Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze

Povestea lui Dincă Ţiganu şi alte poveşti

 
 

Pentru că poveştile bune merită scriitori buni. Pentru că realitatea este atît de bogată în poveşti încît e păcat să inventăm altele. Pentru că mă enervează scriitorii tineri care scriu romane despre cum se trezesc ei dimineaţa şi cum se uită, ore în şir, la propriul buric. De-aia astăzi am trei poveşti.

citiţi

Codrin Liviu Cuţitaru

De gustibus...

 
 

Un profesor de-al meu mi-a povestit, cu ani în urmă, un episod din tinereţea lui ieşeană, demn de antologat într-o (nescrisă încă) istorie a progresului mentalităţilor (şi chiar al „tehnologiilor“, aşa-zicînd) pe plaiuri mioritice. Era la începutul anilor ‘60 şi, dacă vă vine să credeţi, abia atunci debuta prin urbe un obicei apusean de a merge în oraş, la o cafea

citiţi

Mircea VASILESCU | Europa dumitale

România şi mai cum?

 
 

De la o vreme (mi se pare?) aud şi citesc (în presă, pe bloguri, pe Facebook etc.) tot mai multe şi mai variate. România e (în ordine întîmplătoare): urîtă, coruptă, săracă, birocratică, mizeră, mizerabilă, prăpădită, ca vai de ea, nasoală, naşpa, de cacao (cu varianta „hard“ pe care n-o mai transcriu aici), subdezvoltată, înapoiată, primitivă, imbecilă, infectă, amărîtă, manelizată, becalizată, ţiganizată.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Un nou prilej de gîlceavă: Muzeul Comunismului

 
 

Partidul Democrat Liberal, prin prim-vicepreşedintele său Theodor Baconschi, a propus înfiinţarea la Bucureşti a unui Muzeu al Comunismului. Privită în sine, iniţiativa mi se pare de bun-simţ. În ciuda condamnării prezidenţiale a vechiului regim, noi nu avem încă, la atîta vreme după 1989, ceea ce alte foste ţări comuniste au.

citiţi

Sever VOINESCU | axa dus-întors

Multiculti a murit!

 
 

Din 22 iulie încoace, citesc cu infinită tristeţe despre tragedia norvegiană. Parcurg presa din lumea întreagă, haotic şi fără oprire, pentru că mă interesează ce cred, despre acest atac brutal, şi australienii, şi sud-africanii, şi americanii, şi indienii, şi japonezii, şi ruşii, şi britanicii, şi turcii. După ce situaţia de fapt s-a lămurit, comentariile au devenit monotone.

citiţi

Ana-Maria TOLBARU | EU și UE

Scandalul tabloidelor englezeşti

 
 

Desfiinţarea unuia dintre cele mai renumite tabloide din Marea Britanie, News of the World, i-a şocat atît cititorii ziarului, cît şi pe jurnaliştii care lucrau în redacţie. Practicile „extrem de imorale“, cauzate de setea pentru cît mai multe poveşti, au guvernat deciziile editoriale ale acestui tabloid. Competiţia pe piaţă era acerbă. Dar ce preţ erau jurnaliştii dispuşi să plătească pentru a ieşi mereu învingători?

citiţi

Gabriel GIURGIU | euro-skepsis

Cui nu-i plac OMG-urile

 
 

Se ia o tulpină de soia (un exemplu luat nu tocmai la întîmplare), se citeşte codul său genetic, se modifică o anumită secvenţă, iar planta nou obţinută (tot soia) este mai rezistentă la insecte, buruieni sau secetă. Se poate obţine o asemenea modificare prin selecţie îndelungată, preţ de mai multe zeci de generaţii de plante încrucişate controlat. Ar dura foarte mult şi ar costa enorm.

citiţi

Anca BRĂTULEANU | SOS provincia

"Băile Herculane" (I)

 
 

Nici o carte nu ne pregătise pentru ce aveam să trăim din plin în cele 16 ore ale unei zile frumoase de septembrie. Ar fi trebuit să fie decorul unui film făcut de Tarkovski împreună cu Kusturica, asta în cazul în care aşa ceva s-ar fi putut întîmpla. Oricum, şi fără ei, am rîs cu lacrimi care tindeau să se transforme în plîns, m-am simţit umilită şi pe alocuri disperată, pierdută şi desprinsă de lume.

citiţi

Andrei Pippidi | SOS Bucuresti

Ce se va alege de oraşul nostru?

 
 

Timp de cinci ani, am căutat să atrag atenţia asupra siluirii oraşului de către elanul constructiv pe care l-au declanşat noile condiţii economice şi sociale. O voi face şi aici – pentru a cîta oară? –, sperînd că se va trezi în sfîrşit conştiinţa celor care au în mîinile lor soarta Capitalei.

citiţi

Cătălin ŞTEFĂNESCU | fără doar şi coate

Daddy, I'm Home!

 
 

E ceva ce nu se leagă. Ceva care nu puşcă. Ceva care a scîrţîit o vreme, iar acum huruie de-a dreptul. Ca entuziast al proiectului european, îmi vine greu să recunosc lucrurile astea. Dar starea de fapt care bolboroseşte în momentul ăsta e atît de evidentă, încît nu-i poate lăsa indiferenţi nici măcar pe euroentuziaştii patologici, hotărîţi să nu vadă decît partea vizionară, plăcută, edenică, a problemei.

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI