Gabriel GIURGIU
A apăra şi a (de)servi
În Washington DC, capitala federală americană, strada 4 sud-est porneşte de undeva de lîngă Smithsonian (în plin centru) şi ajunge lîngă staţia de metrou Anacostia. De acolo începe cartierul cu acelaşi nume. Nu e defel o zonă sigură.
citiţiTerapia vechilor complexe
Omul e american şi lucrează în Bruxelles de 20 de ani. Este vicepreşedintele uneia dintre cele mai puternice firme de lobby din oraş. Firma are cîteva principii clare: nu minte, pentru că minciuna este dăunătoare afacerilor, pe termen lung. Nu lucrează pentru state autoritare, pentru industria tutunului sau a armamentulu.
citiţiNimic nou la Bruxelles
Am plecat spre Comisia Europeană cu gînd clar să aflu cum e aia cu salariul minim pe economie la nivel de Uniune, bănuind zavera de nedescris care se va isca între ţările membre, pe axa nord/sud sau pe cea continentală/anglo-saxonă. Speram să găsesc dezbateri încinse, discuţii pe fond, preocupări intense. Cînd colo, nimic.
citiţiCe caut la Bruxelles?
Se zice că la Bruxelles plouă doar de două ori pe an: din ianuarie în iunie şi din iulie în decembrie. Se zice bine. Plouă mărunt, sînt vreo zece grade la prînz iar vîntul bate constant. Tot constantă este şi pasiunea cu care Comisia Europeană ne livrează planuri de revigorare economică irealizabile.
citiţiParohii
Încă din copilărie îi priveam respectuos pe bărbaţii în vîrstă care stăteau în dreapta, lîngă cor. Ei organizau de fiecare dată coada pentru agheasma de Bobotează, tot ei împodobeau bradul bisericii înainte de Crăciun şi ei, numai ei, păreau a avea autoritate în faţa consiliului de babe din stînga, cele care se uitau mai degrabă spre rochiilescurte ale enoriaşelor decît spre altar.
citiţiDomnule profesor Dâncu,
Vă scriu în primul rînd pentru a vă aduce aminte de cei 10 euro pe care trebuie să vi-i înapoiez. Vă amintiţi? I-am împrumutat de la dumneavoastră pe aeroportul din Bruxelles. Încă nu erau setate aparatele lor pentru a primi carduri Mastercard, era epoca în care românii beneficiau de avantajele duty free şi mai aveam puţin cash pentru sticla de whiskey.
citiţiEroi pe bani publici
Biserica încă ardea mocnit. Era mult fum care se împrăştia agale prin cartier. În timp ce pompierii îşi strîngeau sculele, enoriaşii parohiei se ţineau de mîini, formînd un cerc, ca o horă, în jurul ruinelor. Nu dansau, se rugau. Pastorul le vorbea şi le promitea că vor reface biserica din temelii.
citiţiMarea corupţie? Un fleac...
Aşadaaar: Ioropa ne bate la cap cum că să lichidăm Marea Corupţie (de acum, în acest articol voi folosi prescurtarea MC). Banca Mondială ne vrea fără MC. Olanda zice că nu ne vrea în Schengen dacă nu scăpăm de MC. Ziariştii sînt isterizaţi de cîtă MC avem prin ţară.
citiţiNea Szabo
„Dă-mi te rog, ăăă, aia, cum zice… cancioc. Pune ţiment puţin, măi.“ Aşa îi zicea nea Szabo lui fii-su, în livingul casei de la Bran. Noi, prietenii gazdei, stăteam în jurul mesei lungi, de brad lăcuit, pe bănci, avînd mereu pe lîngă noi un pahar de bere sau de vin. Eram cam 20 de inşi, români toţi, din Braşov şi Bucureşti.
citiţiSînt obtuz: fiica mea este mai importantă decît Statul
„Nu ştiţi nimic, toate şcolile primare din România sînt la fel. Nu are rost să vă agitaţi căutînd una mai brează. Toate sînt la fel“, încheie domnul inspector-şef conversaţia. Eu rămîn perplex. Pînă atunci, căutasem să îi explic de ce zeci de mii de părinţi se agită, apelînd la orice artificiu administrativ, pentru a-şi înscrie copiii acolo unde vor ei, nu unde vrea Statul.
citiţi






Butonul play de mai sus este cheia 




