mai triste melodii, atacați Guvernul și Parlamentul nu cu pietre și topoare, nici cu sarcasme și bășcălii, ci cu cele mai lacrimogene distihuri.

distribuie

Dileme on-line

Alternanţa la părere

Cum să renunț la sarmale?!

Ciprian MUNTELE

E ca și cum aș renunța la leușteanul din ciorbă. Se poate și fără, dar ar fi cumplit de trist. Primul meu domeniu de Internet pe care am vrut să-l cumpăr, prin 2007 se întîmpla asta, a fost sarmale.ro. Era luat, încă e luat și nefolosit de atunci, am înțeles că de cineva de prin State, i-am trimis mesaj, eram curios cîți bani ar vrea, dacă vrea, nu mi-a răspuns, să fie sănătos, păcat de el, merita o viață mai bună.

distribuie

Pe ce lume trăim

Trump, extremism şi terorism la Charlottesville

Petre M. IANCU

Crima ucigaşului din Charlottesville ar fi o prezumtivă tentativă de „provocare a unui război civil“, recte a unei „izolări a dreptei“. Şi un „atac asupra rasei albe“. Or, e clar sau ar trebui să fie clar oricăror oameni de bun-simţ că este mult prea devreme să se dea verdicte definitive asupra dedesubturilor oribilei crime comise la Charlottesville ori asupra prestaţiei probabil lamentabile a autorităţilor locale.

distribuie
Contraintuiţia

Codreanu în America

Teodor TIŢĂ

Grupuri de americani albi se tem că vor fi înlocuiți de minorități, polonezii se tem de ruși, românii de homosexuali, ungurii de vecini, francezii de musulmani, britanicii de propria statură, rușii de toată lumea și tot așa, într-un soi de spirală a fricilor reale sau inventate în care principala metodă de apărare a devenit atacul.

distribuie
axa dus-întors

Alegînd duşmanii

Sever VOINESCU

O mașinărie uriașă a băgat în mintea planetei că Trump a conspirat cu Rusia pentru a cîștiga alegerile. Această teză, lansată încă din ultimele săptămîni ale administrației Obama, a fost credibilă din două motive: mai întîi, pentru că, în campania electorală, Trump a avut cuvinte bune despre Putin și Rusia, și apoi pentru că antipatia personală dintre Hillary Clinton și Vladimir Putin era bine cunoscută.

distribuie

La zi în cultură

Societate

portrete din mers

Mîncarea este inamicul distracţiei

Adina POPESCU

Bărbații s-au dezbrăcat la bustul gol ca să-și elibereze burțile din strînsoarea curelelor. Femeile s-au schimbat în costume de baie și au făcut plajă pe o salteluță, de-a dreptul pe trotuar. În vreme ce copiii lor n-au mai ținut cont de atenționările blondinei și s-au apucat să bată mingea pe noua șapă, care, iată, își demonstra utilitatea!

distribuie

Carte

Feedbook

Catedrala goticului domestic

Marius CHIVU

Amintiri din rai este o minunată carte de poezie a unuia dintre cei foarte puțini cu adevărat mari pe care-i avem, Emil Brumaru. Oare copiilor, cărora li se predă în școli poezie românească după manuale de literatură, li s-a vorbit despre acest mare poet în viață?

distribuie

Muzică

Film