Andrei PLEŞU | nici aşa nici altminteri

Tipuri de trecere

 

 

Cum ne trecem şi ne petrecem viaţa? O bună întrebare pentru mahmureala obştească de după sărbători. Eşti obosit, nu prea sprinţar la minte, dezabuzat. Te vizitează, palid, gîndul deşertăciunii (şi balastul indigestiei), cu tot alaiul lor de platitudini solemne. Ce sens au lucrurile? Cum trăim? La ce bun? Ca să mă simt cît de cît activ şi inteligent, încropesc, în grabă („în grabă“ e mult spus) un inventar: cîte tipuri de trecere prin viaţă există?

Mircea VASILESCU | Europa dumitale

Distracţii comuniste şi postcomuniste

 

 

Ce vremuri! Ce programe! Ce rîs sănătos! Moţăiam în fotoliu, dar ştiam că pe la trei şi ceva urmează un monolog al lui Horaţiu Mălăele, şi nu se putea, mă-nţelegi, să-l ratez, aşa că dormitam două ceasuri pe fond de „muzică de pahar“ pentru a prinde cinci minute cu Mălăele.

Ţinerea de minte

„Textele Zen spun că sentimentul agoniei care precede iluminarea stîrneşte rîsul. Puţin înainte de a-mi pierde cunoştinţa am văzut-o pe pisica mea, Blăniţa, şi am zărit în întuneric surîsul pisicii invizibile din Alice în ţara minunilor. În clipa cînd basculam (părăsisem pămîntul), am simţit

Gabriel GIURGIU | Pe la noi prin UE

Cei 4J care (n-)au speriat UE

„Eh, o fi vacanţă“, mormăie Garry şi pleacă mai departe. El e funcţionar la Comisia Europeană. E în concediu pe o mică insulă grecească. La ora siestei, pe drumul între taverna lui „capitan“ Iannopoulos şi vilă, s-a oprit în faţa unei clădiri nou-nouţe, acoperite cu termopane şi antene de satelit. E şcoala. Are în faţă arhicunoscutul semn al investiţiei din fonduri de dezvoltare regională: tabela cu steagul Uniunii, denumirea obiectivului (şcoală clasele V-VIII) şi valoarea (niscai milioane de euro). Poarta e închisă, clădirea nu pare defel utilizată. Logic, e luna august, ce să caute copiii la şcoală în timpul vacanţei? A doua zi, îl întreabă pe „capitan“ cîţi copii învaţă în timpul anului în clădirea ultramodernă de patru etaje, cu Internet de mare viteză şi condiţii de lux? Proprietarul tavernei îl priveşte uluit? Care copii? Pe toată insula trăiesc doar 34 de familii, iar media de vîrstă e de aproximativ 50 de ani. Cei tineri sînt toţi pe continent. Nu există nici un singur copil de vîrstă

Sever VOINESCU | Statul de drept

Obama după primul an

 

 

Pentru preşedintele american Barack Obama anul 2010 începe cu totul diferit decît începea 2009. Atunci, o lume întreagă îşi punea speranţele în el. Acum, tot mai mulţi se declară dezamăgiţi. În cifre, acest început de an pentru Obama înseamnă că procentul americanilor care cred că face o treabă bună la Casa Albă a scăzut la puţin sub 50%, ceea ce înseamnă cea mai joasă cotă de încredere pentru un preşedinte american după primul an de mandat. Căderea este colosală: într-un an, primul!, Obama pierde cam 15% în încredere. Întunecarea optimismului iniţial se mai vede şi în numărul celor care credeau/cred că Barack Obama va fi

Şerban FOARŢĂ | Gazela de perete

www.alunitsa.ro (II)

Greu rezolvabilă (în aparenţă, cel puţin), o problemă se ivi în ziua cînd onorabila fundaţie adresa căreia era, spuneam, www.alunitsa.ro. decise să-şi extindă peste graniţi spornica sferă de activitate, prin înfiinţarea unei sucursale în Ţara Cantoanelor, anume la Vevey. Ceea ce făcea ca, din păcate, să fie pusă pe tapet chestiunea unei noi adrese web. Dat fiind faptul că Eichhörchen e un termen, nu numai lung, dar şi cam greu inteligibil pentru elveţienii negermanofoni, în timp ce écureuil, nici el prea scurt, nu-i mai uşor inteligibil pentru auzul

