Cinci ani de la precedentele inundații fără precedent
Acum cinci ani am făcut pentru Dilema veche o analiză a modului în care s-a comportat statul român la inundaţiile de atunci. Articolul se numeşte „O învălmăşeală binevoitoare – statul român la inundaţii“ şi poate fi citit la secţiunea „Dileme de altădată“ de pe site-ul revistei.
citiţiO atenție, un protocol, un ceva...
Mă tot gîndesc la o ştire văzută pe Antena 3. O elevă de la un liceu bucureştean, care nu luase bacalaureatul, spunea, cu aplomb: „s-au strîns cîte trei sute de mii de copil şi profesorii n-au avut măcar bunul simţ să ne asigure nota 5“. Nu ştiu dacă ce spunea fata e adevărat sau nu, dar merită un comentariu.
citiţiRiscanta autonomie a politicului
Mai peste tot, avem dovada instalării unei riscante autonomii a politicului. Dansul puterii are altă melodie şi alte ritmuri decît cele care guvernează populaţia reală, decît cele care întruchipează ţara, în înţelesul ei simplu şi direct. O mînă de oameni trăiesc într-un univers separat, cu propriile lui legi, exigenţe şi strategii, fără nici o legătură cu malaxorul vieţii cotidiene a celor guvernaţi.
citiţiKeynes și social-democrația de astăzi
În Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobînzii şi a banilor, Keynes sfîrşeşte prin a face un sumar al punctelor tari şi slabe ale sistemului capitalist. Pe de o parte, capitalismul reprezintă cea mai bună protecţie a libertăţii şi opţiunilor individuale, a iniţiativei antreprenoriale. Pe de altă parte însă, pieţele fără reglementări nu reuşesc să atingă două scopuri esenţiale ale oricărei societăţi civilizate.
citiţiCum se copiază la examen
70% dintre elevii francezi trişează în timpul perioadei de şcolarizare. În mod paradoxal, cei mai buni absolvenţi de universitate sînt cei care au trişat cel mai mult. Un studiu recent (la care au participat 1800 de studenţi înscrişi la universităţile de stat) arată că 70,5% dintre studenţii francezi recunosc că au trişat.
citiţiSărăcia covoarelor de mere
Capitala Madagascarului?“ „Antananarivo“, răspunde Marcel, dînd uşor din mînă, a lehamite. „Altceva, mai greu.“ „Distanţa între Pămînt şi Soare“, mai încearcă nea Vasile. „Ete na, asta nu ştiu“. „Ha, te-am prins. Ia viteza luminii şi înmulţeşti cu 8 minute şi 40 de secunde“.
citiţiO măgăoaie prestigioasă
Pe o stradă comercială, în centrul istoric al Timişoarei, se află, la numărul 14, o clădire ponosită, cu geamuri dărăpănate. În monografia locului intitulată Cartea străzii Eugeniu de Savoia (Editura Brumar, 2009) istoricul Ioan Haţegan reconstituie trecutul imobilului. Îl reproduc pentru a-i identifica măgăoaiei biografia prestigioasă, dincolo de paragina care o macină nemilos.
citiţiÎncă o stradă vulnerabilă
„Anton Pann, folklorist“ scrie pe plăcuţa cu numele străzii. Mai ales acel k pedant ne face să ne gîndim la un savant culegător al inepuizabilelor resurse de imaginaţie pe care literatura populară le-a pus în circulaţie orală în cursul vremurilor. Cîntăreţul bisericesc care a fost, în Bucureştii din prima jumătate a secolului al XIX-lea, poet, tipograf şi colportor are desigur, în istoria sensibilităţii româneşti, un loc mult mai larg decît orice învăţat cercetător din zilele noastre.
citiţiLumea celor care nu cuvîntă
Idealul actual al birocraţiei, în sensul ei profund de „raţionalitate“ organizaţională, merge însă mai departe şi devine propria sa dispariţie: o birocraţie perfectă este o birocraţie invizibilă, care dispare cu desăvîrşire în spatele unor tranzacţionări anonime perfect funcţionale şi controlate tehnic. Odată cu ea, şi beneficiarii birocraţiei trebuie să-şi lase psihologia proprie la garderoba intimităţii.
citiţi












