Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU
Istoria în slujba vinului
Cînd ai puţine „ştiinţe“ despre vinuri, dar e musai să pui, la o întîlnire importantă, un vin bun pe masă, alegerea se dovedeşte greu de făcut. Cum, în ultima vreme, buticurile specializate în comercializarea vinurilor nu prea mi-au sărit în ochi (cel puţin cu mine nu s-a întîmplat), am ales un supermarket.
citiţiCum să curtăm femeile...
La mijlocul secolului al XIX-lea, cărturarii vremurilor se preocupă de locul şi rolul femeii într-o societate ce se vrea modernă. Or, societatea tradiţională, cu rolurile ei foarte stricte, dovedise că frica şi autoritatea constituiseră caracteristicile dominante în raporturile dintre bărbaţi şi femei, raporturi sfîrşite nu întotdeauna foarte bine.
citiţi"Abilitatea" de a scrie despre "abilitare"
Pentru că pe tastatura laptop-ului meu literele r şi t sînt vecine, atunci cînd mi-am exprimat opinia despre teza de abilitare, în text apare deseori „abilitate“. La prima lectură a textului m-am simţit vinovată pentru o aşa confuzie, dar apoi m-am gîndit că pînă la urmă ceea ce s-a vrut o abilitare ajunge să fie o abilitate în mînuirea cuvintelor necesare celor 150 de pagini de teză de abilitare.
citiţiMuzeul: educaţie sau politică?
La o distanţă de doar cîteva zile, am avut ocazia să vizitez două mari muzee, cu sisteme de organizare total diferite: Vaux-le-Vicomte, în Franţa, şi Kelvingrove, Glasgow, Scoţia. Primul este un muzeu privat, preţul este destul de mare, iar proprietarul a făcut o serie de „îmbunătăţiri“, astfel încît să reziste pe piaţă.
citiţiTeza de abilitare: birocraţie sau maculatură?
Dezbaterea este un lucru rar prin societatea românească, sau cel puţin eu n-am prea văzut ca acest drept atît de necesar democraţiei să funcţioneze pe la noi. Statul mimează nevoia de reacţii la un proiect sau altul, anunţă lansarea unei dezbateri, dar, în acelaşi timp, ştie că poate, fără mari probleme, să-şi impună punctul de vedere,.
citiţi"Ai carte, ai parte." Oare?
Fie că are „carte“, fie că n-are „carte“, frustrările îl ating pe bietul român. Să începem cu cei care n-au prea iubit „cartea“ şi care nici n-au „proptele“ spre a se pune la adăpost de vremurile grele. Sistemul de învăţămînt românesc şi degringolada valorilor din ultimele două decenii au făcut ca mulţi, mult prea mulţi români să nu se prea omoare cu cele ale învăţării.
citiţiPînă unde merge iubirea?
Cînd lui Georgică i se născu primul copil, bucuria fu atît de mare încît cheltui bruma de economii pe băutură. Nu-i trecu prin minte să-şi vadă copilul, ci se duse glonţ la bodegă, împărţi rachiu şi ţigări în stînga, şi-n dreapta, se dădu mare că el, „Georgică, are o fată de toată cinstea, da’ că la anu’ pe vremea asta... Maricica îi va face sigur altă «fată», cu douăzeci şi unu de degete...“
citiţiEducaţia între "gîrbaci" şi moralitatea feminină
Conţinutul educaţie este una dintre temele de reflecţie ale primei modernităţi româneşti. Cine trebuie mai întîi de toate să înveţe carte? Băieţii sau fetele? Ce trebuie să înveţe fiecare? Ce trebuie să conţină învăţarea? Cunoştinţe generale sau practice? Ce metode didactice fac mai uşoară asimilarea? Gîrbaciul sau explicaţia?
citiţiDespre tortură
S-a crezut mult timp că epocile vechi au privilegiat tortura şi pedeapsa cu moartea, că doar noi, cei contemporani, avem parte de pedepse echitabile din care durerea fizică şi umilirea condamnatului lipsesc. În cartea sa dedicată torturii în Franţa Vechiului Regim, Eric Wenzel încearcă să demoleze acest mit.
citiţiPrefecţii - un corp de profesionişti
Profesionalizarea şi competenţa au constituit dintotdeauna importante provocări pentru societatea românească. Crearea statului modern, proces început prin Regulamentele Organice şi trecut apoi prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, defineşte ca necesară o birocraţie eficientă şi un aparat administrativ local capabile să susţină noile politici economice.
citiţi


















