Cum ne-am jucat de-a americanii
Un telefon de la o colegă oengistă: sîntem invitaţi la Camera Deputaţilor la audierea candidaţilor pentru Curtea Constituţională. Vii? Mi-am închipuit, cîteva momente, că ne vom juca de-a americanii. Ştiţi care, americanii ăia care ştiu cam totul despre oamenii care ajung la Curtea lor Supremă: ce şi pe unde au judecat, ce părere au despre dreptul la avort, ce articole au publicat şi ce spuneau pe acolo etc.
citiţiRoma mea
Cînd am reuşit „să mă descurc singur“, mi-am făcut de cap: m-am apucat să conversez, după obiceiul locului, cu il giornalaio (vînzătorul de ziare), am cutreierat Roma în lung şi-n lat şi am umblat prin Italia „cealaltă“, aceea care nu apare în ghidurile turistice – de fapt, cea reală. N-am nimic de spus despre Domul din Milano, despre muzeele Vaticanului, despre Galleria Uffizi sau alte asemenea locuri celebre.
citiţiO opinie despre universitatea secolului XXI
Educaţia „modernă“ se desfăşoară, în genere, după un set de valori consacrate de secolul luminilor şi devenite, între timp, un soi de „decalog“ subînţeles, asupra căruia nimeni nu mai reflectează în mod proaspăt. Nu e vorba de a discredita aceste principii, nu se încearcă subminarea autorităţii lor. E vorba doar de a le regîndi, de a evita „fundamentalismul luminist“.
citiţiFeţele crizei
Există, credea filozoful britanic, trei metode prin care oamenii raţionează practic sau, cu alte cuvinte, decid ce trebuie să facă: egoismul raţional, care îi obligă să facă exclusiv ceea ce ei cred că e bine pentru ei; bunul-simţ sau moralitatea intuitivă, care îi obligă să se supună regulilor şi preceptelor morale care domină timpul vieţii lor; benevolenţa raţională, care, în termenii utilitarismului, îl obligă să producă cel mai mult bine pentru cei mai mulţi oameni cu putinţă
citiţiÎn ce constă un BRIC?
Brazilia, Rusia, India şi China s-au reunit de curînd la al doilea lor summit anual, în Brazilia. Jurnaliştii încă îşi mai dedică întreaga atenţie aşa-numitelor ţări „BRIC“; eu însă mă menţin sceptic în privinţa acestui concept.
citiţiȘtiri nebăgate în seamă
● Cărţi pentru ne-cititori. E vorba de cărţi compacte, de opere clasice comprimate la maximum. GetAbstract, aşa se numeşte editura, publică rezumate, de fix opt pagini în format.pdf, ale cărţilor pe care trebuie să le citeşti. Cele peste 4000 de pagini din În căutarea timpului pierdut sînt rezumate într-o ediţie la fel de lungă (scurtă) ca aceea a Manifestului Comunist.
citiţiRăzbunarea Şogunului – film cu TVA
Cadru lung, filmat din mînă, unghi subiectiv: Funcţionarul trece val-vîrtej printre birourile subalternilor. Îşi trînteşte mapa de documente pe birou. Decor neutru. Harta Uniunii Europene este pe singurul zid destul de mare şi destul de alb care ar putea-o găzdui. Inevitabilul computer pe un colţ. În rest, hîrtii peste hîrtii, într-o dezordine studiată.
citiţiPrecupeţii de noapte
Femeia se îmbufnează: „Parcă tu ai fi nu ştiu ce prinţ. Tu nu vinzi castraveţi? Nuuu, tu eşti mare vedetă de cinema. Eşti Gerard Deparadit ăla, sau cum îl cheamă“. Costică bagă capul între umeri şi chicoteşte către mine: „Să nu te pui niciodată cu femeile. Uite la asta, cît pare de bleagă şi tot te face din vorbe“.
citiţiAmintirea unui castel din Carpaţi (Ţara Codrului)
Specificul evoluţiei istorice a Transilvaniei a făcut ca întreaga regiune să fie presărată cu reşedinţe nobiliare – castele şi conace –, cetăţi şi biserici fortificate, toate cu valoare patrimonială deosebită. Multe au supravieţuit pînă astăzi, chiar dacă nu întotdeauna s-au păstrat intacte, în timp ce altele au devenit, prea devreme, legendă.
citiţiMuică, sîntem neam de hateri!
Am intrat deci pe Internet, am selectat la întîmplare o sută de comentarii din diferite domenii (adică un fel de eşantion – obsesii de sociolog, ce să fac?) şi am încercat să trag o concluzie firavă şi preliminară. A rezultat următorul portret robot.
citiţi

















