10 ore în Transnistria (partea întîi)
Adevărul e că prima mea jumătate de oră în Transnistria am cam dormit. Am scuza că nu se întîmpla nimic. Pur şi simplu, o şosea banală cu nişte garduri mobile, lîngă care stăteau nişte poliţişti. Aceleaşi caschete înalte în stil sovietic, şi aici, şi dincolo, diferă doar culoarea uniformelor. Oamenii par relaxaţi, nici urmă de încruntarea şi ceremonialul cu care se privesc în ochi coreenii de Sud şi cei de Nord.
citiţiDemocraţie de ţaţe
Cîteva dintre strigăturile de la recentele manifestaţii au demonstrat, fără nici o îndoială, că ne scăldăm în mitocănie publică (ba unii se mai şi simt mîndri s-o afişeze): „Unul mic şi unul chior şi-au bătut joc de popor“; „Boc, Boc şi ai lui să se ducă dracului“. Mai întîi, aceste vorbe au fost strigate la megafon de vreun „lider“, apoi repetate în cor de cei prezenţi. Iar poliţiştii au strigat în faţa Palatului Cotroceni „ieşi afară, javră ordinară“.
citiţiMarin Tarangul
Nu sînt pregătit să scriu despre moartea lui Marin Tarangul. În general, nu sînt pregătit să scriu despre moartea nimănui. Cine e cu adevărat pregătit să trăiască şi să comenteze moartea, fie că e vorba despre moartea în ea însăşi, despre moartea unui prieten sau despre moartea proprie? Dar în cazul acesta am, între altele, o problemă de stil.
citiţiSufletul lui Ghiţă
Îl văd, îl simt, îl ştiu. Sufletul administraţiei noastre este sufletul lui Ghiţă Pristanda, poliţaiul. Nu înţelegeţi ce vreau să spun? Iată-l: „PRISTANDA: Şi la mine, coane Fănică, să trăiţi! Greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: «Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!... “
citiţiPoate Rusia să fie măreaţă?
În anii ’50, mulţi americani se temeau că Uniunea Sovietică va depăşi Statele Unite cîştigînd întîietatea în conducerea lumii. Uniunea Sovietică avea cel mai mare teritoriu din lume, era pe locul al treilea în privinţa numărului de locuitori, era pe locul doi din punct de vedere al mărimii economiei şi producea mai mult petrol şi mai multe gaze naturale decît Arabia Saudită.
citiţiE drept că...
„Sîntem ultimii oameni, dom’le, la nimic nu ne pricepem, sîntem coada Europei.“ Am auzit replica asta, sub diverse forme, la o sumedenie de taximetrişti, politicieni sau ziarişti. La noi, totul e jegos, puturos, îmbîcsit. La vest de Curtici, totul străluceşte, este viu, teafăr şi profitabil. Vulgata bunului taximetrist, potrivit căreia ce era mai bun în economia românească s-a privatizat la preţuri ridicole sau s-a închis în urma unei obscure cabale a marii finanţe iudeo-masonice internaţionale, mă scoate din sărite.
citiţiFîntîna lui Ştefan
Într-un îndepărtat sat nemţean, Pietrosu din comuna Oniceni, viaţa se desfăşoară liniştită, poate prea liniştită. Localnicii au auzit de turismul rural, dar nu pot crede că cineva le va putea vizita satul şi va dori să locuiască în casele lor curate, dar sărăcăcioase. Cei care caută să-şi petreacă vacanţele la ţară vor o schimbare a ambientului, o apropiere de natură, de viaţa tradiţională şi un contact cu lumea locală.
citiţiBune şi rele
Un cititor fidel a remarcat că, în aceste articole, în ciuda paragrafului optimist lipit de obicei la sfîrşit, tonul general e melancolic. Nici nu se poate altfel, fiindcă ofensiva unor investitori imobiliari urmăreşte, de ani de zile, să creeze un oraş depersonalizat, în numele unor false argumente care invocă utilitatea, eficienţa etc. De data asta, am de gînd să procedez invers şi să încep cu veştile bune. Ele vin şi de la Primăria Generală, şi de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului.
citiţiMuzeul dictaturii vs muzeul comunismului
De cele mai multe ori cînd se pune problema unui „muzeu al comunismului“, discuţia se poartă în jurul... necesităţii de a-l face: „este pur şi simplu scandalos ca la 15 ani de la năruirea acestui sistem să nu avem un asemenea loc de memorie“ – se revolta Vladimir Tismăneanu în urmă cu cinci ani. Au mai trecut cinci ani, şi încă nu avem. Mai grav este însă, mi se pare, că nu avem încă nici o gîndire asupra menirii unui asemenea „loc de memorie“, ca şi cum aceasta ar fi de la sine înţeleasă.
citiţiPerec e perec
Replică pangramatică la un roman lipogramatic, în speţă defectiv de e, – La Disparition de Georges Perec:
Peretele de semne este dens: lespede de semne grele, ferme, negre. Peretele de semne e lejer: eter celest – peretele de semne. Peretele de semne este dens: dens & sever – peretele de semne. Ce lest celest – peretele de semne: ex-rest de cer etern seren, pesemne!
Mai 1973. Poveşti cu infractori (re)cunoscuţi
You may need: Adobe Flash Player.
Cîntec despre justiţia americană din Sud, unde linşajul era folosit cu spor. Şi panglica galbenă din jurul stejarului cel bătrîn e semn că logodnica aşteaptă sosirea celui care şi-a ispăşit condamnarea. Altfel, Lymon şi Fury au ars repede, dar au lăsat muzici care merită ascultate. De aceea, faceţi click pe butonul play de mai sus 
Să Film!, episodul 2: „După revoluţie”
UNATC București şi Film Menu pun la cale pentru vineri 18 mai, de la orele 19, proiecţia filmului „După revoluţie”, în regia lui Laurenţiu Calciu, urmată de o dezbatere cu membrii echipei de filmare.
citiţiEugenio Barba şi Dezordinea
De ani de zile, Festivalul Internaţional Shakespeare recuperează informaţie. Spectacole care au marcat gîndirea teatrală, hituri mondiale sau legende artistice au venit la Craiova şi Bucureşti prin intermediul Festivalului Shakespeare şi au recuperat datele pierdute despre istoria teatrală recentă.
citiţi
Andrei Dósa, Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit (Editura Tracus Arte, 2011). „...momentele bune / ar fi atunci cînd dumnezeu are reverii /... detalii
În perioada 3-13 mai se va desfăşura la Bucureşti Festivalul Filmului European. Programul celei de-a XVI-a ediţie: 52 de filme din 26 de... detalii
Cei care îşi mai amintesc de acel sezon senzaţional de acum douăzeci şi ceva de ani cînd Steaua a cîştigat Cupa Campionilor Europeni se vor ... detalii
