La început a fost „înnotul“. Aşa scrisese în CV dna Corina Dumitrescu, rector de universitate privată şi candidată la funcţia de ministru al Educaţiei. Presa s-a „agăţat“ de acest dublu n şi a mers pe fir, descoperind şi alte greşeli. Inclusiv un aşa-zis curs urmat la Universitatea „Standford“ care a rămas încurcat.
Odată consumată frumoasa şi dramatica aventură napoleoniană, cel de-al doilea imperiu colonial francez începea după 1830, odată cu progresiva cucerire a Algeriei. De la începutul secolului al XVI-lea, acest teritoriu era formal sub suzeranitatea Imperiului Otoman.
Din cînd în cînd, îmi place să deschid la întîmplare o anume carte şi să citesc pagina care mi se deschide sub ochi. Cu unele cărţi, mă port aşa din dragoste. Le iubesc atît de mult, încît simt nevoia să le mîngîi uneori şi o fac în acest mod. De la altele, aştept provocări pentru că ştiu cît de multe lucruri spectaculoase zac în ele şi aşteaptă să fie surprinse.
„Constat cu dezamăgire absenţa dvs, ca prim-ministru al României, de la Consiliul European de la Bruxelles din aceste zile, eveniment la care participă doar preşedintele Traian Băsescu. Consider că România ar fi fost mai bine reprezentată la acest nivel, precum şi cu ocazia semnării acestui tratat interguvernamental, dacă ar fi fost prezent şi prim-ministrul în funcţie“.
Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit
Andrei Dósa, Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit (Editura Tracus Arte, 2011). „...momentele bune / ar fi atunci cînd dumnezeu are reverii /...
detalii
M.I., FFE, Eşecul intelectualilor, Muzeul Copilăriei
În perioada 3-13 mai se va desfăşura la Bucureşti Festivalul Filmului European. Programul celei de-a XVI-a ediţie: 52 de filme din 26 de...
detalii
"Tristano moare" şi "Visul lui Adalbert"
Cei care îşi mai amintesc de acel sezon senzaţional de acum douăzeci şi ceva de ani cînd Steaua a cîştigat Cupa Campionilor Europeni se vor ...
detalii