Laptele praf şi revoluţia libertariană
Moldova – a continuat Emerson – nu ar trebui să se încurce în negocieri lungi şi tehnice cu UE, pe categorii de produse şi etape intermediare, ci să-şi deschidă piaţa rapid, să renunţe la protecţionism vamal, să profite de mîna de lucru ieftină şi să se poziţioneze pe lanţul de producţie europeană pe treapta de jos a costurilor (salarii şi taxe mici), fiind mai bine poziţionată geografic decît Georgia, pentru aşa ceva.
citiţiPreşedintele Băsescu şi fatalitatea
În fapt, ce se întîmplă acum nu e doar efectul crizei mondiale, ci şi al prostiilor făcute în ultimii ani. Nimeni nu îndrăzneşte să spună lucrurilor pe nume, ci – mai pe faţă sau mai subtil – toată lumea dă vina pe „sistem“. Nimeni nu-şi recunoaşte greşelile, deşi în ultimii cinci ani, PD-L, PSD, PNL şi UDMR au fost, pe termen mai lung sau mai scurt, la guvernare
citiţiNote berlineze
E greşit să ne imaginăm că integrarea europeană înseamnă strict occidentalizarea noastră. Nu. Ea înseamnă, simultan, orientalizarea vestului. Intru într-o cafenea berlineză cu nume celebru şi cer o cafea. Mi se răspunde cu un zîmbet larg că nu mi se poate oferi decît un ceai. Deocamdată nu mai au cafea!
citiţiȘtiri nebăgate în seamă
● Burkini (bikini+burka), made in Tunis. Marca elveţiană Aubade s-a hotărît anul trecut să-şi delocalizeze ultima întreprindere europeană, din Franţa în Tunisia. Ţara din nordul Africii s-a transformat în ultimii ani într-o vastă uzină de lenjerie. Unu din şapte costume de baie produse aici ajung în magazinele europene.
citiţiEl Greco şi Angela Merkel
Mult orgoliu naţional s-a strîns în jurul simbolurilor numite bancnote naţionale. În numele lirei, francului sau mărcii s-au croit politici care, uneori, au dus la războaie grele. Împăraţi, Regi, Scriitori Naţionali au fost pricopsiţi cu prezenţa pe aceste hîrtii de valoare. Să baţi monedă proprie era unul dintre înţelesurile suveranităţii.
citiţiLucrul manual permanent
Cine-şi mai aminteşte cum în şcoli şi licee, pe vremea lui nea Nicu, făceam ceea ce se chema lucru manual, atelier ori practică în producţie? După ce în primele clase am lipit tot felul de colaje şi ne-am răsucit degetele la gherghef împreună cu învăţătoarea, într-a cincea am dat ochii cu primul profesor de atelier.
citiţiFurnalul de la Govăjdia
Casele tradiţionale, înnegrite de fum şi de vremuri, abia îşi mai găsesc locul între cabanele şi vilele de vacanţă răsărite în ultimii ani. Şi apoi, brusc, îţi apare în faţă o clădire rătăcită parcă din altă poveste: furnalul de la Govăjdia.
citiţiOmul separat
Prietenul meu Samuel Beckett a murit pe 22 decembrie 1989. În ziua în care pentru el s-a sfîrşit, pentru mine a început. În destinul său, aşteptarea s-a stins. În al meu, aşteptarea, pînă atunci cuminte, gri, pe cît de mare pe atît de domoală, s-a colorat agresiv, a explodat ca un ţipăt, a devenit o farsă, m-a obosit şi m-a îmbătrînit.
citiţiDistorsionarea istoriei şi bomba iraniană
Saturaţi de istoria lor adesea tragică, evreii tind să aibă un respect adînc pentru trecut. Anul acesta, comemorarea Zilei Holocaustului la Ierusalim i-a provocat din nou pe liderii israelieni să se întreacă între ei în discursuri prin care au alimentat psihoza naţională şi isteria publică privind intenţiile Iranului.
citiţiUnited colors of Bucharest
Bucureştiul nu mai este de mult o aglomeraţie de sate de cîmpie populate de olteni cu cobiliţa şi ceva negustori evrei, greci şi armeni. Şi nici oraşul comunist omogenizant, pornit pe calea construcţiei Omului Nou. Bucureştiul este un spaţiu urban mult mai colorat cultural, etnic şi confesional decît se pare că realizăm – şi decît sîntem dispuşi să ne gîndim
citiţi

