Andrei MANOLESCU | libertatea de impresie

Vernissage

 

 

Cuvîntul te duce cu gîndul la o expoziţie. Ei bine, nu era expoziţie, dar era expusă acolo, la 2418 metri altitudine, pe muchia înzăpezită de deasupra unei văi adînci, atrăgînd poftele celor care schiau pe pîrtia Plattjen de deasupra staţiunii elveţiene Saas Fee. Dincolo de poziţia care amintea de Caraiman, cabana (căci cabană era) ne-a stîrnit curiozitatea şi prin arhitectura ei nu prea montană. Am văzut-o azi, am văzut-o mîni şi... în cele din urmă ne-am hotărît să încercăm un prînz acolo.

Lucian MÎNDRUŢĂ | talon de participare

Somnul bate cultura

 

 

Acum cîteva zile am fost la operă. Să vă explic detaliile, cu speranţa că n-o să mă credeţi snob (cine încearcă va fi deferit justiţiei conduse de soţia mea, care a fost cu ideea!). Opera era în New York, şi anume Metropolitan. Noi eram în Boston, aruncaţi acolo de greutăţile vieţii de doctor care vrea să înveţe meserie (nu eu, tot soţia!). Evident, între cele două localităţi se întinde nu doar autostrada, ci şi dorinţa neaoşă de a mai face economie, drept pentru care nici o clipă nu m-am gîndit să plecăm din timp şi să ne luăm o cameră la hotel în Manhattan.

Vintilă MIHĂILESCU | ...@hai-hui.ro

Surfing de sărbători

 

 

„Lumina naşterii Mîntuitorului să pogoare în sufletele voastre, să vă inunde cu evlavie viaţa, Dumnezeu să sădească în inimile voastre sămînţa speranţei şi să vă împărtăşiţi din izvorul iubirii creştine!“ Cunoaşteţi, nu se poate să nu fi primit zeci de astfel de urări copleşitoare! Altele sînt mai „filozofice“, ca de pildă: „Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea din suflet, iar căldura din inimă! Vă doresc să aveţi parte de toate, alături de familie şi cei dragi!“. Sau: „Pentru că viaţa este o piesă de teatru minunată, să vă jucaţi rolul cu înţelepciune şi să aveţi un 2010 cu sănătate, realizări şi iubire!“

Codrin Liviu Cuţitaru

Despre sens

În adolescenţă, am văzut o comedie suculentă, intitulată The Meaning of Life / Sensul vieţii. Filmul consta într-o succesiune de episoade groteşti, care duceau la o singură concluzie posibilă: viaţa e lipsită de sens sau, oricum, de unul reperabil în interiorul standardelor noastre de percepţie şi înţelegere. Trăim, altfel spus, în plin absurd. M-am distrat copios atunci, dar nu am acordat nici un pic de credit subtilităţilor aşa-zicînd metafizice ale peliculei. Eram foarte tînăr şi visam, cu îndîrjire, că într-o zi voi schimba lumea din temelii. Urma să modific adică însuşi sensul vieţii (al vieţii cu „v“ mare, desigur), iar acest lucru nu se putea întîmpla decît în prezenţa lui nemijlocită. Nu ştiam cum voi realiza măreţul ideal, însă îmi era clar că nimic nu mă putea opri. Anii au trecut şi, maturizîndu-mă, am descoperit un adevăr trist. Nu numai că nu am cum să schimb în vreun fel viaţa cu „v“ mare, dar nu voi reuşi niciodată să controlez cel puţin viaţa cu „v“ mic. Ea îşi vede de cursul său firesc şi cumva implacabil, negăsind timp să se oprească, fie şi cîteva secunde, pentru a-mi striga peste umăr admirativ: „Bravos, Codrine! Îmi placi teribil!