Codrin Liviu Cuţitaru
Arta previziunii
Mulţi leagă reuşitele în viaţă de hărnicie. Alţii de noroc. Unii de talent, inteligenţă sau chiar frumuseţe fizică. Nici corectitudinea nu lipseşte, adesea, dintre ingredientele succesului, aşa cum este el stabilit, desigur, de mentalităţile atavice ale omenirii.
citiţiUn episod clasic din publicistica lui Caragiale
La sfîrşitul secolului al XIX-lea, republicanii români (pe care, de altfel, îi cam numărai pe degete) erau supuşi unor ironii teribile de către clasa politică sau presa conservatoare şi chiar de către opinia publică în ansamblul ei, monarhismul fiind pe atunci, se înţelege, un mod de viaţă autohton, greu de imaginat în postura unui sistem ce ar fi trebuit „reformat“.
citiţiDespre Strîmbă-Lemne
Pe domnul Cucache îl ştia tot blocul. Era un element indispensabil al decorului copilăriei mele. Avea o garsonieră la subsolul clădirii şi se îngrijea – nu ştiu dacă oficial sau din proprie iniţiativă – de adăpostul antiaerian cu care fusese dotat, încă din construcţie, imobilul unde locuiam, alături de o puzderie de oameni, la sfîrşitul anilor ’70.
citiţiPovestiri din criză
Pe la jumătatea lunii decembrie, uşa cabinetului Decanului Hank se deschise brusc, iar una dintre femeile de serviciu ale Universităţii ieşene îşi făcu apariţia, zîmbind larg şi optimist, asemenea politicienilor în campania electorală: „Domnu’ Dican, primiţ’ cu colindu’?“.
citiţiO dilemă fonetică
Cu mai mult timp în urmă, un coleg filolog m-a oprit – destul de abrupt – prin Universitate. Era plin de indignare şi, în mod vizibil, avea nevoie de un interlocutor, pentru a-şi povesti, terapeutic, necazul. „Bătrîne nu mai pot suporta administraţia de nici un fel, de la nici un nivel, ţi-o spun cu toată convingerea şi revolta.
citiţiDe gustibus...
Un profesor de-al meu mi-a povestit, cu ani în urmă, un episod din tinereţea lui ieşeană, demn de antologat într-o (nescrisă încă) istorie a progresului mentalităţilor (şi chiar al „tehnologiilor“, aşa-zicînd) pe plaiuri mioritice. Era la începutul anilor ‘60 şi, dacă vă vine să credeţi, abia atunci debuta prin urbe un obicei apusean de a merge în oraş, la o cafea
citiţiGramatică și politică: un destin
Mi-a parvenit, zilele trecute, prin amabilitatea unui bun prieten, un document antologic. Este vorba despre extemporalul la limba română al unui elev de clasa a V-a, dintr-un oraş moldav din nord. Această operă epocală a fost expediată, în format electronic, amicului meu, chiar de către dascălul de gramatică al tînărului amintit.
citiţiAutoritarismul românesc
Într-un articol publicat acum cîţiva ani, făceam o constatare ce mi s-a părut ulterior puţin exagerată. Spuneam atunci că ar trebui să vedem în Ceauşescu o gigantică tumoră care, odată „operată“ (prin „ablaţia“ revoluţionară), a diseminat rapid, la distanţe mari de locul iniţial, în forma unor tumori mai mici, dar mai nocive decît excrescenţa-mamă.
citiţiViitorul universitar
Într-un roman al lui David Lodge, Thinks… / Gînduri ascunse, ieşit pe piaţă, cu cîţiva ani în urmă, şi la noi (în traducerea de la Polirom a profesorului clujean Virgil Stanciu), unul dintre protagonişti, Ralph Messenger, specialist în IA („inteligenţă artificială“), meditează, la un moment dat, cu voce tare (înregistrată automat de un dictafon sofisticat) asupra destinului lumii academice.
citiţiKakistocrația românească
De cîţiva ani, asist la un fenomen extrem de ciudat: dispariţia din societatea noastră a oamenilor de calitate (nu puţini), pe care îi cunosc sau despre care cel puţin am auzit. Nota bene: nu mă refer nici la moartea, şi nici la plecarea lor definitivă din ţară.
citiţi- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- Ultima pagina
















