Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze

Senzaţional! Andrei Pleşu în Moldova Suverană

 
 

Am întîlnire cu un analist politic bine informat, scot ziarul, omul zîmbeşte cu aerul „cine naiba citeşte Moldova Suverană?!“, întreb ce se întîmplă, mă linişteşte: e drept că se zvoneşte că MS s-a îmblînzit, dar e ceva de moment şi pur conjunctural, vor să-l ameţească pe Filat spre o alianţă cu Voronin şi PCRM. Aha, deci, MS joacă tactic.

citiţi

Mircea VASILESCU | Europa dumitale

Stînga-dreapta, dreapta-stînga

 
 

Îmi amintesc că, prin anii ’90, cînd predam limba română la Universitatea din Roma, colegii de acolo m-au „iniţiat“ în diferenţele dintre „cultura de dreapta“ şi „cultura de stînga“ şi în micile simboluri aferente. Mi s-a explicat, de pildă, că nu e recomandabil, cînd intru în facultate, să mi se vadă din buzunarul pardesiului ziarul Corriere della Sera, pentru că e considerat „ziarul burgheziei“.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cei ce cred şi cei ce nu cred

 
 

Mi-am amintit de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi.

citiţi

Sever VOINESCU | axa dus-întors

Capriciile după Tomescu

 
 

La Alba Iulia, printre dilematici şi nu numai, l-am ascultat pe Alexandru Tomescu cîntînd în Catedrala Catolică, vreme de o oră, cîteva capricii de Paganini. Nu ştiu dacă talentul său formidabil, vioara lui faimoasă sau atmosfera de acolo m-au făcut să pot primi aceste capricii cu totul altfel decît mă aşteptam.

citiţi

Ovidiu NAHOI | EU și UE

De ce nu sîntem şi noi polonezi?

 
 

În mod normal, România şi Polonia ar trebui să fie ţări cît se poate de asemănătoare. Şi nu numai pentru că le leagă o prietenie întreţinută prin gesturi frumoase, mai vechi sau mai noi. România şi Polonia sînt cele mai mari ţări din flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene. Interesul lor comun este legat de o Uniune Europeană puternică, în care instituţiile comunitare să predomine în faţa deciziilor unilaterale ale statelor „mari“.

citiţi

Gabriel GIURGIU | euro-skepsis

Repede-am mai uitat

 
 

Era prin ’92 şi mă aflam în cursa Tarom de la Bangkok, în drum spre casă. Avionul – plin. Nu era nici un loc liber. Pînă şi culoarele erau ocupate. Cu multe cutii de carton pline de orhidee. În marea lor majoritate, pasagerii erau componenţii delegaţiei româneşti de la Reuniunea anuală a FMI şi Băncii Mondiale. În anul acela, conferinţa se ţinuse în Thailanda.

citiţi

Horia MOLDOVAN | SOS provincia

Mănăstirea Zamca

 
 

Dintre cele şase aşezăminte de cult armeneşti ridicate în Suceava sau în imediata apropiere, astăzi se mai păstrează doar patru, unul dintre acestea fiind mănăstirea Zamca, a cărei restaurare este pe cale să se încheie. La importanţa aşezămîntului pentru istoria comunităţii armeneşti din Moldova a contribuit mutarea aici a scaunului episcopal.

citiţi

Andrei Pippidi | SOS Bucuresti

O veste bună, totuşi

 
 

Oricît de rare, cazurile de vechi clădiri bucureştene care, printr-o restaurare îngrijită, îşi recapătă frumuseţea trebuie semnalate aici – unde, de obicei, intră numai necroloage de case. De data asta, am plăcerea să anunţ că, pe strada Batiştei, la nr. 31, am văzut o asemenea excepţie. Încă de la începutul lui septembrie, un prieten mi-a atras atenţia asupra lucrărilor de la colţul cu str. I.L. Caragiale.

citiţi

Vintilă MIHĂILESCU | ...@hai-hui.ro

Avem o cetate, cum procedăm?

 
 

Nu mai fusesem în Alba Iulia de mult. Nu prea aveam de ce să trec. Tocmai de aceea, plăcerea a fost dublată de surpriza unei cetăţi din care nu ţineam minte decît Catedrala Unirii şi şanţurile pline de gunoaie şi care acum mă întîmpina cu impunătoarele sale clădiri radiind în soarele de toamnă, cu vechea manutanţă transformată într-un hotel de un lux rafinat impecabil.

citiţi

Andrei MANOLESCU | libertatea de impresie

Palme şi alergări

 
 

Într-o zi, la antrenament, cînd mingea mi-a sărit prost din mîini, antrenorul cel nou s-a apropiat de mine, sfredelindu-mă cu privirea lui albastră. Vorbind printre dinţi, mi-a arătat cum să pun căuşul palmelor unul peste altul şi să fac din antebraţe o suprafaţă de lovire aproape dreaptă, ca o scîndură. Am imitat întocmai poziţia lui. „Vezi că poţi, aşa trebuie să ţii mîinile. Să ne închipuim acum că asta e miiingea...“

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI