Independenţa justiţiei - cu final gri deschis
Saga Consiliului Superior al Magistraturii din România este şi similară cu alte cazuri din regiune şi relevantă pentru evoluţia lor. În general, CSM a acţionat ca apărător al statu-quo-ului şi a încercat să obstrucţioneze acţiunile instituţiilor anticorupţie create la cererea şi cu asistenţa UE.
citiţiJocul cu hărţile
Printre scenariile apocaliptice care împînzesc Europa îşi fac loc şi puncte de vedere exprimate şugubăţ, dar – tocmai de aceea? – demne de luat în seamă pentru că, sub aparenţa unor glume numai bune de trimis prietenilor pe Internet, se ascund probleme vechi şi serioase ale bătrînului continent. De pildă, hărţile.
citiţiSupravieţuire vs integrare
Am fi putut încerca să ne salvăm „prin noi înşine“. Dar e limpede că în lumea de azi, a pieţei comunitare, a „globalizării“, a Internetului, performanţa solitară e o utopie. În plus, cînd spunem „noi înşine“, invocăm o realitate care a devenit vagă şi sărăcăcioasă. Sîntem năpădiţi de inerţii, diletantisme, confuzii şi dezordini greu de transformat, peste noapte, în capital al reconstrucţiei.
citiţiPentru o Europă a responsabilităţii
Eu cred că marea problemă a Europei nu este criza economico-financiară în sine, ci propriul vis care o mistuie. Există două feluri în care un vis poate sugruma o viaţă. Primul e cel donquijotesc – nimeni nu crede în visul lui, dar cel care visează îşi pierde minţile visînd, visînd, visînd... Al doilea e chiar cazul Europei de azi.
citiţiDe la "Dilemele comunicării UE" la "Dilemele UE"
Acum doi ani publicam împreună cu vreo 50 de români, toţi trăitori ai fenomenului de capitală comunitară, o culegere de articole grupate sub o temă shakespeariană, „Dilemele comunicării Uniunii Europene“, o pendulare între psiho-sociologia comunicării „legii de Bruxelles“ către cetăţeni şi disecare a dinamicii unei comunităţi de 100.000 de actori.
citiţiChişinău, un an mai tîrziu
Scriu repede, căci nu ştiu cît mai ţine bateria laptopului, iar singura priză de 220 de volţi din tren tocmai s-a ars. Trenul este moldovenesc, adică are vagoane de pe vremea sovieticilor. Sînt supărat că nu am nimerit într-unul dintr-acelea care au perdeluţe cu flori brodate. Ale noastre sînt de tip modern, fără model.
citiţiO lentă ieşire din istorie
În vremea campaniei electorale de dinaintea mandatului Emil Constantinescu, adică pe la mijlocul deceniului trecut, am ajuns cu membrii de atunci ai Partidului Alianţei Civice, în frunte cu însuşi Nicolae Manolescu, în localitatea Nădrag din judeţul Timiş. Despre orăşelul-comună se ştie cîte ceva din exprimarea şugubeaţă cu vădite trimiteri licenţioase în formularea „Ciocanul din Nădrag“.
citiţiO ruşine
La cîteva zile după ce îmi exprimam îngrijorarea în legătură cu ravagiile la care asistăm pe strada Dionisie Lupu (zonă protejată!), descopăr că, în absenţa mea din Bucureşti, a fost demolată clădirea de la nr. 56. N-a mai rămas nimic din casa lui Alexandru Rosetti. Au fost de ajuns douăzeci de ani ca să şteargă amintirea respectuoasă la care avea dreptul acest mare om de cultură.
citiţiFuga de realitate
Din virtualul năbădăios al e-societăţii române a poposit acum cîteva zile pe ecranul calculatorului meu un pps paradigmatic, un soi de antologie de angoase naţionale elaborată de un român verde şi subţire. Este vorba despre Lucian Mîndruţă – dar aceasta e mai puţin important. Important este faptul că „opera“ cu pricina este pe placul majorităţii conaţionalilor noştri.
citiţiMica evadare
Era toamnă, frunzele începeau să se îngălbenească şi noi aveam în faţă iarna şi cele nouă luni de armată, o pedeapsă lungă cît o sarcină şi fără vreo speranţă de reducere, pentru simpla vină de a ne fi născut băieţi într-o lume care a inventat războaiele. În prima lună, pînă la depunerea jurămîntului, ne aflam într-un fel de limb.
citiţi- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- Ultima pagina
















